”Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
dată fiind mărimea sistemului, numărul celor implicați și calitatea de serviciu universal,
în educație inegalitățile au un mare spațiu de manifestare.
ca și nedreptățile.
iar criza le multiplică și le adâncește.
Sigur că descentralizarea este modul de reorganizare a comunității astfel încât să poată răspunde la inechitățile specifice fiecărei comunități. Obligatoriu cu alocarea de resurse adecvate și deseori compensatorii pentru sărăcia unora dintre comunitățile locale.
tocmai de aceea, a-i învăța pe copii să fie solidari, să cunoască și să fie expuși unui sistem de valori sănătoase, de creștere #împreună, face parte din misiunea nobilă a Școlii.
pandemia dovedește încă o dată că un stat slab permite pervertirea brumei de piață concurențială și onestă din domeniul învățământului privat.
Pentru că disperare, înțeleg.
Pentru că supraviețuire.
Pentru că presiunea părinților.
Dar copiii?
Copiii vor înțelege că banii părinților le pot cumpăra un statut privilegiat – de exemplu mersul la școală când școlile sunt închise (da, în unele școli se întâmplă).
Copiii care zilele acestea merg la școală, în timp ce alți trei milioane de elevi și studenți învață online sau deloc, vor crește. Și vor cultiva, la rândul lor, un stat slab și o lume potrivită pentru free riders.
Doar că unii dintre ei nu vor avea competențele, norocul, oportunitățile să rămână pe cal.
Ghinion.
Și ce ne privește pe noi? Ar putea răspunde profesorii lor…