#încrederea, calea către iubire

• ”ar trebui să lucrezi cu cineva, să nu mai simți atât de mult”, mi s-a spus.
• ”dar eu țin la această putere a mea”, am răspuns, fără să mă gândesc prea mult. Mă bucur să văd cum oamenii ”mă traversează”, ”mă locuiesc” emoțional, trecător, liniștitor și asigurator pentru ei. Trecerea lor, destăinuirea, poveștile lasă urme, dar lasă și bucurie și sens.
  Am făcut o alegere în pandemie, de care m-am ținut destul de bine în ultimul an: să sun mai mult, să observ nevoia în gesturi discrete, cuvintele puține, să dăruiesc timp. Toate acestea cu limite sănătoase și cu întrebarea de control: este valoros pentru ea? pentru el?
  În plus, am ales să îmi dăruiesc timp, punând valoare, inclusiv financiară, pe timpul pe care altfel îl dăruiam ”fără preț” și uneori fără limită. Sunt, simultan și deopotrivă, mai scumpă și mai generoasă ”la vorbă”, în funcție de partenerul de antrenament.
  Bine, eu sunt scumpă mai ales când ascult :))))…
  Mai am scăpări, când eu-ul meu vrea musai să se manifeste, ca și când ar face o diferență încercarea mea de a mă dovedi deșteaptă. Deșteptăciunea este oricum overrated.
  Am reușit toate acestea în pandemie, experiența din minister mi-a ”expandat” cumva competența de ”a fi prezentă” în viața mea. În apărarea mea, menționez că nu e ca și cum nu am avut și eu anxietățile mele și un februarie în care m-am gândit serios dacă nu ar fi cazul să mă predau unei rețete de antidepresive.
  Însă mediul acesta fluid dintre mine și mine-le oglindit în celălalt (sau invers) nu ar fi suficient de ”igienic” și sănătos dacă nu s-ar fundamenta pe încredere.
  Sunt atât de recunoscătoare pentru încrederea celor care aleg să lucreze cu mine. Atât.

coaching