„Accidente” pe pieţele de capital importante au de ce să îngrijoreze. Se constată erori tehnice în tranzacţionarea electronică, pe platforme mari, ce provoacă daune. Programe sofisticate, algoritmizarea tranzacţionării, pot conţine vicii nu fără urmări. Eşecurile legate de tehologie şi utilizarea modelelor (algoritmizarea) sunt de pus în relaţie cu o problemă ce priveşte pieţele în ansamblu: interconectivitatea.

În condiţii de integrare financiară adâncă, algoritmizarea poate accentua volatilitatea, mişcări destabilizatoare. Volatilitatea accentuată în combinaţie cu erori ale programelor şi maşinilor conduc la evenimente rele, accentuează riscuri sistemice. Tehnologia scăpată de sub control joacă feste nu numai unor investitori individuali, ci şi sistemelor. Joi, 21 august, bursa Nasdaq de la New York a fost oprită câteva ore din cauza unei erori tehnice. Trepidaţii s-au simitit pe numeroase pieţe. Tot recent, banca Goldman Sachs a avut necazuri din cauza unei erori pe platformă sa de tranzacţionare. Să amintim şi „Flash crash-ul” din 6 mai 2010 la aceeaşi bursă, când Dow Jones Industrial Average a scăzut cu aproape 9% foarte iute. Şi exemplele pot continua. Întâlnim aici un motiv pentru impunerea de limite la împrumuturi (leverage) la toate entităţile financiare (deci şi la sectorul bancar umbră/shadow banking sector), pentru reglementare şi supraveghere severă. Revin la ideea că este nevoie să ne întoarcem la raţiune, la un sistem financiar mai simplu, mai axat pe nevoile economiei reale. Avem de-a face cu un mers al complexităţii sistemelor financiare ce nu ajută echilibrarea, evitarea unor crize grave. Există două feţe opuse ale complexităţii: una ce facilitează echilibrarea; alta care dezechilibrează sistemele. Provocarea enormă este cum să faci ca partea bună a lui Janus să prevaleze. Poate fi influenţată evoluţia complexităţii în direcţia bună? Ne întoarcem astfel la carenţele tezei că pieţele sunt întotdeauna eficiente (efficient markets hypothesis). Şi înţelegem limitele modelării, algoritmizarii. Revin la ideea că este nevoie să ne întoarcem la raţiune, la un sistem financiar mai simplu, mai axat pe nevoile economiei reale. Când Paul Volcker a afirmat că singură mare inovaţie financiară folositoare a ultimelor decenii este dispozitivul ATM (bancomatul) a exagerat desigur, dar a pus degetul pe rană. Autorităţile europene în domeniu (ESMA, pentru piaţă de capital, Eiopa, pentru asigurări şi pensii ocupaţionale private) tot avertizează investitorii privind produse derivate complexe, riscante. Problemă este că gama acestor produse este mare şi spre deosebire de fumat, unde riscurile sunt prin excelenţă individuale, instrumente financiare derivate, nu mai vorbesc de produse sintetice, contribuie la accentuarea riscurilor sistemice. Nu este suficient ca investitorii să fie avertizaţi, asemenea fumătorilor, la maniera „trading is dangerous for your wealth” (tranzacţionarea de produse derivate este periculoasă pentru averea dvs), ca o parafrazare a lui „smoking is dangerous for your health”. Trebuie să fie întărite reglementări şi măsuri de supraveghere. În Europa şi SUA au fost adoptate măsuri legislative în acest scop, dar industria financiară ripostează parcă ignorând rolul pe care l-a jucat în declanşarea crizei teribile prin care trece lumea industrializată. Cele spuse înainte nu sunt un argument împotriva utilizării noilor tehnologii, a algortimizarii, ci un avertisment faţă de cum sunt utilizate, faţă de malpraxis, care poate avea consecinţe rele pentru investitorii individuali şi pentru sisteme. Efectele rele sunt accentuate de conduita frauduloasă a unor actori din piaţă, fie că lucrează pentru firme de brokeraj, fie pentru bănci, companii de asigurări, etc. Cele spuse înainte nu sunt un argument împotriva utilizării noilor tehnologii, a algortimizarii, ci un avertisment faţă de cum sunt utilizate, faţă de malpraxis Concluzia ar fi că interconectivitatea nu este automat un avantaj pentru pieţele financiare; dimpotrivă, ea poate diminua robusteţea şi rezilienţa sistemelor. Răspunsul faţă de acccidentele, evenimentele rele evocate mai sus reclamă câteva trasee de acţiune. Unul, formarea de componente de back up (de rezervă), de intervenţie în cazul înregistrării eşecurilor (aşa cum există, de pildă, generatoare de curent ce intervin în caz de până generalizată). Alt traseu priveşte întărirea mecanismelor prudenţiale la nivel individual, al entităţilor financiare că şi revederea modelelor algoritmice. În fine, un traseu amplu priveşte reconfigurarea sistemelor financiare, prin „modularizare” şi întărirea reglementării. Aceasta înseamnă revenirea la sisteme mai simple, la spargerea grupurilor mari (too big to fail), separarea operaţiunilor cu risc ridicat şi de investment banking de cele comerciale, limite clare la leverage pentru toate entităţile financiare, etc. Cred că este nevoie să se revină la o legislaţie de tip Glass-Steagall, asemănătoare celei impuse în SUA după marea criză din perioadă 1929-1933. PS Piaţa Forex poate fi încadrată în aria de tranzacţionare a instrumentelor financiare derivate şi supusă unor reglementări şi unui regim de supraveghere. Numai firme autorizate să ofere servicii în mod legal şi tranzacţiile să fie supuse unor reguli de transparenţă şi informare obligatorie a clienţilor privind riscurile asumate, etc. Dar internetul îngreunează demersul de reglementare. De exemplu, dacă vrei să vizionezi o competiţie sportivă online te trezeşti cu spoturi care invită la tranzacţionare Forex.

www.adevarul.ro