OraNoua.ro
Publicat în 2 martie 2016, 19:06 / 194 elite & idei

Daniel Dăianu la RFI: Nu ar fi înţelept ca legea dării în plată să acopere orice credit, e un nonsens

Daniel Dăianu la RFI: Nu ar fi înţelept ca legea dării în plată să acopere orice credit, e un nonsens

Legea dării în plată trebuie construită „cu înţelepciune”, spune la RFI Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR. El declară că este „raţional” ca legea să nu fie aplicată oricărui credit şi atrage atenţia că retroactivitatea ei poate atrage după sine procese care să fie pierdute de statul român.

Prezenţa plafonului de 150 de mii de euro în legea dării în plată ar putea ridica probleme de constituţionalitate, pentru că ar provoca discriminări, au declarat unii parlamentari.

Întrebat dacă plafonul trebuie păstrat, Daniel Dăianu a răspuns: „150 de mii. Ştiţi cum este, aceasta este o propunere a Băncii Naţionale. Propunerea Băncii Naţionale are dacă vreţi o morală a ei şi anume că este nevoie de un plafon, nu înseamnă că Parlamentul este obligat să rămână cu acest plafon, plafonul poate să fie dat în jos, poate să fie urcat, important este să înţelegem dacă există raţionalitate în introducerea unui plafon, noi considerăm că da”.

Daniel Dăianu spune că legea dării în plată nu trebuie să vizeze orice credit: „În opinia noastră, este raţional să nu extinzi aplicabilitatea acestui act normativ la orice operaţiune, la orice credit. Este un nonsens. Vă daţi seama că tot astfel, de pildă, un întreg sector economic ar putea să solicite sprijinul statului, intervenţia guvernamentală. Economia de piaţă totuşi înseamnă ca relaţiile între părţi să fie statuate prin contracte şi aici mai fac o precizare: acest act normativ dacă nu este construit cu înţelepciune, poate să aibă implicaţii, în sensul că retroactivitatea ce-l poate caracteriza poate să atragă după sine procese care să fie pierdute de statul român. Dacă vrem să ajutăm, trebuie să ne gândim la toate implicaţiile. Aici nu este vorba numai despre considerente de ordin social, sunt şi cele de ordin economic, de ordin juridic”.

„Băncile ar trebui să fie mai smerite”

 

Daniel Dăianu crede că băncile ar trebui să fie şi ele mai „smerite”: „Eu împărtăşesc şi punctul de vedere că băncile ar trebui să fie mai smerite şi să înţeleagă că au greşit de-a lungul anilor, că există şi argumentul că un asemenea act normativ încearcă să ofere un instrument de negociere, dar instrumentul de negociere trebuie aplicat în situaţiile viitoare, nu poţi să introduci un instrument de negociere acum, post-factum. Tocmai de aceea, actul normativ încearcă să privească situaţiile cele mai dificile în care se află unele persoane şi să ajute acele persoane, dar în opinia noastră, nu este înţelept să acopere toată gama de operaţiuni între bănci şi clienţi. Şi mai este ceva, raportarea actului normativ de la noi, aşa cum va fi validat finalmente de Parlament, atunci când este pus în relaţie cu directiva europeană, vedem că şi aceea spune foarte clar că este vorba de situaţii viitoare şi că trebuie să se permită, apropo de instrument de negociere, trebuie să se permită celor două părţi, clienţi şi bănci, a alege. Ce înseamnă asta? Fie ai acest instrument, darea în plată şi atunci banca reacţionează într-un fel, fie nu statuezi, nu consfinţeşti în contract darea în plată şi atunci banca reacţionează altfel. Noi credem la Banca Naţională că aşa trebuie să fie interpretată directiva şi aşa trebuie să-şi găsească funcţionare şi în legislaţia românească şi în modul în care clienţii discută cu băncile”.

AUDIO: http://www.rfi.ro/economie-85131-daniel-daianu-la-rfi-nu-ar-fi-intelept-ca-legea-darii-plata-sa-acopere-orice-credit-e

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe