Matei Bogdan
Publicat în 18 ianuarie 2022, 17:43 / 178 elite & idei

Dan Suciu, despre inflaţie: 70% din pondere vine din preţul la energie; important este să putem ancora aşteptările

Dan Suciu, despre inflaţie: 70% din pondere vine din preţul la energie; important este să putem ancora aşteptările

Inflaţia este determinată în mare parte, respectiv 70%, de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, iar Banca Naţională a României încearcă prin deciziile de politică monetară să ancoreze aşteptările, a explicat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

„Din păcate preţurile la energie au continuat să crească şi în luna decembrie a anului trecut deşi speram cu toţii să se simtă mai consistent plafonarea. Vedem că indicii de creştere sunt în continuare mari pentru energie şi gaze şi cum în indicele total al inflaţiei, de 8,2%, 70% din pondere vine din preţul la energie. La o pondere aşa de mare politica monetară a băncii centrale are un impact redus. Deci dacă observăm restul indicelui, ce rămâne din 70%, suntem cumva într-un anumit control. Importat este ca prin deciziile de politică monetară să putem ancora aşteptările şi menţinem această creştere relativă a preţurilor pe cealaltă componentă. Şi aşteptăm să vedem alte măsuri care pot influenţa preţurile la energie”, a declarat Dan Suciu.

El a spus că deja se văd efectele de runda a doua ale creşterii preţurilor la energie şi BNR încearcă să le tempereze.

Întrebat cum ar răspunde BNR celor care ar putea spune că instituţia a ratat ţinta de inflaţie, el a precizat că situaţia nu este una specifică României, iar creşterea nu putea fi temperată prin instrumentele de care dispune banca centrală.

„Toate băncile centrale din lume au ratat ţintele de inflaţie în contextul în care preţul la energie a crescut. Nu ştiu dacă există bănci centrale care au păstrat vreo ţintă. Avem o creştere a inflaţiei care vine din exterior asupra căreia banca centrală nu are nicio capacitate de a acţiona şi altă componentă care vine din energie asupra căreia are un impact relativ redus. Cine spune aşa nu înţelege cum funcţionează politica monetară”, a mai spus Suciu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit ultimului Raport asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României, publicat în noiembrie, rata anuală a inflaţiei IPC a fost proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an.

Ultima ora:

ObservatorGabriel Andronache: Digitalizarea sistemului energetic național: soluții și proiecte inovative pentru o infrastructură energetică modernă

PoliticOana Țoiu, despre victimele violenței domestice: ”Nu poate nimeni în locul lor să apeleze la autorități, însă sunt câteva lucruri care le pot fi de ajutor”

EconomieGabriel Andronache: Digitalizarea sistemului energetic național: soluții și proiecte inovative pentru o infrastructură energetică modernă

ExternRadu Carp: Umbra lui Putin în Italia post-Draghi – între Rousseau şi Montesquieu

SocialNicoleta Munteanu: Povestea româncei care este parteneră într-o companie care are în responsabilitate peste 6 miliarde de euro şi care a dezvoltat singură un program unic pentru copiii din toate şcolile din România

EvenimenteFlavia Popa şi Ciprian Stănescu – Climate Change Summit şi cum schimbăm paradigma mediului

CulturaDan Mircea Cipariu: ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

EditorialAlexandru Grumaz: După Putin ultranaționaliști? (III) (lecții din războiul din Ucraina)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe