Daniela Vișoianu: Deciziile mele din ultima perioadă sunt ceea ce trebuie să fie – pentru mine, pentru familia mea
Uneori cred că deciziile mele din ultima perioadă sunt ceea ce trebuie să fie – pentru mine, pentru familia mea.
Alteori sunt nemulțumită, mai ales când realizez, la finalul unei zile sau al unei perioade, că aș fi putut face mai mult, mai multe. Cu cine sunt deja sau aș putea fi dacă aș alege.
Recunosc că una dintre cărțile acestor ani este „Când pielea ta e în joc” („Skin in the game”) a lui Nicholas N. Taleb. Cumva recapitulează ultimii zeci de ani și ne indică câteva adevăruri pentru perioada următoare.
Ce ironie să mă gândesc fix la acest titlu ieri, într-o zi de 30 octombrie, când exercițiul clasic de reflecție este legat de tragedia de la Colectiv. Probabil că asta înseamnă confort – o formă de lașitate, o formă de indisciplină în practicarea valorilor care te inspiră și pe care le predici. Probabil cea mai simplă cale către nefericire și blazare.
Și atunci îți mai rămân oamenii.
(Familia – y compris, că „pentru ei ai renunțat la curaj” – ce convenabil).
Îți mai rămân oamenii cu care te înconjori.
Și iluzia că „hei, dar ce mișto am fost, și ce mișto am visat, și ce tineri și naivi am fost fericiți să fim.”
M-a întristat Doru Căstăian ieri.
Și au fost și alte gânduri asemănătoare în ultima perioadă.
Dincolo de toată lumina pe care ne-a adus-o toamna aceasta, e o singurătate a noastră cu noi în care recunoaștem că nu ne place de noi atunci când alegem „să nu”.
Link în comentarii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


