Daniela Lulache: Cele mai importante teme din energie, dezbătute la conferinţa „Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIII-a
Strategia energetică a României, precum şi teme de actualitate din domeniul energetic au fost dezbătute la conferinţa „Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIII-a, care a avut loc marţi, 19 mai, la hotelul J.W. Mariott, salon D, începând cu ora 09.30.
La conferinţă au fost prezenţi lectori importanţi din domeniu, atât reprezentanţi ai Guvernului şi ai instituţiilor publice implicate, cât şi ai mediului de business. Astfel, la cea de-a XIII-a ediţie au fost invitaţi ca lectori: Andrei GEREA – Ministrul Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri; Niculae HAVRILEŢ – Preşedintele ANRE; Silvia VLĂSCEANU – Directorul General al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie; Răzvan PURDILĂ – Manager Strategie Corporativă, CNTEE Transelectrica; Daniela LULACHE – Director General Nuclearelectrica; Corneliu BODEA – Preşedinte al Centrului Român de Energie şi Adrem Invest şi Adrem Automation.
Printre temele care au fost supuse dezbaterii în cadrul conferinţei se numără Strategia energetică a României 2015-2035, securitatea energetică în contextul geostrategic, Uniunea Energetică Europeană şi convergenţa energetică, dar şi mixul energetic al României în prezent şi în perspectivă, importurile şi exporturile de energie şi alternative la sursele convenţionale.
Alte teme care au fost discutate la eveniment: energia nucleară ca soluţie pentru România şi situaţia RAAN, fluctuaţiile preţului carburanţilor, amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gaze şi impactul asupra consumatorului final de energie, dar şi noutăţile programului de privatizare a companiilor de stat şi vânzarea pachetelor de acţiuni pe bursă, investiţii în sectorul energetic românesc şi finanţarea investiţiilor în energie prin intermediul băncilor, al Bursei şi al fondurilor de investiţii.
Conferinţa a fost moderată de Cristian DIMITRIU – director editorial Mediafax Group.
Evenimentul a reunit aproximativ 150 participanţi, dintre care reprezentanţi din rândul autorităţilor, reprezentanţi ai BVB, BRM, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului, petrolului şi ai pieţei energetice, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare. Au fost prezenţi la conferinţă reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători, precum și avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri, asiguratori şi mass-media.
Conferinţa „Mediafax Talks about Energy” a fost organizată de Agenţia de presă Mediafax, cu sprijinul Transelectrica şi are ca parteneri: Nuclearelectrica, Adrem Invest, Adrem Automation şi Eva Energy.
Mai multe detalii, agenda evenimentului „Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIII-a puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/energy-13
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări video cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Melania Stoica, PR & Events Manager Mediafax Talks – melania.stoica@m.ro | 031.82.56.417/ 0754 095 971
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


