OraNoua.ro
Publicat în 5 februarie 2014, 01:50 / 536 elite & idei

Dan Șova: Guvernul pune bazele unei creșteri economice solide

Dan Șova: Guvernul pune bazele unei creșteri economice solide

Comunicat de presa

Dan Șova: Prin măsurile anunțate, Guvernul pune bazele unei creșteri economice solide, de care să beneficieze și cei aflați în dificultate

Măsurile anunțate ieri de către premierul Victor Ponta sunt în măsură să arate încă o dată viziunea de guvernare profund socială a Uniunii Social — Liberale. Guvernul continuă să ia măsuri care să ducă la creșterea nivelului de trai pentru acea categorie de români care a beneficiat cel mai puțin de creșterea economică de dinainte de 2008 și care a suportat cel mai mult efectele crizei, prin tăierile de venituri și prin creșterile de taxe aduse de guvernarea Băsescu — Boc.

După ce a crescut salariul minim și pensiile, după ce a reîntregit salariile în sectorul bugetar, după ce a scăzut TVA la produsele de panificație, Guvernul USL acționează pentru a le ușura viața celor care reușesc astăzi cu greu să-și plătească ratele la bancă. Astfel, aproape un milion de români vor putea beneficia de pe urma măsurii pregătite de Guvern împreună cu reprezentanții Băncii Naționale și acceptate de către instituțiile financiare internaționale. Pentru creditul fiscal sunt eligibile toate persoanele care au credite la bănci, un venit lunar de maxim 1.600 lei și care nu au restanțe mai mari de 90 zile. Acestea vor putea beneficia de reducerea ratei lunare la bancă la jumătate, dar nu mai mult de 500 lei, pentru o perioadă de doi ani. După acești doi ani, vor plăti diferența redusă, dar statul le va oferi un credit fiscal de 200 lei lunar, pentru a-i ajuta. Banca nu va putea crește dobânda, iar maturitatea creditului se va extinde cu perioada în care a fost aplicată reducerea ratei. Măsura este una opțională, nu obligatorie.

Efectul acestei măsuri este pozitiv pentru economie, aproximativ patru miliarde de lei urmând a stimula consumul și a încuraja creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

În plus, Guvernul și-a asumat neimpozitarea, de la 1 iulie 2014, a profitului reinvestit, suportarea a jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale în cazul firmelor care creează minim 20 de locuri de muncă și reducerea CAS pentru angajator.

Prin tot ceea ce a făcut începând cu mai 2012, Uniunea Social — Liberală a demontat mitul că nu poți avea în același timp creștere economică și grijă pentru cei aflați în nevoie. Se poate guverna cu succes având atât creștere economică prin susținerea mediului de afaceri și prin investiții publice, cât și o preocupare sinceră pentru reducerea inegalității și a inechității din societate.

Dan Șova

Vicepreședinte PSD

Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe