La ultima conferinţa EUROFI (organizaţie ce reuneşte crema industriei financiare din Europa), la Viena (5-7 sept, a.c), s-a discutat mult despre eventualitatea unui „hard Brexit“, a unei ieşiri „dure“ a Regatului Unit (UK) din UE. Un asemenea deznodământ ar produce perturbaţii serioase în relaţiile financiare dintre Uniune şi UK, cu reverberaţii în spaţiul global.

Un hard Brexit, dacă s-ar combina cu accentuarea măsurilor protecţioniste, cu fugă de capital din pieţele emergente (pe fondul întăririi politicii monetare a Fed (banca centrală a SUA), ar grăbi terminarea actualei faze de revenire economică, intrarea într-o nouă recesiune în mare parte din lumea dezvoltată.

Dar nu despre scenariul schiţat mai sus vreau să scriu în continuare, ci despre ideea unora că ieşirea UK din UE ar trebui să însemne o reexaminare a statutului limbii engleze (drept limbă oficială) în Uniune. Mărturisesc că această idee, adusă în discuţia publică mai în serios, sau mai în glumă, mi s-a părut o aiureală. Dar numai faptul că aşa ceva a trecut prin minţile unora nu este de trecut cu vederea.

Menţionez că reuniunea Eurofi de la Viena s-a desfăşurat în limba engleză. Numai comisarul Valdis Dombrovskis, din amabilitate pentru gazde, a rostit 2-3 propoziţii de început în germană, după care întreg discursul sau a fost în engleză. De altfel, toate reuniunile pe teme economice şi financiare, industriale, pe probleme sociale şi politice etc. în UE au ca limbă de lucru efectivă în principal engleza; nu mă refer aici la oficiali din statele membre care citesc discursuri în limba naţională (având traducere simultană la dispoziţie), unii pentru că nu pot altfel, alţii întrucât există o lege scrisă şi nescrisă dictată de istorie şi statut politic la scara internaţională (cazul oficialilor francezi); mă refer la desfăşurarea unor discuţii în care traducerile simultane nu pot înlocui utilizarea unui vehicul de comunicare comun – care este, cel mai adesea, engleza. Afirm aceasta şi pe baza activităţii proprii ca europarlamentar, ca participant la reuniuni ale autorităţilor de reglementare şi supraveghere în domeniul industriei financiare (ESMA, EIOPA, ESRB), ca demnitar al statului român în diverse ipostaze.

Fiind student, cu mulţi ani în urmă, am citit un eseu al lui Harry Johnson, un economist mare canadian şi teoretician al comerţului internaţional; el spunea că ştiinţa economică este o disciplină „anglo-saxonă“, cu atât mai mult domeniul finanţelor. El exagera într-o anumită măsură, dacă ne gândim la rădăcinile contabilităţii (în Italia, în secolul XVI, prin matematicianul Luca Pacioli) sau la primele bănci (tot în Italia), la o serie de economişti de frunte francezi şi germani. Dar ştiinţa economică datorează cel mai mult lumii anglo-saxone, iar în lumea concretă a finanţelor contemporane dacă nu vorbeşti engleza, porneşti cu un handicap mare, aproape că nu exişti. Este mai mult decât îndoielnic că mutarea EBA (Autoritatea Bancară Europeană) la Paris va schimba modul de desfăşurare a reuniunilor. ESMA (Autoritatea Europeană pentru Pieţe de Capital) este la Paris şi discuţiile sunt în engleză. Şi nici nu cred că dominanţa economiei germane în UE poate reduce folosirea englezei ca mijloc de comunicare, cel puţin în viitorul previzibil.

Citeste mai mult: adev.ro/pey2hb