Daniel Dăianu și-a onorat titlul de academician cu un discurs fascinant și copleșitor. Fascinant prin erudiție, diversitatea opiniilor, noutatea abordărilor și, mai ales, prin intensitatea argumentelor. Copleșitor prin sinceritate, firescul mesajelor și, mai ales, prin răbdarea de a-și onora mentorii, colegii și prietenii.

Negreșit, Dăianu este un erudit, oarecum sceptic, aș spune eu, dar paradoxal pentru acest mare teoretician al științei economice românești, implicat în treburile cetății. A acceptat conducerea Consiliului Fiscal probabil din dorința de a salva și de a întări o instituție esențială pentru sănătatea unei economii moderne.

Prezentându-l, guvernatorul Isărescu a sugerat că Daniel Dăianu este una dintre personalitățile care „ar putea influența o dezbatere de idei și numai de idei, de interese, de opinii, care vor contura Europa”. Și s-ar putea să aibă dreptate: subiectul, viitorul Europei unite, îl preocupă pe Dăianu nu doar la nivel intelectual. „Europa pierde din vitalitate”, a spus el în aula Academiei Române, argumentând apoi amplu și consistent.

„În Uniunea Europeană, este nevoie de reforme care să legitimeze mai mult natura democratică a instituțiilor sale, în timp ce zona euro trebuie să fie reformată în privința mecanismelor de funcționare”, a observat el. Și adaugă un avertisment: „Reziliența statelor naționale este de judecat și în raport cu aranjamente regionale și internaționale. Acest fapt este esențial în înțelegerea relației tensionate între state naționale și piețe globale… Această realitate are implicații și pentru funcționarea Uniunii Europene, având în vedere tendințe de fragmentare, multipolarizarea spațiului global, redistribuirea puterii economice în lume”. Și riscul major, dincolo de economie: „Democrația își revelează porțiuni majore de fragilitate. Aceasta este o motivație suplimentară să învățăm din istorie, să fim onești în privința unor politici greșite, să avem curaj să le amendăm. Fiindcă democrația, cu genele sale liberale, este cel mai bun regim politic pe care lumea, cel puțin pe cele două maluri ale Atlanticului, l-a cunoscut. Cuvintele lui Winston Churchill în această privință sunt nu mai puțin valabile azi decât când au fost rostite”, a spus Dăianu.

Dar discursul său a fascinat prin varietatea temelor abordate, din păcate uneori subtil, sugerând idei, rareori intrând adânc în explicații. Vina, dacă se poate spune așa, a fost tot a lui Dăianu: a consumat cea mai mare parte din timpul alocat discursului pentru a-i aminti pe oamenii care l-au influențat sau alături de care a scris, sau a lucrat și, nu în ultimul rând, pe cei care l-au impresionat prin teoriile, cărțile și, în general, prin ideile lor.

A comentat și politica monetară a marilor bănci centrale, dar și a BNR, pe care o cunoaște în intimitatea ei, și a vorbit despre nevoia unui spațiu de manevră. A nu se confunda cu spațiul fiscal, consumat agresiv în ultimii ani de politici populiste. „Am subliniat problema spațiului de manevră (policy space), care înseamnă mai mult decât spațiu fiscal. Când urmărești mai multe obiective, între care există compromisuri inevitabile, este bine să ai mai multe instrumente de intervenție –este logica principiului datorat lui Jan Tinbergen”, a observat Dăianu.

Discursul său academic nu putea ocoli criza financiară, care a lăsat în urmă un sentiment de anxietate. „Spre deosebire de alții care văd originea crizei în dezechilibre globale sau în credit ieftin, eu accentuez vicii structurale ale sistemului de intermediere financiară, așa cum a evoluat în ultimele trei decenii: credința oarbă în autoreglementare, valuri de dereglementare (renunțarea la legislația Glass Steagall în SUA și BigBangul din City în 1986), apariția „sectorului bancar-umbră”(shadow banking sector), care a scăpat de reglementare și supraveghere, abuzul de securitizare, asimetrie flagrantă între stimulente și penalizări în asumarea riscurilor, rente necuvenite pe care sectorul financiar le extrage, asta apropo de dezbaterea privind „capitalismul rentier”. Lucrări ale mele abordează problemele crizei financiare în relație cu mersul capitalismului, cu ceea ce cred eu că este și o criză a globalizării negestionate”. A vorbit despre nevoia permanentă de reforme a pieței financiare, despre capcanele relaxării legislației care le guvernează și despre monedele virtuale. Interesant, Dăianu consideră că așa-numitele criptomonede, sau „monede paralele”, „sunt, într-o largă măsură, o consecință a crizei financiare; au apărut și ca urmare a scăderii încrederii în guverne. Bitcoin și alte criptomonede oglindesc într-un fel această neîncredere, dorința de a forma „piețe paralele”, de a oferi un mijloc de schimb alternativ care nu este supus controlului autorităților și care ar fi în consonanță cu logica de funcționare a unor structuri non-ierarhice în societate”. El avertizează că acestea au o volatilitate mare, care „le împiedică să îndeplinească funcția de „păstrător de valoare”. Criptomonedele nu au în spate o autoritate care să îndeplinească funcția de „împrumutător de ultimă instanță”, ce este vitală pentru stabilitatea financiară, pentru încrederea în întreg sistemul. Criptomonedele sunt mai degrabă drept active financiare, care atrag pe cei ce mizează pe câștiguri speculative. Active financiare precum „Libra” ar fi un mare pericol pentru sistemul financiar, întrucât ar eroda decisiv mecanismul de transmisie monetară, ar crea noi riscuri sistemice majore prin volumul operațiunilor”.

Cu un puseu de egoism, trec sub tăcere alte idei spectaculoase strecurate în discursul său din Aula Academiei, pentru a le fructifica, pe rând, într-un interviu la care, deja, tânjesc. Și nu pot să închei înainte de a aminti fabuloasa bibliotecă a lui Daniel Dăianu, în care, odată, luându-i o declarație pentru televiziunea la care lucram, pur și simplu îmi zburau ochii spre miile de cărți. Nu știai ce să răsfoiești mai întâi. Un privilegiu.

www.reporterglobal.ro