În decembrie v-am spus că am hotărât că pragul meu de cincizeci de ani, împlinit în buletin, trebuie să mai aștepte. Am avut nevoie de niște luni de introspecție, atenție și prezență pentru a înțelege cine și cum sunt eu ACUM.
Aceasta este o postare pentru fete.
Poate și pentru domnii din listă – am nădejde că sunt bărbați asumați care au înțeles că nu au încotro și trebuie să accepte că și femeile sunt oameni.
În dezbaterea generală pro și contra ”educației sexuale”, una dintre marile probleme este încrederea. Foarte puțini au încredere că ”statul român” este competent să organizeze lucrurile astfel încât să producă rezultate. Dacă eu aș fi avut acces la ”educație pentru viață” aș fi știut mai bine să anticipez relația dintre carieră, hormoni, familie, capacitate cognitivă etc. Simt suficientă furie că multe lucruri le-am învățat în timp ce mă confruntam cu ele deși există școală pentru a le fi anticipat.
Pragul de 50 ani vine cu manifestările de pre-menopauză, menopauză și post-menopauză. (șoc și groază, nu vorbim despre asta pe FB, nu-i așa?). Ultimii treizeci de ani au însemnat ani de recuperare pe subiectele care contează. Pentru că la finalul zilei, aka al vieții, contează cum ne-am simțit în viața noastră, în pielea noastră, cu alegerile noastre. Și multe dintre ele sunt influențate de hormoni (ghinion!).
Cred că este destul de cunoscută expresia ”baby brain” folosită pentru femeile însărcinate și proaspăt mămici. Cred că s-a progresat pe înțelegerea adolescenței și decalajului de dezvoltare/creștere a cortexului prefrontal. Well… se pare că menopauza e un fel de adolescență mult mai tristă. Parte din alegerile mele din ultimele 8 luni au încercat să anticipeze noua chimie a creierului meu.
Îmi place aceasta nouă chimie?
Categoric nu, dar nu am de ales 🙂
Predau despre managementul carierei, știu despre curbe, deci sunt nemulțumită de mine că nu am făcut mai devreme corelația cu biologia 🙁 Sau, mai degrabă, cu biochimia.
Așa că…
nu e nimic despre care să îmi fie rușine.
Am ajustat semnificativ proiectele profesionale pentru a nu afecta echipele din care făceam parte. Nu îmi sunt afectate raționamentele, gândirea logică, competențele. Doar că sunt conștientă că pot apărea, deseori brusc, lipsă de concentrare și nelivrare ”just in time”.
Și scriu, de fapt, această postare din multe motive:

• să vă spun că mie mi-e ok să vă dezamăgesc neangajându-mă în proiecte/idei/procese noi și eliberându-mă de cele vechi. E mai sănătos să nu va încurc. Merită să pun atenție pe mai puțin.
• să vă semnalizez, celor mai tinere, că vine această etapă și merită să aveți un plan profesional, de viață, personal. 47% din femei se confruntă cu anxietatea, atacuri de panică, frici, chiar depresie. (Una dintre noi două, baby, e destul de serios!)
• să mărturisesc că acesta este un motiv întemeiat să îi invidiez pe bărbații de 50 de ani. Potrivit bunicului meu, Dumnezeu să îl ierte!, frontul de est, ani de prizonierat, șef de fermă – ”viața începe la 50 de ani, cei mai buni ani ai bărbatului sunt între 50 și 70.”
• să îi rog pe bărbați să își înțeleagă partenerele, să nu fugă de ele, să fie parte din procesul de ajustare (la medicamente, la nevoia de slow-down, la schimbarea alimentației și la alte aspecte chiar greu de scris pe FB (wink wink) – singurătatea vine și pentru ei cu multă durere și e predictor pentru deteriorarea stării de sănătate.
  Și pun și poză ca să atrag atenția 🙂
  Acestea fiind zise, consider postarea un raport de etapă și plec în vacanță.
  (alegerea de timp pe care am dat-o corpului și minții mele își arată beneficiile – plec într-o vacanță neașteptată, aproape neplanificată, despre care nu știam nimic acum 10 zile, care include un dar de cazare pentru care sunt recunoscătoare. Eu chiar cred că vorbind mai asumat despre cine suntem și cu ce ne confruntăm am putea avea o viață mai simplă, mai bună și nu atât de ”costisitoare”.)
  Gând de recunoștință pentru cei care m-au citit, însoțit în ultimele luni. Mulțumesc.