Matei Bogdan
Publicat în 1 martie 2023, 15:47 / 31 elite & idei

Daniela Vișoianu: Ce înseamnă succes pentru un ONG?

Daniela Vișoianu: Ce înseamnă succes pentru un ONG?

Când citim rapoartele anuale observăm multe cifre: mulți beneficiari, diverse servicii acoperite, prezență în zone vulnerabile ș.a. Pe de altă parte, studiile vorbesc despre considerarea unui ong ca fiind de succes dacă reușește să modeleaze un domeniu de politică publică, convingând factorii de decizie politică să implementeze soluții durabile.

❗️„Begin with purpose!”, m-au tras de mânecuță, pe bună dreptate, doi domni, după textul de la #școaladeduminică.

Scopul este important, este „steagul” care ghidează în luptă și busola care indică mereu nordul. După care urmează resursele și relația pe care resursele o dezvoltă cu „scopul”.

ONG-urile nu au capacitatea de a se susține singure, au nevoie de resurse, de sponsori, donatori și voluntari. Prin resursă înțeleg orice contribuție valoroasă și necesară pentru ca o organizație să își împlinească scopul, resursă pe care aceasta nu o deține și nu o poate obține prin mijloace proprii (v. activitățile economice 💰, de exemplu).

Se dezvoltă astfel o anume dependență, adică un actor social este subordonat altui actor și trebuie să obțină anumite rezultate specifice. Gradul de dependență crește dacă există puțini furnizori, dacă acordurile sunt rigide – de exemplu un sponsor dintr-un anumit domeniu solicită „exclusivitate”, sau există conflict de rol între scopul organizației și aria de activitate a unui susținător.

Cel dependent cedează din putere 💪 și relația de schimb este asimetrică 📉 . ONG-urile care au un grad mare de dependență trebuie să își remodeleze scopul pentru a include dorințele sponsorilor.

ONG-urile nu sunt „Alba ca zăpadă”, fără nicio pată, sau absolut autonome. De dragul dezbaterii îmi pot imagina un moment zero, în care există autonomie. Pe măsură ce trece timpul cresc și provocările de supraviețuire limitată la autodeterminare (adică „prin ele însele”).

În plus, orice organizație face parte dintr-un sistem♻️ și este influențată de ceea ce se întâmplă în exteriorul ei. Una dintre influențele mediului asupra organizațiilor este mimetismul. Sub presiunea supraviețuirii, în competiția globală pentru resurse, organizațiile copiază comportamentele altor organizații, chiar dacă acele comportamente nu slujesc scopurilor lor. De exemplu generalizarea campaniilor dedicate donatorilor individuali: aceste campanii pot micșora nivelul de dependență față de sponsori, dar deseori nu fac parte din cultura organizațională sau nu slujesc cel mai bine împlinirea scopului/misiunii. Și viceversa.

În concluzie, ✅”begin with purpose” și ✅ ”stay connected to your values”, dar ‼️ atenție la strategiile alese pentru dezvoltare, strategii care să depășească nevoia de supraviețuire, fie ea și in-dependentă.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe