Daniel Constantin: Avem nevoie ca la nivelul Guvernului României să aducem profesionişti

Toţi parlamentarii PRO România au semnat şi vor vota moţiunea de cenzură, a declarat, marţi, deputatul Daniel Constantin, subliniind că este nevoie de un guvern cu oameni profesionişti.
„Nu am fost foarte interesaţi de textul moţiunii de cenzură. Cred că demersul de a vota moţiunea pentru a schimba acest guvern este mai important decât un text şi oricât de bine ar fi fost scris textul moţiunii de cenzură cred că nu am fi reuşit să cuprindem toate gafele şi toate relele care s-au întâmplat în aceşti doi ani şi jumătate”, a afirmat Daniel Constantin, la Parlament.
El a spus că a plecat din această coaliţie în anul 2017 şi a tras un semnal de alarmă încă de atunci.
„Din păcate, lucrurile nu au mers în direcţia bună şi cred că cel mai important este ca partidele care au semnat moţiunea de cenzură şi toţi cei care votează acum şi după aceea un viitor guvern să aibă în vedere că avem nevoie la nivelul Guvernului României să aducem profesionişti. Cred că aceasta este cea mai mare greşeală a celor care guvernează, dincolo de alte interese, că au adus oameni nepotriviţi. Avem datoria să dăm ţării oamenii de care are nevoie România să meargă pe drumul cel bun”, a punctat Daniel Constantin.
Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

PoliticRadu Magdin: „Foarte probabil ne îndreptăm spre un guvern minoritar cu susţinere parlamentară de la PSD. Un viitor cabinet ar putea fi PNL-USR-UDMR, condus de Bolojan”

EconomieVictor Negrescu: Apelul nostru pentru prelungirea cu 18 luni a PNRR-urilor a fost aprobat în Comisia pentru Bugete şi Comisia pentru Afaceri Economice. Totodată, am obţinut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanţări europene

ExternAndrei Stoian: România într-un nou registru strategic – semnificația numirii lui Darryl Nirenberg ca ambasador al SUA

SocialCsibi Magor: Echilibrul nostru intern nu are cum să vină din succes, viteză, productivitate sau performanță

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

EditorialCorneliu Vișoianu: Război și pace. Prețul dependenței de autonomie militară a Europei

CulturaFlaviu Predescu: “Moroi și păpădii”, un spectacol de Gavril Pătru la TNB CULTURA PENTRU TOȚI
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe