Matei Bogdan
Publicat în 30 ianuarie 2024, 20:16 / 29 elite & idei

Daniela Șerban: ARIR a transmis la Finanțe observații referitoare la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017

Daniela Șerban: ARIR a transmis la Finanțe observații referitoare la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017

ARIR – Romanian Investor Relations Association consideră că măsura nu este una pentru care piața românească de capital să fie pregătită în prezent. ARIR a transmis la Finanțe observații referitoare la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017: “Apreciem interesul legiuitorului de a reduce eforturile de raportare ale emitenților, în linie cu mesajele transmise anterior și a abordării la nivel european referitoare la necesitatea acționării în acest domeniu.

Considerăm, însă, că măsura de renunțare la obligativitatea raportării trimestriale nu este una pentru care piața românească de capital să fie pregătită în prezent. În continuare, există emitenți care nu au deprins bunele practici în comunicarea cu investitorii, activitate pe care, ca organizație, o promovăm constant și care suntem convinși că se va îmbunătăți pe termen mediu și lung, motiv pentru care, pentru moment, rigorile de raportare trimestrială sunt benefice pentru protecția și buna informare a investitorilor. “

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe