OraNoua.ro
Publicat în 15 mai 2013, 20:12 / 541 elite & idei

Daniel Dăianu: Educaţie şi pilde peste timpuri

Daniel Dăianu: Educaţie şi pilde peste timpuri

de Daniel Dăianu

Am primit nu demult invitaţia să particip la o sesiune dedicată omagierii marelui om de ştiinţă Traian Lalescu, ce a fost găzduită cu generozitatea cunoscută de amfitrion de către Banca Naţională a României.

Unora poate că evenimentul li s-a părut superfluu având în vedere că altul, similar, avusese loc cu câţiva ani în urmă. Dar cine a fost prezent la eveniment a înţeles cât de necesar a fost. Era firesc să fie făcută o incursiune în istoria matematicii de vârf din România, în relaţie cu creneluri ale vieţii ştiinţifice şi intelectuale europene, în istoria ideilor la noi. Dar evenimentul a fost un prilej pentru a dialoga, a examina treburi nu bine făcute în zilele noastre, mai cu seamă în educaţie. Meditaţia privind anvergura europeană a lui Traian Lalescu, a altor iluştri oameni de ştiinţă,  nu poate fi făcută fără a gândi prezentul, fără a înţelege de ce s-a reusit altă dată, poate în vremuri mai dificile şi de ce, acum, parcă ne poticnim tot mai mult. Deşi, ai zice că, într-o societate deschisă, ca să folosim terminologia popperiană, într-o democraţie, adevărul şi binele trebuie să aibă forţa de a răzbi, de a da croiul unor politici publice.

Un distins academician şi făuritor de idei a constatat cu amărăciune, cu un de-a dreptul  “cri du coeur”, că ne lipseşte “memoria colectivă”; el a făcut referire la omisiuni flagrante în judecarea contribuţiei lalesciene la viaţa publică românească şi avea în vedere, de exemplu, excepţionalul raport asupra bugetului ţării din 1925, prezentat în Parlament. A fost evocată ca mărturie a acestei memorii deficitare şi relativa necunoaştere a activităţii lui George Bariţiu în Parlamentul de la Viena, unde acesta s-a bătut pentru drepturile românilor din Transilvania. Tot Bariţiu fiind artizan al băncii Albina. De ce a fost această memorie serios ciuntită? Este o întrebare mai mult decât legitimă şi care ne importă întrucât din răspunsul la ea putem înţelege mai bine resorturi ale unor neputinţe de acum. De ce atunci s-a progresat mult în construcţia de instituţii şi numeroşi intelectuali de frunte au avut nu numai seva creatoare de excepţie, dar au reuşit să influenţeze viaţa publică în bine? Ce lipseşte în zilele noastre? Numărul, dedicarea, implicarea? Un cunoscut filosof şi istoric al lumii ideilor a avut o intervenţie în dezbatere prin apelul la implicare, dar şi la nevoia de onestitate, sinceritate, demnitate.

Mulţi credem, sau mai degrabă sperăm, că ideile curate, binele se impun de la sine, în cele din urmă. Şi poate că aşa este. Dar cum ar spune John Maynard Keyes, unul dintre marii economişti ai secolului trecut, “in the long run we are all dead”. Mai relevante pentru oamenii contemporani sunt fapte, fenomene care produc rezultate sub ochii lor, sau ale urmaşilor lor imediaţi. Întrucat numai aşa încrederea şi speranţa se hrănesc şi pot ajuta ca ideile bune să răzbată. Economiştii folosesc conceptul de “echilibre precare/rele”. Altfel spus, în societate pot să funcţioneze cercuri vicioase, capcane, ce pot cauza devieri mari de la traiectorii bune, optime. O economie o poate lua razna, viaţa politică poate cunoaşte derepaje, o democraţie poate fi amputată până la dispariţie dacă fenomene negative sunt persistente, par să devina veşnice. Europa a cuoscut sincope tragice în secolul trecut, prin asemenea devieri….

Pentru ca să existe fundament, cărămizi solide la edificiul unei cetăţi în care pulsează o viaţă democratică, ai nevoie de cetăţeni care să ştie (în sensul de educaţie), să fie bine informaţi, să aibă interes funciar pentru ceea ce se întâmplă în viaţa publică, să nu fie indiferenţi, cinici. Asemenea cetăţeni pot exista dacă educaţia este bună, dacă şcoala este de bună calitate. Aceasta înseamnă ca dascălii să fie oameni ei înşişi cu educaţie bună, ca învăţământul universitar să fie performant. Ca educaţia să fie bună este necesar ca politica publică să fie pe masură. Iar o politică publica pe masură implică resurse suficiente alocate învăţământului şi un sprijin constant pentru ca programele să fie adecvate.

Vedem carenţe mari la toate aceste capitole în România de azi. Se alocă mult prea puţin din bugetul public pentru educaţie: sub 4% din PIB (incluzand şi resurse private), unul dintre cele mai scăzute procente în UE. Se alocă sub 0,5% din PIB pentru cercetare, din nou unul dintre cele mai scăzute procente în UE. Este notorie natura “antreprenorială” a activităţii unor universităţi, într-un sens negativ – ca fabrici de diplome. Există un deficit de dialog între părţile care ar trebuie să cooperaze pentru a opri mersul în jos al învăţământului autohton. Există reuşite individuale de excepţie, fără îndoială. Şi este normal dacă ne gândim ca tehnologii moderne (internetul) eliberează omul de chingi informaţionale şi permit apartenenţa celor buni la comunitatea ştiinţifică internaţională dincolo de  bariere georgrafice. Dar nu este suficient pentru o ţară. Aşa cum o memorie colectivă nu se rezumă la stricta adunare a memoriilor individuale, tot astfel însuşirile unui sistem educaţional nu se rezumă la trăsături ale eforturilor individuale. Aici este mult de lucrat în România.

Eu cred că trăim şi o perioadă de confuzie a valorilor, o criză morală. Drept este ca această confuzie se simte nu numai în România. Dar la noi durerea este mai acută întrucât slăbiciuni autohtone sunt mai vizibile şi adânci. Când ai un procent atât de ridicat al abandonului şcolar, când nu puţini dintre cei care termină liceul nu se ridică la pragul de jos critic al gradului ce acreditează un adolescent ca fiinţă educată (mulţi nu ştiu să citească bine, să desluşească sensul unor propoziţii…), când ştiinţele tehnice/inginereşti, ale naturii, sunt departe de căutarile multor tineri, când vezi atât de multă derută ai de ce să îţi pui întrebări mistuitoare. Şi când vezi miopia şi autismul multora dintre politicieni ai de ce să fii îngrijorat pentru viitor.

Ce mă frapează este lipsa tot mai răspândită a sentimentului de ruşine şi vinovăţie pentru comiterea de fapte, gesturi reprobabile, nesimţirea şi răutatea. Acest sentiment este un ingredient esenţial pentru menţinerea coeziunii unei societati, pentru apararea civilitatii, a demnitatii omului. Aici cred ca gasim o cheie si pentru degradarea comportamentului, pentru pierderea busolei multora. Compasul etic este pierdut si de nu putini oameni cu educatie. Cand minti cu usurinta, cand ai puterea de a privi alti oameni in ochi stiind ca nu spui adevarul, cand ii tragi pe sfoara fara a avea vreun tresarit de constiinta, ceva este putred rau in acele persoane. Iar daca tot mai numerosi oameni cu educatie solida fac ase ceva caile se incurca pentru toti . Pe de alta parte, stim din istoria lumii ca cunoasterea nu automat face un om, oameni, mai buni. Stiinta are nevoie de constiinta, de ceea ce mentionam mai sus: de sentiment de rusine si vinovatie. Iar aici ne intalnim cu puterea valorilor morale, daca acestea domina in dezbaterea publica, in conduita celor mai multi. Daca nu, este rau….

Ca sa închei, sunt necesare, în opinia mea, alianţe strategice ale celor care ştiu ce este puterea cunoaşterii pentru ei şi care simt că o ţară are nevoie de un sistem educaţional axat pe cunoaştere autentică, care să combată simulacrul şi înecarea în mediocritate, în răutate, care să fie mânaţi de forţa valorilor morale. Alianţe strategice au existat de-a lungul istoriei moderne a României; paşoptiştii au ipostaziat aşa ceva, Şcoala Ardeleană, generaţia lui Spiru Haret, cei care au au dat conţinut intelectual/analitic doctrinei de dezvoltare industrială “prin noi înşine” etc. România are nevoie de o nouă alianţă strategică, pentru un învăţământ care să asigure cetăţenilor ei de azi şi de mâine un viitor demn. Eu cred că un Traian Lalescu, un George Bariţiu şi alţii ca ei, au corespondenţi printre contemporani.

Ultima ora:

ObservatorAlina Bârgăoanu: „România trebuie să inițieze programe de alfabetizare media și informațională, cum au țările baltice”  

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieCorina Vasile: IT-ul românesc nu mai este competitiv cu Bulgaria, Republica Moldova, dar nici cu Polonia sau Ungaria

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAndreea Negru: Am avut onoarea de a discuta cu doamna Roxana Mînzatu, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, despre teme esențiale pentru viitorul economic și social al României în contextul actual european

EditorialRadu Puchiu: 𝗦̦𝘁𝗶𝘂

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe