Sunt comentarii privind relația intre investițiile publice și deficitul bugetar ce întrețin o neclaritate: se spune că dacă aceste investiții sunt în preajma deficitului bugetar, sănătatea finanțelor publice nu ar fi primejduită.

Este o teza curioasă, mai ales având în vedere dimensiunea deficitului bugetar al României. Acest deficit s-a situat în ultimii doi ani la cca 6% din PIB, în condițiile în care cheltuielile de capital au fost tăiate sever față de cât fuseseră programate pentru a reduce varianta sa cash. Mai jos sunt argumente de ce această interpretare a relației intre deficit și investiții publice este incorectă.

O egalitate înșelătoare

Intre jumatate si 60% din investitiile publice, ce au avut o medie de peste 5% din PIB in ultimii ani, au fost finantate de fonduri europene. Resursele europene apar in buget pe ambele sale laturi, venituri si cheltuieli, deci nu au impact major pe deficit. Este drept ca partea de cofinantare si costul unor imprumuturi (din PNRR) afecteaza deficitul, dar dimensiunea acestor influente este mult inferioara aportului la bugetul public al fondurilor europene. Banii europeni sustin activitatea economica, cresc PIB-ul potential, ajuta balanta de plati, au facilitat Romaniei sa treaca mai usor prin ani extrem de dificili.

Un exercitiu ipotetic arata de ce interpretarea mentionata mai sus este inselatoare. Daca banii europeni nu ar exista si am face abstractie de partea de cofinantare si costul imprumuturilor din PNRR deficitul ar ramane la aceeasi marime, dar cu relatia amintita intr-o alta lumina –fiindca deficitul ar fi considerabil mai mare decat investitiile publice ce s-ar rezuma la cheltuieli de capital (care sunt finantate din resurse proprii si imprumuturi).

Sa ne gandim, de pilda, ca in 2023 investitiile publice au fost de 5,9% din PIB, din care cele finantate din bani europeni au fost peste 3,6% din PIB. In acelasi an, deficitul in metodologie europeana/ESA a fost de cca 6% din PIB.

Aceasta constatare necesita un addendum: lipsa banilor europeni ar slabi mult economia si ar reduce venituri fiscale, ceea ce ar mari deficitul bugetar (sau ar reduce, chiar anula “beneficiul” din disparitia necesarului de co-finantare). Este drept ca au fost cazuri cand bani europeni nu au fost atrasi pentru a se economisi partea de cofinantare in cheltuielile publice astfel incat deficitul sa fie mai mic, dar aceasta situatie stranie nu este laudabila pentru programarea bugetara.

Situatia descrisa arata ca deficitul bugetar al Romaniei nu are origine in principal in investitii publice propriuzise; o mare parte este legata de alte cheltuieli. Chiar daca judecam cheltuieli pentru educatie si sanatate drept investitii in capital uman, este evidenta vulnerabilitatea bugetului public cauzata de marimea deficitului bugetar. Aceasta realitate trebuie sa fie inteleasa fiind nevoie de un remediu structural (nu conjunctural) de consolidare fiscala/bugetara.

Intr-o situatie cat de cat optima, investitiile publice (ce includ resurse europene) ar trebui sa fie considerabil peste deficitul bugetar avand in vedere banii europeni de care Romania dispune.

Continuarea, aici.