OraNoua.ro
Publicat în 11 noiembrie 2015, 17:18 / 285 elite & idei

Dorel Şandor: În aşteptarea crizei

Dorel Şandor: În aşteptarea crizei

de Dorel Şandor

Joaca de a face si desface guverne se reia in Romania, cu prospetime si tupeu. Multa naivitate, curaj si daruire plutind deasupra unui maidan bine asortat cu moloz, resturi menajere si colibe parasite.Societatea românească freamătă.

O aglomerare de pierzători se dau în stambă în prag de iarnă. Slabi, compromişi, lipsiţi de energie, rătăciţi în evoluţii marcate de ambivalenţe, obsedaţi de îmbogăţire urgentă,  pe deplin ignoranţi şi indiferenţi la capcane severe, numai buni de transferat la Jilava…

Scuze pentru această scurtă trecere în revistă a “lumii bune” în preajma căreia ne ducem zilele. Este însă inevitabilă şi necesară pentru a ne aventura la o analiză decentă asupra realităţii în care supravieţuim, implicaţi prin pasivitate sau doar fraieri mărunţi, în declanşarea, derularea, aprofundarea unor crize pe cât de dureroase pe atât de relevatoare. Ca toate celelalte care au marcat nu de puţine ori soarta acestei ţări. Suntem deja aproape… Aproape de un impas generalizat cu implicaţii şi costuri multiple. Vă jucaţi cu focul stimaţi tovarăşi!

Care ar fi cele mai semnificative repere ale culoarului de zbor?!

1. Un leadership, marcat de o mediocritate contaminantă în sesizarea ameninţărilor, în identificarea unor deschideri strategice, în asumarea misiunii la vârf în intervale critice. Parcă la asta se referă “leadership-ul”!…Principalele clădiri oficiale sunt populate de indivizi, grupuri (“găşti…”), reţele pe deplin descalificate în raport cu temele critice la zi, atenţi la DNA şi căutând, individual sau în asociere “ieşirea de incendiu”.

Această vocaţie absentă de a identifica şi propune deschideri strategice, apare astăzi în România ca un moft elitist. Ne expune însă ca ţară şi populaţie,  la evoluţii hazardate, haotice. Sau, tot mai des, rămânem atenţi, tragem cu urechea, supuşi, la indicaţiile din afară, cu cât mai îndepărtate, cu atât mai de luat în seamă.

2. Falimentul, excesiv amânat al unei guvernări pe cât de obraznice, tupeiste, pe atât de primitive, a devenit  evident.O  tăcere adâncă se aşterne peste flăcăii alfel guralivi şi iresponsabili ţopăind în fruntea unei naţii de milogi, ca practicanţi ai populismului multilateral-dezvoltat la oraşe şi sate din ultimii ani… Ultimii ani ai cui, ai ce?!!…

Costurile acestei guvernări ar putea scoate în evidenţă, pe termen lung, multe din carentele grave fata de care, oamenii de rând, dar şi grupuri mai răsărite, au fost trimişi în ceaţă, printr-o ambiguă şi ambivalentă complicitate, în aşteptarea unor avantaje sau profituri dedicate discret, în teritoriu, la diverse sărbători câmpeneşti sau în particular. Un câmp devenit subit acid, numai bun de a fi îngrădit ca cimitir.

3. Tragedia „Colectiv” ca fenomen, se vede tot mai clar, mai vast, fără oprire nu a început în 30 octombrie 2015. Dimensiunile ei, prezente, sau în curs de desfăşurare, imposibil de stăvilit, urmează a fi percepute, recunoscute şi mai ales trăite pe cont propriu sau la nivel de masa în viitorul deja prezent. Numărăm zilnic victime, chiar ne pasă ?!

Ca nişte idioţi, ignorăm cât de vastă era deja de mulţi ani, cât de feroce, expunerea la ucidere prin indiferenţă, prin catastrofe naturale, tehnice, sau de “altă natură”, în care realitatea românească, orfană şi abandonată,  privind la TV…isi duce zilele.

Nu este decât un caz tipic de lichidare colectivă care însă, prin acuitate şi spectaculos, a provocat pentru unii români (să nu exagerăm proporţiile) o trezire furtunoasă, cu impact direct asupra unei lumi politice jalnice în conţinut şi prestaţie, generând pe un interval încă nedefinit, sursa unui moment de răspântie.

Răspântie nu înseamnă alegere! Atenţie celor grăbiţi să creadă că se află pe malul celălalt… Să nu ignorăm vocaţia idioată a neamului românesc de a cădea în doină, recunoscând cu suferinţă dar asumând, şi până la urmă acceptând nenorocirea ca pe o altă pagină a sorţii. Colecţia este pe cât de vastă pe atât de cinică. Oare câtă resemnare, regret şi regres vom genera, individual şi colectiv, prin raportare la această tragedie cumplită?! Să vedem…

4. Dacă pe scena publică avem şoc, scandal, alarmă, gesturi eroice autentice sau doar mimate, chiar mutaţii, (la nivel colectiv şi instituţional schimbăm guverne), am putea bănui, cu optimism şi entuziasm că ne aflăm în pragul unui nou interval civic şi ontologic. De cotitură clară şi definitivă. Nu este exclus.

Ar fi însă o iluzie jalnică să credem că lucrurile se vor derula de la sine. Am fi stupizi să echivalăm manifestările de la începutul lui noiembrie 2015 din Bucureşti, precum şi cele din alte câteva capitale judeţene (Cluj, Timişoara, Constanţa, Oradea… sau iată, chiar şi în Diej..) cu o trezire a neamului. Mai curând, o degajare a spaimei colective, a compasiunii şi a nemulţumirii pasagere faţă de ceea ce întâlnim la tot pasul în România care este… De ani de zile, sub ochii noştri, la locul de muncă, în drum spre casă, pe stadioane, în bodegi, cluburi sau spaţii industriale abandonate,  rebotezate în temple ale entertainment-ului de mucava, incendiare, la propriu şi la figurat. Rock! Kitsch! Dramă! Trezire! De-a valma într-o confuzie deja confortabilă.

Totuşi, cele întâmplate indică un potenţial de reacţie colectivă autentică şi semnificativă. Deja sesizat cu teamă de şmecheri preocupaţi de voturi, rating şi vânzări curente. Şi care a devenit un “vânat” proaspăt pentru jucătorii rămaşi în arenă sau pe margine. Un decalaj trist, chiar scandalos, între suferinţa efectivă a victimelor, a celor apropiaţi şi graba rutinată a utilizării în detaliu a consecinţelor mizere ca “praf de puşcă” în dueluri ieftine, nu poate fi trecut cu vederea. Cui îi pasă cu adevărat, rămâne întrebarea?!

5. Trezirea publică, colectivă şi organizată a “dramei Colectiv” are două feţe. De fapt, este dublată de o colecţie de măşti. Orice idiot, poate fi trist când află de 40-60 de victime ale unui incendiu într-un spaţiu primitiv, în plin concert rock…

În acelaşi timp, nu se poate o veste mai “bună” pentru o media eşuată pe zi ce trece într-un consumerism precar, bazat pe scandal şi senzaţional, pentru găşti de “lideri de opinie”, obosiţi sau compromişi, pentru răfuieli procedurale între foşti, actuali şi posibili aşezaţi pe scaune oficiale, pentru viitori candidaţi la Camere, consilii şi comitete, şi, de ce nu, pentru răfuieli multiple în domenii sensibile (servicii secrete, biserică, alianţe şi conexiuni oculte… etc).

Un deficit democratic profund, o sărăcie lucie în derularea vieţii publice apare cu claritate, dureros aproape, într-o competiţie absurdă cu drama victimelor Colectiv şi a apropiaţilor acestora.

Compătimindu-i pe aceştia, românii ignoră, se îmbată cu compasiune, fiind la rândul lor victime. Victime ale ignoranţei, indiferenţei şi inerţiei, într-o experienţă colectivă care iroseşte vieţi, speranţe  şi ne apropie, pas cu pas de evoluţii de tip “runaway train” (deraieri, pe olteneşte…). Instinctul colectiv pare blegit, iar percepţia calificată, cel mai adesea, rămâne fie depăşită de complexitatea inedită a stărilor, fie dependentă de trăiri şi tentaţii conjuncturale.

Nu mai ajunge să fii onest, musai să fi calificat. La standard de top… Sau idiot.

6.  Trăim totuşi într-un sistem! Ce ţine de civilizaţia occidentală, de instituţii şi raportări cu pretenţii şi ambiţii pe cât de orgolioase, pe atât de marcate de tupeu şi mediocritate.

O democraţie jalnică, în pijama, demachiată şi dezumflată în părţile esenţiale ale politicului ca sex, la nivel parlamentar, ca şi pe plan local, defineste un eşec istoric. Oarecum prematur… Să nu fie de durată sau chiar definitiv. România pare să fi ratat amplu şi profund desprinderea de sistemul totalitar primitiv – frematand episodic intr-un Kitsch instituţional pe cât de pervers pe atât de păgubos.

Nimeni nu reprezintă pe nimeni!  Ar putea deveni, într-un moment de maximă sinceritate naţională, un articol adiţional la “constituţie”. Sinceritate minimală avem cât cuprinde!

7. Timpul costă! Nu doar bani… Costă vieţi!

Sterilitatea proceselor instituţionale interne generează acumularea de mase toxice de probleme amânate, rezolvate sumar sau chiar speculate pentru a asigura profituri ilicite şi care dincolo de aportul lor scandalos şi penal, încarcă presiunea structurală, funcţională şi operaţională pe piaţa publică. A devenit astfel cea mai importantă, mai grasă şi mai implacabilă sursă de risc de ţară din România noastră dragă…

Lumea în care trăim curent este inundată de teme şi probleme derivate din eşecuri, amânări şi şmecherii depuse sistematic într-un “capital naţional” de câteva decenii. O lume care a încetat să mai fie o realitate, este un Bollywood dâmboviţean, zgomotos şi păgubos care ne duce spre nimic. Aceasta ar fi vestea bună!… De la un punct, ne va duce în haos.

Incapacitatea de a genera, de a susţine, şi de a conduce spre finalizare abordări alternative către un restart în profunzime tinde să devină cea mai gravă concluzie  despre realitatea românească la nivel curent, comunitar şi desigur, instituţional. “Criza Colectiv” va rămâne un semnal trist dar sever.

Există o ameninţare mai gravă?!

8. Unde duc toate astea?! Viitorul posibil, aproape sigur pare rătăcit undeva într-o ceaţă densă. Uşor urât mirositoare. O fi toxică?! Arde undeva?! Ce?! Cine, cum?!

Suntem lipsiţi de o clarificare de ansamblu, dar şi în detalii semnificative referitoare la starea şi evoluţiile instalate atât la nivel de sistem, cât şi pe domenii specifice. Scuze, mai există “sistem” în lumea în care trăim? (poate doar supravieţuim…)

Pretenţia, devenită tot mai utopică de a genera, de a dispune şi de a lua în serios o viziune calificată referitoare la prezentul infect, la viitorul încă accesibil, rămâne, prizoniera unui imobilism păgubos, ranchiunos la critică şi probabil definitiv dependent de o inerţie a neputinţei, a neîncrederii în sinele colectiv.

 O formulă guvernamentală modestă, în raport cu fiţele curente dar şi cu o agendă dintre cele mai dure, fragilă pe o piaţă acidă şi pusă pe harţă, chiar şi tacută ca prezenţă, o abordare deja fumată… ar fi doar o modestă (politicos vorbind…) alternativă la criza de faţă. O soluţie de serviciu pentru o sfidare majoră.

Aceasta ar putea fi cel mai grav şi mai trist adevăr despre noi ca naţie, ca popor, ca populaţie… Neîncrederea în sinele colectiv. Suntem oare sub-calificaţi pentru a sesiza, judeca şi regândi halul în care a ajuns lumea în care trăim?!

Cât de mare a devenit decalajul dintre dezordinea larg răspândită pe arii extinse şi la nivele multiple, astfel încât, tragedia “Colectiv” să nu fie decât un caz, un studiu de caz, într-o colecţie deja greu de clasificat, de dosare mult mai complexe, mai grele, cu costuri umane şi structurale, greu de imaginat acum ?!

Şi de achitat în timp.

Acum! Ce facem de fapt acum?! Ne văităm. Ne furişăm de răspunderi. Ne lăudăm. Minţim. Ne minţim. Ne ducem la cumpărături…

Trecem vioi pe lângă o capcană răbdătoare şi pregătită să ne înghită cu nesaţ, să ne mestece cu poftă, şi să ne digere pe îndelete ca de atâtea ori de-a lungul unei istorii a neamului, povestite apoi la gura sobei, nepoţilor.

Evident, ungurii sunt de vină!!…

 

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

PoliticOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAntonia Colibășanu, la lansarea volumului ‘Pandemia si Economia – Ce urmează?’ de acad. D. Daianu

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialRadu Craciun: Teoria absurdului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe