Mi-e inima plină de recunoștință.
Și de credință.
O intenție bună duce la un rezultat bun.
Întotdeauna.
Nu mai pierd de multă vreme timp, luni, ani, zile să port ranchiună și să visez răzbunări. Nu mai acuz pe nimeni de rea credință. Pentru că eu pun bine în acțiunile mele și Altcineva mijlocește. Sau altceva – buna credință și gândul celorlalți este la fel de important. Plus că, ce nu trebuie să fie/iasă, nu va fi.
Greșesc.
Dar mărturisesc astăzi, în zi de mare praznic bisericesc, la cumpăna dintre vară și toamnă, că știu și pot, am această putere, să îmi ”pun pe masă” interesele și să nu intoxic proiectele mele sau ale altora, cu rea credință. Nici măcar pentru bani (sic!).
Nu mai am nimic de demonstrat decât mie.
Sunt într-o relație complicată cu reputația, a mea. Cândva mi-am imaginat că o bună reputație este un ajutor în făcutul binelui. Nu mai cred asta. Cred că în epoca social media, reputația este volatilă și concurează cu onestitatea asumării greșelii și poate fi inamica bunăstării.
Încă păcătuiesc: îmi place să mă dovedesc deșteaptă și bună în ceea ce fac. Mă iartă, Doamne! E truda mea să mă dovedesc limpede în intențiile mele.
Oh, și da, the good old days 🙂, am ajuns la vârsta când știu că n-o să mor de foame :)))
#ziuacrucii