OraNoua.ro
Publicat în 27 mai 2015, 18:26 / 31 elite & idei

Dani Sandu, Alex Giboi si Andrei Stoian la Conceptual Lab – Lipsa de identitate naște monștri?

Dani Sandu, Alex Giboi si Andrei Stoian la Conceptual Lab – Lipsa de identitate naște monștri?

Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) vă invită joi, 28 mai, începând cu ora 19.30, la o dezbatere dedicată volumului “România noului val”. Volumul coordonat de Marius Stoian și Bogdan Gavrilă, cu o prefață de Academician Solomon Marcus și o postfață de Prof univ dr Daniel Dăianu a suscitat numeroase discuții pro și contra în spațiul public românesc privind viitorul de dezvoltare al României și modul de implicare al elitelor. Concepută ca o antologie de eseuri tematice, cartea reunește texte semnate de 77 de lideri emergenți ai României contemporane: tineri antreprenori, artişti, inventatori, voluntari, activişti, diplomaţi, analişti, consultanţi, manageri, gânditori și jurnaliști. Rezultatul este o colecție de viziuni originale asupra viitorului României, în contextul revoluţiilor culturale provocate de tehnologie şi de democratizarea cunoaşterii.

Dezbaterea organizată de AICC va porni de la eseul Mirunei Vlada, ”Lipsa de identitate naște monștri?” şi îi va provoca pe invitaţi la o discuţie pe tema importanţei pe care o (mai) are, pentru tineri, identitatea națională în contextul global actual.

Evenimentul este primul din seria de dezbateri “Repere Identitare” şi va avea loc în noul hub al ideilor inovatoare, Conceptual Lab (www.mixofideas.ro)

Invitați (autori din volumul “România noului val”):
Alex Giboi, director AGERPRES
Ina Leonte, Doctor arhitect, co-fondatoare ZEST Collective
Dani Sandu, sociolog, OGP Independent Researcher pentru România
Andrei Stoian, presedinte Rotary Club Triumph
Liliana Filip, coordonatoare proiecte, Institutul Social-Democrat ”Ovidiu Șincai”
Ionuț Cojocariu, consilier Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii (to be confirmed)
Moderatoare – Miruna Vlada, coordonatoare proiecte AICC.

Locuri limitate. Pentru participare va rugam sa faceti rezervare la adresa miruna.vlada@aiccromania.org

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe