de Iulian Chifu

Preşedintele României, Klaus Johannis, a anunţat, într-un interviu la TVR1 – televiziune publică -, numirea ca ambasador în Republica Moldova a lui Daniel Ioniţă, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE român, până la această oră. Răspunsul la întrebarea pusă de gazdă nu a fost unul inutil, întâmplător, ci unul extrem de ţintit şi, probabil pregătit anterior. Pentru cine cunoaşte regulile unor asemenea interviuri, la acest nivel, întrebările nu sunt inutile şi, dacă preşedintele nu doreşte să răspundă, nu o face, chiar dacă s-ar pomeni în direct cu o asemenea întrebare.

Deci atât întrebarea, cât şi răspunsul au fost pregătite. E adevărat întrebarea îl viza explicit pe şeful Cancelariei Preşedintelui României, Dan Mihalache, deci Preşedintele a ţinut să anunţe schimbarea administraţiei sale prin trimiterea actualului şef în Marea Britanie ca ambasador. Însă răspunsul preşedintelui Klaus Johannis, altfel scurt şi extrem de parcimonios în declaraţii, s-a extins la întregul pachet de 20 de ambasadori pe care-l va trimite Preşedinţia pentru audierile din Parlament şi, mai mult, singurul ambasador pomenit în context a fost exact Daniel Ioniţă, viitorul ambasador în Republica Moldova.

Îl cunosc pe Daniel Ioniţă de ani buni, de când era adjunct şef de misiune în Suedia. Suntem buni prieteni şi trebuie să recunosc că alegerea e excelentă. Vorbim despre un diplomat de carieră, care a urcat pas cu pas treptele ierarhice, în timp, şi care a îndeplinit toate poziţiile în linia strategică, de la şef Direcţie NATO şi, ulterior, Afaceri Strategice, la director general pentru securitate şi afaceri strategice, în MAE, şi secretar de stat, în aceeaşi poziţie. Mai mult, Daniel Ioniţă are o bogată experienţă de diplomat în misiuni externe, Suedia şi Norvegia fiind doar două dintre ele. Cât despre experienţa de negociator, şi ea este extrem de bogată.

Daniel Ioniţă nu este un tip spectaculos, de aceea puţină lume îl remarcă dincolo de prezenţa şi poziţiile sale publice. Însă e Ambasadorul României în Norvegia care a soluţionat, fără tam-tamul curent, cazul familiilor confruntate cu situaţia pierderii custodiei copiilor, şi asta în condiţiile în care toţi acei copii s-au reîntors în familiile lor sau la alte familii de români, acolo unde situaţia o impunea. Am apreciat întotdeauna decenţa, calmul (aparent), atenţia şi insistenţa, încăpăţânarea, ba chiar încrâncenarea sa în a-şi atinge ţintele şi obiectivele în negocieri. Nu cred că am văzut multe persoane atât de calme şi de diplomate, la modul general, dar cu atâta forţă internă în negocieri. Şi o spun din postura unui om care a lucrat şi lucrează de ani buni, în diferite posturi, în Republica Moldova şi în Est, ieşind rareori din calmul său de moldovean, dar cu un temperament mai vulcanic şi mai extrovertit. Cred că Daniel Ioniţă e cea mai bună alegere a momentului pentru România şi Republica Moldova.

Imediat după apariţia ştirii, la Chişinău au început comparaţiile. Cred că sunt nedrepte şi neavenite. Ambasadorul Marius Lazurcă, actualul ambasador rechemat şi viitorul ambasador al României în Ungaria (un alt mandat dificil) şi-a îndeplinit rolul într-o perioadă cu totul diferită. A venit în Republica Moldova după evenimentele din 7 aprilie, de la care am comemorat 7 ani deja, într-o perioadă de frământări majore, dar cu o conducere pro-europeană, coaliţii succesive, bătălii interne, rivalităţi şi căderi succesive de guverne, eşec în alegerea Preşedintelui în Parlament şi suite de alegeri anticipate. Marius Lazurcă şi-a făcut datoria în această perioadă.

Acum vorbim despre alte vremuri, pe care nu le-aş caracteriza drept mai bune sau mai rele, dar vremuri tulburi, cu schimbări majore în arena internaţională, cu război de falie în Estul Ucrainei şi presiuni multiple la Chişinău. Perioadă în care alegerea Preşedintelui Republicii Moldova ar putea aduce un tur doi cu alegeri între doi candidaţi pro-ruşi, ca urmare a bătăliei fratricide dintre pro-europenii de la guvernare şi cei din stradă şi din opoziţie, vremuri care ar putea duce chiar la reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Est, ba chiar ar putea aduce o federalizare şi debalansare a votului în alegerile generale viitoare, după forcingul pe care a plecat Federaţia Rusă, capcanele întinse unui Chişinău încă nestabilizat politic şi presiunea preşedinţiei germane în exerciţiu a OSCE. Dar despre aceste aspecte altă dată.

De aceea era nevoie de un diplomat de prim rang, cu experienţă şi expertiză, de un diplomat cu care nu poţi să te cerţi, pentru că este de o amabilitate extremă, un diplomat de carieră cu experienţă inedită, pe care România l-a propus la Chişinău. Şi, ca să merg cu confesiunea până la capăt, dacă îl pizmuiesc pe Daniel Ioniţă pentru ceva, atunci sigur pentru calmul său extrem, pentru politeţea impecabilă şi lipsa oricărei tresăriri de nemulţumire sau dezacord în discurs, indiferent cât de dure sunt spusele publice cu care se confruntă; şi pentru forţa discretă de a atinge obiectivele. Acestea sunt atributele cele mai importante. La Chişinău nu vine o vedetă, un showman spectaculos, ci un ambasador după chipul şi asemănarea României preşedintelui Johannis.

http://www.deschide.md