Matei Bogdan
Publicat în 6 februarie 2019, 15:40 / 219 elite & idei

Daniel Constantin a anunțat grupul parlamentar Pro Europa la Camera Deputaților

Daniel Constantin a anunțat grupul parlamentar Pro Europa la Camera Deputaților

Daniel Constantin a anunțat, la începutul plenului Camerei Deputaților, înființarea grupului parlamentar Pro Europa format din 20 de deputați ai partidului Pro România. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a susținut însă că înființarea grupului va fi discutată abia la toamnă.

”Începutul sesiunii parlamentare, s-a constitut grupul parlamentar Pro Europa format din 20 de deputați, dintre care 16, așa cum spune regulamentul, au candidat pe lista aceluiași partid, respectiv PSD. De asemenea, vă informez că s-a ales ca lider de grup subsemnatul, vicelideri – Gabriela Podașcă, Cătălin Nechifor, Mircea Dobre, Octavian Petroici și Georgian Pop, secretari – Oana Vlădușcă și Ion Spânu. Lista nominală a fost depusă înaintea începerii sesiunii la secretariatul general și la cabinetul personal și o să vă înmânez și eu personal”, a declarat, în plen, Daniel Constantin, potrivit Mediafax.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a susținut însă că abia la toamnă se va discuta despre înființarea grupului.
”La vremea când au fost înființate alte grupuri nu exista nicio interdicție în Regulament, acum există. Chiar dacă ați putea să vă înființați grupul astăzi, în regulament se prevede că funcțiile se negociază și se schimbă începând cu sesiunea următoare, adică nu întrerupem ce avem noi astăzi, crezând că mai căpătați o funcție. Discutăm la toamnă dacă veți fi grup”, a afirmat deputat PSD Eugen Nicolicea.
Ulterior, Daniel Constantin a afirmat, într-o declarație de presă, că cei din conducerea Camerei Deputaților nu vor să ia act că „există oamenii aceștia”. „Oricât de mulți ani am fi de mult parcă sunt așa inexistenți”, a precizat deputatul.
Potrivit art. 13 (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, ”grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor formate din cel puţin 10 deputaţi. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi. Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar”.
Art. 15 (1) prevede că în prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar, după constituire, procedează la desemnarea conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi unul sau mai mulţi secretari.
www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe