de Dan Popovici

Conform literaturii de specialitate sintagma “deceniul pierdut” este un termen inventat inițial pentru a se referi la criza economică de un deceniu din Japonia anilor 1990. Economia Japoniei a crescut fulgerător în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, atingând apogeul în anii 1980 cu cel mai mare produs național brut (PNB) pe cap de locuitor din lume.

Pentru a ajuta la compensarea dezechilibrelor comerciale globale, Japonia s-a alăturat altor mari economii mondiale prin Acordul Plaza în 1985.

În conformitate cu acest acord, Japonia a început o perioadă de politică monetară relaxată la sfârșitul anilor 1980. Această politică monetară liberă a dus la creșterea speculațiilor și la o creștere vertiginoasă a bursei și a evaluărilor imobiliare. La începutul anilor 1990, pe măsură ce a devenit evident că bula era pe cale să izbucnească, Ministerul de Finanțe din Japonia a crescut ratele dobânzilor și, în cele din urmă, bursa s-a prăbușit și a început o criză a datoriilor, stopând creșterea economică și ducând la ceea ce este acum cunoscut sub numele de Deceniul Pierdut.

În anii 1990, creșterea Produsului Intern Brut (PIB) al Japoniei a fost în medie de 1,3%, semnificativ mai scăzut în comparație cu alte țări membre G-7. Economiile gospodăriilor au crescut, însă această creștere nu s-a tradus în cerere, ceea ce a dus la deflație pentru economie.

Astfel, pe parcursul anilor ’90 creșterea economică a Japoniei a fost una slabă, economia țării înregistrând valori de creștere foarte modeste.

Continuare, aici.