OraNoua.ro
Publicat în 16 mai 2012, 12:58 / 589 elite & idei

Daniel Dăianu, numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru: Economia românească ar putea reveni pe creştere în trimestrul II

Daniel Dăianu, numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru: Economia românească ar putea reveni pe creştere în trimestrul II

Economia românească ar putea reveni pe creştere în trimestrul doi din 2012, însă aceasta va fi mică, în principal din cauza tensiunilor din zona euro, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, economistul Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al primului-ministru.

‘În cel de-al doilea trimestru al anului 2012, evoluţia economică depinde de sentiment, de sentimentul pieţelor. Dacă se măreşte expectativa şi precauţia, cererea agregată şi nivelul activităţii economice vor fi afectate. În trimestrul II, dacă economia ar reveni pe traiectoria pozitivă, având în vedere că situaţia în zona euro este încordată, s-ar putea să avem o creştere mai mică. Mă aştept ca economia să se mişte către plus, dar puţin’, a afirmat Daniel Dăianu.

Economistul a precizat că recesiunea tehnică nu reprezintă un motiv de alertă, însă România va fi afectată de situaţia din zona euro, care va determina o scădere a exporturilor, efect ce poate fi atenuat numai într-o mică măsură de creşterea cererii interne pe care se mizează în 2012.

‘Recesiunea economică tehnică este în linie cu aşteptările analiştilor economici, este în marjă, către limita superioară. Nu este un motiv de alertă. Însă sunt preocupat de ce se întâmplă în zona euro. Vom fi cu siguranţă afectaţi, primul efect fiind încetinirea exporturilor. Chiar dacă în 2012 se mizează pe cererea internă, aceasta nu va fi o susţinere decisivă. Exporturile contează mult. De asemenea, vor fi influenţate costurile de împrumut, de finanţare şi de refinanţare a datoriei publice, adică marjele la care se împrumută statul şi firmele’, a menţionat Daniel Dăianu.

În contextul actual, în plan intern, Banca Naţională a României constituie principalul mecanism de contracarare a efectului de contagiune cu care se confruntă economia românească, a precizat consilierul de stat.

‘Pentru a limita aceste efecte, în plan extern, Banca Central Europeană şi Fondul European pentru Stabilitate trebuie să fie pregătite pentru limitarea efectului de contagiune. În ţară există un dispozitiv al Băncii Naţionale care permite intervenţii, care include şi o bancă punte. Este esenţial ca execuţia bugetară să continue procesul de consolidare. În contextul actual şi cel prefigurat ar fi rău ca noi să avem derogări. Adică să nu se cedeze la solicitări’, a spus acesta.

De asemenea, economistul a indicat şi absorbţia fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale ca măsuri interne pentru susţinerea lichidităţii.

‘Absorbţia fondurilor europene, în circumstanţele actuale, când există goană după lichiditate, ar ajuta mult la echilibrarea cererii şi ofertei. De asemenea, combaterea evaziunii fiscale ar avea efecte pozitive în economie în general, dar în special acum’, a adăugat Dăianu.

Economia României s-a contractat cu 0,1% în primul trimestru din acest an, comparativ cu trimestrul IV din 2011, iar în aceste condiţii ţara a intrat în recesiune tehnică întrucât a consemnat două trimestre consecutiv de scădere a Produsului Intern Brut.

Potrivit datelor estimate anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), Produsul Intern Brut (PIB) al României în trimestrul I din 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV din 2011 (date ajustate sezonier). Faţă de trimestrul corespunzător din anul 2011, PIB a înregistrat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier, relateaza AGERPRES.

Economistul Daniel Dăianu a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, potrivit unei decizii publicate, vineri, în Monitorul Oficial.

Tot vineri, a fost publicată în Monitorul Oficial şi decizia de numire a lui Ion Lazăr în funcţia de secretar de stat, şef al Corpului de control al premierului.

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe