Daniel Constantin: În majoritatea județelor, ALDE merge singură la locale
Copreședintele ALDE Daniel Constantin a afirmat, sâmbătă, la Alba Iulia, că deocamdată doar în două-trei județe s-a ajuns la un acord cu Partidul Social Democrat în privința unei alianțe electorale.
„Protocolul pe care l-am semnat (cu PSD — n.r.) nu angajează la o alianță electorală. Cei din ALDE Alba au decis deja să meargă singuri în alegerile locale. La nivel național nu sunt foarte multe județe în care se va realiza această alianță electorală, ci numai acolo unde se va simți nevoia de către ambele părți — PSD sau ALDE. Protocolul vine, pe de o parte, și exclude alianța cu PNL dintr-un motiv foarte simplu: nu sunt oameni serioși, iar în PNL, astăzi, se regăsesc cei care au făcut cel mai mare rău românilor”, a declarat, într-o conferință de presă, copreședintele ALDE.
Potrivit acestuia, deocamdată nu au fost încheiate discuțiile la nivel național cu PSD. În momentul de față, sunt două-trei județe doar în care s-a ajuns la un acord, a spus el. „Deci, cu alte cuvinte, vom merge în majoritatea județelor separat”, a declarat Constantin.
El a precizat că discuția cea mai aprofundată este pentru București, iar subiectul va fi tranșat săptămâna viitoare.
„Astăzi, ALDE cred că în mod natural ocupă locul trei pe eșicherul politic românesc. Este o alternativă la PSD și la PNL, reprezintă valorile liberale autentice și cred că nu surprinde pe nimeni că ocupăm o astfel de treaptă. (…). Dacă voiam doar să trecem pragul electoral, sigur că rămâneam, poate, partide separate și încercam să luptăm să realizăm acest obiectiv. Am realizat fuziunea și am format proiectul politic ALDE pentru că avem ambiții mult mai mari”, a spus Constantin.
El a susținut că toate sondajele de opinie arată că ALDE stă foarte bine. „Am foarte multă încredere în ceea ce vom reuși în alegerile locale. ALDE este un proiect bine văzut. Toate sondajele de opinie arată lucrul acesta. E nevoie de o alternativă. Nu putem să stăm doar în alb și negru, în PSD și PNL. Trebuie o alternativă la tot acest peisaj politic și cred că ALDE s-a consacrat deja ca cea de a treia forță politică”, a conchis Daniel Constantin.
Ultima ora:
ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”
PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare
EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România
ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene
SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!
EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!
EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!
CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe