În condiţiile acutizării crizei din zona euro, Comisia  Europeană şi BCE vorbesc despre nevoia unei scheme de garantare a depozitelor  din zona euro. Însă, dacă aceasta ar fi instituită şi nu s-ar aplica şi în  statele membre care nu fac parte din eurozonă, există riscul ca populaţia să-şi  mute banii din aceste ţări către cele care participă la schema colectivă de  garantare, susţine profesorul de economie Daniel Dăianu, într-o analiză.

Potrivit acestuia, criza din zona euro se acutizează. „Este tot mai în  atenţie acum Spania, care intră în altă categorie prin dimensiunea economiei; la  ea se vede mai bine îngemănarea crizei datoriilor suverane cu cea a sectorului  bancar, cu îndatorarea sectorului neguvernamental. Deşi au fost susţinute de  Guvern direct şi indirect (vezi şi preluarea Bankia) situaţia celor mai multe  bănci spaniole devine tot mai dificilă în condiţiile unei consolidări fiscale ce  adânceşte recesiunea; au loc mişcări de lichidităţi ce ilustrează aversiunea  faţă de risc şi fragmentarea sistemului bancar în zona euro pe aliniamentul  performanţei economice şi percepţiei de către pieţe”, explică Dăianu.

Conform acestuia, există un pericol mare ca lichidităţi să plece masiv din  economiile periferice către altele, cu bonitate superioară. Din Grecia s-a  întâmplat deja, iar acum se simte şi în Spania.
BCE încearcă să prevină o „fugă” a lichidăţilor
Integrarea financiară este atât de  profundă în zona euro, în Uniune în general, încât gestionarea crizei reclamă măsuri care să prevină o „fugă” a lichidăţilor ce nu ar mai putea fi stăpânită, comentează fostul europarlamentar. Acesta este motivul pentru care Comisia  Europeană şi Banca Centrală Europeană vorbesc despre posibilitatea ca  Facilitatea pentru Stabilitate Financiară (EFSF)/ESM să asiste grupuri bancare  ce au nevoie de capitalizare, despre nevoia instituirii unei scheme de garantare  a depozitelor în zona euro, care să depăşească graniţele naţionale –şi care ar  face parte din mersul spre o uniune bancară.
„Intervenţia BCE, prin  împrumuturi acordate băncilor la dobânzi minuscule şi achiziţii de obligaţiuni  suverane sunt alte măsuri utilizabile pentru a se evita scenariul cel mai rău”,  susţine Dăianu. Trebuie menţionat că emisiuni de euro-obligaţiuni nu sunt încă acceptate de Berlin, nici măcar în formula propusă de grupul de consilieri  economici ai Cancelarului.
Problema ţărilor non-euro
Dacă se va recurge la o schemă de garantare colectivă a depozitelor, apare o problemă care priveşte ţările ce nu fac parte din zona euro, avertizează economistul.  „Aversiunea faţă de risc a atins cote foarte înalte şi au loc mişcări de  lichidităţi căre economiile percepute ca sigure. Această stare este ilustrată de  cotaţiile la poliţele de asigurare (CDS-uri); astfel randamentele pentru  bunt-urile germane pe doi ani au devenit negative. Germania este ţara cu cel mai  mic risc în zona euro şi plateşte foarte puţin, sau nimic (la obligaţiuni  suverane pe termen scurt). Ţările periferice suportă costul aversiunii faţă de  risc în creştere. În afara zonei euro, ţările care plătesc puţin sunt cele ce au  peformanţă economică solidă şi care nu suferă de euroizare înaltă (ceea ce  conferă eficacitate politicii monetare); mă refer la Suedia şi Danemarca”,  explică acesta.
Interesul României
România este afectată de gradul înalt de euroizare şi de performanţa mai slabă în schimburile externe,  având deficit extern încă semnificativ, susţine Daniel Dăianu. Ţările din afara  zonei euro, cu economii mai vulnerabile, ar suferi mult dacă mişcarea  lichidităţilor s-ar transforma într-o „fugă”. În fapt, o fugă a lihidităţilor ar  ameninţa funcţionarea întregului sistem bancar european. Nici Germania nu ar  putea să-şi limiteze stricăciunile în mod adecvat; leverage-ul (raportul între  capital propriu şi active) este înalt în băncile germane, care au expunere mare  pe celelalte ţări din Uniune, adaugă acesta.
Fostul europarlamentar  spune că, dacă o schemă de garantare a depozitelor va fi aplicată, ea trebuie să nu se limiteze la ţările din zona euro; toate statele membre ale UE ar trebui să fie prinse în ea, mai ales că cele mai multe din aceste ţări au semnat Tratatul  Fiscal.
„Garanţiile acordate de autorităţi naţionale ar trebui să fie  suplimentate de o schemă colectivă. Altminteri, ar creşte probabilitatea să se  producă o migraţie de lichidităţi din ţări ce nu fac parte din zona euro (care  nu ar beneficia de schema colectivă) şi care sunt percepute a fi mai fragile;  aceasta ar stresa enorm sistemele bancare locale”, argumentează acesta.
Rezerve valutare considerabile ajută o bancă centrală să facă faţă atacurilor speculative pe moneda proprie, dar contracararea unei migraţii de  lichidităţi induse de asimetrie în garantarea depozitelor intră într-un alt  registru de acţiune. Astfel, conchide Dăianu, „ţările UE ce nu fac parte din  zona euro se cuvine să articuleze o poziţie comună privind garantarea colectivă a depozitelor, care să fie exprimată în Consiliu, la BCE şi la  Comisie”.

Articol publicat pe www.evz.ro