Matei Bogdan
Publicat în 6 mai 2020, 16:06 / 39 elite & idei

Daniel Ioniţă, mesaj către contestatarii ajutorului oferit de România: În aceste vremuri grele, nu suntem într-un concurs de frumuseţe

Daniel Ioniţă, mesaj către contestatarii ajutorului oferit de România: În aceste vremuri grele, nu suntem într-un concurs de frumuseţe

Au început deja unii de prin Republica Moldova și de pe la București să se agite și să încerce să discrediteze asistența umanitară oferită generos de România, dezinteresat și necondiționat tuturor cetățenilor Republicii Moldova, acum în vremuri de năpastă pandemică. Cum că a venit prea târziu, cum că n-ar fi nevoie (serios?), cum că alții din vecinătate au fost mai rapizi și România doar copiază, cum că ar fi doar poze și fanfare etc., etc.

Dragelor și dragilor, în primul rând, în aceste vremuri grele pentru toți nu suntem într-un concurs de frumusețe. Orice gest contează și orice efort trebuie apreciat. Doar împreună putem ieși din criză, astfel încât să sperăm la o viață normală.

În al doilea rând, politica României față de Republica Moldova este consecventă și predictibilă și are în centrul său susținerea parcursului european (pentru care guvernul de la Chișinău trebuie să facă reforme) și asistența acordată cetățenilor (gradinițe, autobuze pentru elevi, burse școlare, edificii renovate, tabere pentru copii, cultură, sănătate etc.).

În al treilea rând, România se îngrijește de cetățenii Republicii Moldova, mai ales când sunt în nevoie. România e alături de toți cetățenii Republicii Moldova indiferent de limba vorbită sau de partidul cu care aceștia votează, e solidară și empatică. Și nu pune condiții.

În această logică se înscrie decizia Președintelui României și a Guvernului României de a trimite în Republica Moldova o echipă medicală (52 de persoane, dintre care 41 de medici și asistente) și o donație consistentă de circa 3,5 milioane euro constând în echipamente medicale și medicamente. Marcăm și astfel 10 ani de Parteneriat strategic pentru susținerea parcursului european sl Republicii Moldova.

Echipa medicală a ajuns la 30 aprilie 2020 și este pe deplin operațională în spitalele din Chișinău, Cahul și Bălți. De reținut că în aceste vremuri resursa umană, medicii, este cea mai valoroasă și trebuie apreciată corespunzător. Le mulțumesc acestor bravi eroi din prima linie de luptă cu coronavirus, care au venit voluntar în această misiune umanitară în Republica Moldova, pentru care Romania suportă toate costurile, inclusiv echipamentele lor individuale de protecție.

Donația de echipamente medicale urmează să vină. Să vedeți atunci poze și PR, cum ar spune unii. Abia aștept! 😜

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe