Bogdan Daradan
Publicat în 6 august 2012, 18:50 / 22 elite & idei

Dan Olaru, din Republica Moldova, la doar 15 ani, este cel mai tânăr participant la Olimpiada de la Londra

Dan Olaru, din Republica Moldova, la doar 15 ani, este cel mai tânăr participant la Olimpiada de la Londra
+ Extern

Premieră pentru sportul olimpic din cel de-al doilea stat romanesc! Cel mai tânăr olimpic basarabean participant la Jocurile Olimpice de la Londra, Dan Olaru, doar 15 ani, a făcut spectacol în proba de tir cu arcul, reuşind în doar jumătate de oră să treacă două runde ale competiţiei, scrie jurnal.md.

Dan s-a întâlnit în prima rundă cu experimentatul american Jake Caminschi, reuşind să-l învingă după o revenire incredibilă. După ce era condus cu scorul de 4-0, 5-1 şi 5-3, sportivul roman basarabean a reuşit execuţii incredibile, egalând scorul 5-5, iar în lovitura de departajare a trimis săgeata în „9”, în timp ce americanul a reuşit dor un „7” şi s-a calificat în următoarea rundă unde avea să-l întâlnească pe favoritul gazdelor, britanicul Simon Terry, în vârstă de 38 de ani.

Nu a fost o problemă pentru micul nostru erou, care a fost total relaxat, reuşind să trimită „10” după „10”, în timp ce britanicul era tot mai disperat, nereuşind să găsească ţinta de „10”. Scor final, 7-1 pentru Dănuţ!

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe