OraNoua.ro
Publicat în 11 mai 2016, 19:19 / 471 elite & idei

Dorel Şandor: Falimentul reprezentării la români

Dorel Şandor: Falimentul reprezentării la români

de Dorel Şandor

Parcurgem un interval tumultuos dar steril, marcat de ştiri şi dezvoltări critice referitoare la nulităţi ale neamului. Impresia de confruntare prin lovituri, căderi şi starturi aparent spectaculoase nu este lipsită de atractivitate, seducţie, “audienţă”.

Prin conţinut, implicare şi performanţă este însă, din păcate (multe păcate…), complet lipsită de relevanţă în raport cu agenda reală curentă, ca răspuns la sfidări interne şi internaţionale, dintre cele mai toxice.

Ca răspuns, o gamă de tatonări naive, mediocre şi păguboase către un viitor pe cât de obscur, pe atât de dur. Ne vom cruci peste câţiva ani la cât am fost de tâmpiţi luând în serios pe cei din fruntea ţării! Încă o ţară…

Desigur, tot aici avem şi o rutină în politica “de doi bani”. Adică de a fi iute de mână şi de gură pentru a specula intervale otrăvite pe toate planurile. Conducători, conduşi, agendă… Contexte mlăştinoase în absenţa unui viitor limpede şi asumat la nivel majoritar.

Majoritate! Cuvântul-cheie, pilon al democraţiei. Imaginare în România care este… Acest an, 2016 va rămâne probabil un reper trist în practicarea competiţiei pentru “majoritate”.

În colecţia de mistificări adânci şi atotcuprinzătoare ale post-comunismului românesc, “majoritatea” ocupă un loc de cinste. Trist. În sine şi mai ales prin consecinţe multiple, atotcuprinzătoare, puternic înşelătoare. “Majoritatea” a devenit o capcană toxică, imbatabilă, determinantă pentru evoluţia haotică a lumii în care trăim. De fapt, tocmai bariera de netrecut între realitatea efectivă şi lumea în care ne complacem în deplin consens, mârâind pe la colţuri, pândind diverse ocazii, ronţăind soluţii de moment, cel mai adesea ficţiuni ordinare, într-o lene colectivă pe cât de paralizantă , pe atât de ruinătoare  pentru ceea ce am putea îndrăzni să numim “fiinţă naţională (scuze pentru lamentare…).

Care ar fi, în acest context copleşitor al dependenţelor, complicităţilor şi compromisurilor, principalele surse, practici, rutine ale ratării unui interval istoric deja îngropat?

Cum ne dăm foc la valiză, într-o gară, aşteptând un mărfar menit să ne ducă nicăieri? Surprinzător, nu e de loc simplu! Suntem prizonieri (ne-am predat fără luptă) ai unei evoluţii demolatoare pentru arhitectura naţiei, o foarte riscantă regresie colectivă şi structurală.

Iată câteva piese la dosar:

1.     Mediocritatea incurabilă a clasei politice

Sună ca o sentinţă, dar nu e decât (mult mai grav…) un diagnostic la o fişă genetică, multiplu şi prelungit confirmată în derularea tranziţiei de la comunismul ceauşist către lumea liberă. Un traseu despre care mai avem multe de învăţat, de înţeles şi, eventual, de asumat.

Un prim paradox. Testele electorale de după 1989 au fost, desigur, din diverse motivaţii, susţineri şi constrângeri, relativ corecte. Chiar surprinzător de corecte pentru cât de incorecte au fost urmările! Adică formal corecte. Pentru că în spatele corectitudinii relative, a noului pluralism, a harababurii verbale, identitare, propagandistice, a prosperat un sindrom consistent al mediocrităţii.

Două feţe ale acestei monede falimentare: incapacitatea de a elabora, susţine şi finaliza o deschidere efectivă şi profitabilă către lumea liberă şi, ca revers, o disponibilitate corozivă  către perversiuni instituţonale multilateral dezvoltate şi practicate cu o energie nesecată (??).

Iată de ce avem  aceasta mediocritate viguroasă,  derivată din colecţia regresivă a titularilor, asociată cu declinul fenomenului partidist, consolidată prin “solidaritatea” între grupuri de interese centrate pe fraudă, trafic de influenţă şi traseismul zglobiu.

2.     Eterogenitatea aşteptărilor, susţinerii şi efortului comunitar  la nivelul populaţiei

O dinamică de nestăvilit a prostiei colective, alimentată prin evenimente controversate, politici populiste ordinare şi oferte identitare, pe cât de proaspete, din arhiva occidentală, pe atât de formale în asumare şi exersare curentă, s-au constituit într-un balamuc naţional care bântuie România. Fără oprire, fără alternative, fără o critică relevantă şi ecou la nivelul oamenilor de rând.

Noul val de perversiuni individuale şi colective, susţinute şi alimentate de consumerismul agresiv importat ca model, brand şi tentaţie, bate tot. A devenit adevăratul stăpân pe piaţa percepţiilor colective, al reacţiilor prizoniere unor sub-culturi efemere, picante prin kitsch şi surogate. De la capcana telefonului mobil, la diversificarea lejerităţilor hedoniste, fragmentarea severă a intimităţii, familiei, spaţiului comunitar. Mecanisme copleşitoare de manipulare şi influenţă pe multiple planuri, asigurănd o complicitate trainică politicianismului de tarabă. Un conformism robust, disponibil pentru cele mai variate compromisuri. Halal democraţie!

Dilema identităţilor tradiţionale (ardeleni, moldoveni, regăţeni…), preluări superficiale, eterice de modele comportamentale şi credinţe din “West”, lasă spaţii pustii, golite de energie şi coeziune, improprii pentru iniţiative creative şi responsabile, pentru proiecte dedicate unui posibil restart.

Prostia nu este chiar un păcat. Ar putea fi, de fapt, un mecanism de apărare, instinctiv şi precar la o lume toxică, agresivă şi complet lipsită de perspectivă.

Întrebare: cine ne luminează? Cine arată calea?! Încotro? Mai întreabă careva?…

3.     Energia socială sumară şi efemeră ca sursă de restart

Am devenit dependenţi de lozinca naivă: desfiinţaţi politicienii! Atenţie, dacă suntem cu adevărat preocupaţi de soarta ţării şi a democraţiei, ar mai fi de adăugat: căutaţi cetăţenii!.

Pare greu, adesea imposibil să încerci, să te străduieşti să susţii şi să urmezi politicieni-lideri şi echipe ambiţioase – care să treacă la treabă. Să conducă ţara, să practice democraţia, să respecte legile. O temă uşor obosită…

Nasol e altundeva! Unde găsim cetăţeni, indivizi, familii, comunităţi, categorii sociale, limpezi la nevoi, la minte şi exprimare, disponibili şi preocupaţi să ceară, să strige, să impună. Da, prin vot. Şi la nevoie, prin greve, manifestaţii, dialog social.

Mai avem azi dialog social?!

Mai avem sindicate?!

Mai avem comunităţi prezente, active, exprimate în domenii-cheie, capabile să formuleze REVENDICĂRI?!

Mai mult, să asigure suport electiv şi apoi, susţinere civică pentru transformări semnificative şi substanţiale? Duse până la capăt?

Metastaza populismului vulgar, atotcuprinzător ca buget şi superficial în soluţii poate concura în ambiţie şi consens pentru primele trei locuri în topul succesurilor politico-sociale din ultimele decenii.

Ce poate fi mai jalnic azi, pentru cineva care crede în mitul democraţiei, să observe nivelul redus de identificare efectivă la nivel popular cu valori, principii şi norme ale culturii civice, libertăţii şi participării?!

4.     Tentaţia înşelătoriei, a furtişagului masiv sau mărunt. Contagiunea infracţională pe multiple planuri

Oare ce-i uneşte mai mult pe alegători şi aleşi?! Criza care bântuie prin cele mai neaşteptate domenii, viitorul nesigur, diversitatea ostilităţii globale şi altele. Multe altele.

Greşeală. Puţin. Adesea de loc.

Dacă avem destulă luciditate, calificare şi ceva umor patriotic să deschidem cutia neagră a vehiculului în care planăm deasupra, mult deasupra realităţii româneşti, fiind expuşi la prăbuşiri multiple, verticale  şi finale, am putea fi surprinşi de linştea care domneşte la bord, precum şi între pasageri.

Câteva întrebări:

–          Cât de autorizată a fost cursa?

–          Care este traseul?

–          Cine a livrat combustibilul?

–          Cât a costat biletul?

–          Câţi au achitat suma? (câţi merg cu naşu’?..)

–          Există asigurări?

–          Unde vom ateriza?

–          Care este, de fapt, marfa de contrabandă care se transportă sub pretextul unei excursii pe meleagurile natale?

Deci. Care ar putea fi primul articol într-o constituţie efectivă, pe un teritoriu incert, confuz şi minat de complicităţi multiple.

Desigur, avem DNA. Care face o treabă “frumoasă. Oportunităţi nelimitate pentru o meserie pe cât de dificilă, pe atât de utilă interesului public. Şi haotice, într-o ţară care a luat-o, profund şi energic, razna. Razna! Ce termen potrivit!

Razna face tot!

5.     Decalaje toxice între o agendă reală şi capacitatea instituţională efectivă

Coborând în lumea de azi (mai 2016), în plin context electoral, cu o ţintă publică declarată (să vedem cât de onorată…), asumată oarecum colectiv şi dedicată interesului public, apare întrebarea: cât de reprezentative vor fi misiunile efectiv asumate de viitorii aleşi în raport cu nevoile efective şi tentaţiile colective, comparabile sau nu cu toleranţa structurală a spaţiului public de operare la nivel instituţional?!

Pare complicat. O veste proastă! E mult mai complicat!! Întrebările sunt: cine, câţi, cum, unde, în ce fel cei care aleg şi cei aleşi iau în serios măcar o parte din fişa medicală a locurilor în care vieţuim?!

Sau nu. Fiind deja un Festival al muzicii şi dansului românesc în lumea masiv instalată a politicianismului pe cât de ieftin, pe atât de păgubos. Şi pe termen mediu, prin consecinţe, din ce în ce mai costisitor.

Acest teren minat pune sub semnul întrebării nu doar capaciatatea de a reformula în termeni obiectivi şi responsabili principalele teme ale agendei publice dar, în acelaşi timp, de a oferi sprijinul public, implicarea specifică în implementarea calificată şi responsabilă.

Bat câmpii?!

Desigur. Cum te poţi adresa unora deja rătăciţi prin deşert?

Regresia funcţionalităţii instituţionale a atins deja praguri critice în raport cu aglomerarea de probleme curente, transformate în timp în sfidări locale, regionale şi, până la urmă, sau chiar de la început, naţionale.

Deficitul operaţional tinde spre un faliment public extins.

6.     Contagiunea tendinţelor distructive instalate, impuse în spaţii de joc emergente

Cea mai periculoasă iluzie postelectorală este că, odată săvârşind actul alegerii colective, eventual provocând schimbări, sau dimpotrivă, validând şi consolidând proiecte de durată, ne aşezăm confortabil în fotolii pentru a trăi şi parcurge intervale stabile şi benefice.

O iluzie deja comică la care nu avem cum să participăm în 2016! Iar 2017…

Mai există oameni cu iluzii în România actuală?

Aştept mesaje…

În România-2016 trebuie să fii idiot ca să nu fii îngrijorat. Ar fi de văzut, printr-un raport 0018, câţi idioţi mai avem în ţară. Dar dincolo de aceste date…

Un set de mecanisme apărute subit, oarecum subit, pentru cei care zac în birouri oficiale, iese în prim plan şi îşi dau măsura.

Pachetul de tendinţe regresive, adesea distructive, puternic alimentat de blocaje, ratări individuale, comunitare şi instituţionale nu este doar o sursă directă de costuri şi daune structurale, spre paguba publică. Mult mai grav este efectul de răspândire prin imitaţie, asociere şi mobilizare toxică pe diverse planuri, nivele, spaţii de operare. O molimă publică pe cât de ruinătoare, pe atât de dificil de abordat. Adesea imposibil de stăpânit.

O nouă realitate explodează sub ochii noştri. Ochi orbi… Cine se bagă?? Eşec sigur. Din cei aleşi, numiţi, strecuraţi, protejaţi, câţi ştiu, înţeleg şi se aruncă la treabă, la luptă, poate chiar la sacrificiu?

Sau veniseră pentru altceva?

N.B. Există trei domenii vitale pentru viaţa curentă, expuse la evoluţii adânc negative şi praguri critice multiple, deja greu, dacă nu imposibil de gestionat: alimentaţie, sănătate,  locuire… Mai vedem…

7.     Cu spatele, înainte-marş!

Campaniile electorale seamănă cu o nuntă. Multă bucurie, speranţă, uniune  centrată pe o versiune  generoasă, conform unei normalităţi accesibile şi benefice. Optimism pe pâine.

Trebuie să fii foarte curajos, dacă nu chiar aventurier, să întreprinzi nunţi publice în România-2016.

Proiecţia temporală a derulării mandatului se confruntă cu o masă critică rezultată din combinarea deficitului rezidual acumulat, pachetului de priorităţi aglomerate pe termen scurt şi un nivel ridicat de incertitudine rezultat din stări emergente, problematice, încă neclarificate  normativ şi managerial.

Inevitabil, un tablou, pentru unii surprinzător de macabru, se conturează pe 2017 – 2020, cu o acuitate severă , plină de energie negativă şi originalitate ontologică.

Desigur, nu vine sfârşitul lumii…

Dar depinde şi în ce lume alegem să trăim.

Starea de lucruri şi abordări anapoda din deceniile recente se va combina cu o brambureală derivată din viitorul apropiat. Câţi dintre cei aleşi în iunie vor pătrunde în miezul lucrurilor şi câte dintre promisiunile dăruite la petrecerea electorală vor căpăta viaţă?!

Coeficientul de integritate în raport cu alegătorii, dar şi cu agenda reală, va fi marcat de hazard, de reformulări radicale, de o mobilitate la limita relativismului. Totodată, capcana demagogiei tinde să devină letală. Avem deja exemple măreţe.

8.     Ecoul extern

De fapt, un ecou al tăcerii. Ca populaţie şi stat, românii şi România au ajuns simpli ascultători. Aflăm de la alţii, de peste mări şi ţări ce ne lipseşte, de ce vom avea nevoie, cum să procedăm, ce să nu facem. Multă supuşenie. Doar traducem.

Românii aleşi sau numiţi, îmbrăcaţi îngrijit, cu bilete de avion, cazare, masă, circulând prin diverse birouri, forumuri, esplanade selecte sunt doar ochi şi urechi. Masă de manevră în jocuri strategice.

Uneori întâlnesc chiar şi persoane, VIP-uri, care ştiu numele corect al capitalei României…

————————————————————–

Avem deci o fişă medicală oarecum clară. Problema ar fi, ce tratamente sunt accesibile şi asumate?!

De fapt, întrebare principală ar fi dacă vrem să ne vindecăm? Să redevenim sănătoşi, robuşti şi harnici în lumea care este.

O observaţie sumară: România nu poate fi risipită, izolată, distrusă, fără indiferenţa, inerţia şi implicit, acordul românilor… Cei de rând, cei aleşi, cei care se dau mari, care sunt la cârmă.

Iată de ce, falimentul reprezentării devine principala sursă a riscului de ţară în România-2016.

Scuze pentru deranj…

Hai la vot!

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe