OraNoua.ro
Publicat în 4 februarie 2015, 20:48 / 351 elite & idei

Daniel Constantin: România va avea posibilitatea să deschidă, până în martie, anumite măsuri de investiții din noul PNDR

Daniel Constantin: România va avea posibilitatea să deschidă, până în martie, anumite măsuri de investiții din noul PNDR

România va avea posibilitatea să deschidă pe propria răspundere anumite măsuri din noul PNDR, până în luna martie, când va exista o aprobare ‘neoficială’ din partea Comisiei Europene, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după întâlnirea bilaterală cu Phil Hogan, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală de la Bruxelles.

‘Cea mai importantă discuție pe care am avut-o cu comisarul Phil Hogan s-a referit la stadiul în care se află negocierile privind aprobarea PNDR 2014-2020. Sigur că nu avem așteptări privind aprobarea oficială a Programului în acest moment, pentru că acest lucru nu se va întâmpla până când nu va fi aprobat bugetul la nivel european, dar în luna martie 2014 vom avea o aprobare neoficială, până atunci România având posibilitatea să deschidă pe răspunderea statului membru anumite măsuri — cele de investiții și cele pentru tinerii fermieri. Ne-am angajat în fața fermierilor că le vom pune la dispoziție fonduri europene din primele luni ale anului și vrem să ne ținem de promisiune’, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Șeful MADR a participat luni la, Bruxelles, alături de secretarul de stat George Octavian Turtoi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene Agricultură și Pescuit, unde a avut și o întâlnire bilaterală cu comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Tema dialogului bilateral s-a axat pe noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2015-2020, cu accent pe aprobarea de către Comisie a noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) precum și a unor aspecte ce țin de implementarea acestuia.

Totodată, au mai fost discutate detalii privind Pilonul I — plăți directe dar și efectele embargoului impus de Rusia cu privire la importurile de produse agroalimentare de pe piața comunitară. În acest sens, delegația țării noastre a subliniat dificultățile cu care se confruntă sectoarele cărnii de porc și lactatelor, solicitând aplicarea de măsuri la nivelul Uniunii Europene precum stocarea privată și activarea restituțiilor la export pentru a orienta cantitățile de produse pe piețe terțe.

România a reiterat solicitarea privind compensarea pierderilor de venit pentru producătorii din sectoarele afectate indirect de embargoul impus de Rusia. De asemenea, prin reprezentanții prezenți la Consiliu, România a susținut instituirea unei scheme de ajutor pentru depozitarea mărfurilor care nu au mai ajuns pe piața Federației Ruse, urmând ca acele cantități care beneficiază de sprijin să fie comercializate pe piețe terțe, nu pe cea europeană, eventual cu posibilitatea utilizării mecanismului restituțiilor la export.

În cadrul reuniunii Consiliului a fost programată și o întâlnire bilaterală cu Vytenis Andriukaitis — Comisar european pentru sănătate și siguranță alimentară, privind aspectele relevante din domeniile fitosanitar și sanitar veterinar, reuniune la care a participat și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe