Dan Sova invita investitorii chinezi sa participe la proiectele de infrastructura din Romania

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a invitat investitorii chinezi să participe activ la realizarea proiectelor de infrastructură aflate în desfăşurare sau în faza de proiect, în acest moment, în România, potrivit unui comunicat al Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura şi Investitii Străine (DPIIS), remis miercuri AGERPRES.
Prezent la Forumul Liderilor Locali din Chongqing, oficialul român a subliniat într-o alocuţiune, în cadrul simpozionului Comerţ – Investiţii, importanţa pe care Guvernul României o acordă schimburilor comerciale dintre România şi China.
În plan economic bilateral, România doreşte să consolideze cooperarea economică cu R.P. Chineză, cooperare care la anul va împlini 65 de ani, având în vedere că în cadrul politicii guvernului român de dezvoltare economică investiţiile au un rol prioritar şi mai ales dezvoltarea sectoarelor energetic, al infrastructurii, agriculturii şi protecţiei mediului, a declarat Dan Şova, în deschiderea lucrărilor Forumului.
Demnitarul român a salutat faptul că relaţiile bilaterale sunt excelente din punct de vedere politic şi şi-a exprimat dorinţa ca acestea să fie transpuse şi în plan economic, prin fructificarea pragmatică a potenţialului economic existent al celor două economii.
‘Îmi exprim satisfacţia pentru semnarea Acordului între Guvernul Romaniei şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind consolidarea cooperării în domeniul infrastructurii, cu prilejul sesiunii Comisiei mixte guvernamentale din 26 octombrie 2012. Partea română apreciază că acest document creează premisele dezvoltării accentuate a cooperării economice şi comerciale bilaterale şi va impulsiona participarea marilor companii chineze la proiecte de investiţii în România’, a adăugat ministrul român.
În continuarea vizitei În RP Chineză, Dan Şova va avea în cursul zilei de miercuri o serie de întâlniri cu ministrul adjunct de externe şi secretar general al secretariatului de cooperare dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, Song Tao.AGERPRES/(AS – autor – Ady Ivaşcu, editor: Mariana Nica).
Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe