OraNoua.ro
Publicat în 30 martie 2016, 18:12 / 310 elite & idei

Dorel Şandor: O ţară de orfani?!

Dorel Şandor: O ţară de orfani?!

de Dorel Şandor

Nimic mai jalnic în lumea în care trăim, poaspăt intraţi într-un an electoral major, să aflăm, poate chiar să recunoaştem, că locuim într-o lume fără lideri. Cu ţara ar fi altă poveste. Include realitatea vie. De fapt, rătăcim printr-un cimitir al leadership-ului.

Un examen ratat al diseminării grăbite şi superficiale de principii, structuri, mecanisme ale democraţiei pluraliste, în rutină occidentală, pe meleagurile dâmboviţene. De fapt, nici Prutul, Someşul sau Oltul nu fac excepţie.

Să fie 26 de ani de „tranziţie” neîndeajuns de acoperitori pentru o experienţă politică la bază în structuri instituţionale, cel putin formal alocate, aruncate în viaţa de zi cu zi, expuse la competiţie, confruntare, chiar şi la câteva mineriade…, pentru a genera mai mult decât sezoane succesive de ratări, experienţe colective utilizabile cel mult ca “îngrăşământ” pe un ogor altfel pustiu?

Pustiit de impostură, ipocrizie şi impotenţă.

Un întreg vocabular al democraţiei moderne sună ridicol, ţipător, uneori jalnic într-o ţară, altfel formal, virtual „membră”. Membră în ce?!

O experienţă tulburătoare, recunoscută sau doar îndelung ignorată, a ratării. A irosirii în iluzii, etalări tupeiste de cacealmale şi, mai grav, al absenţei depline, în momente de risc major, la nivelul unor birouri altfel bine păzite. Ciudat, ce este de păzit în aceste clădiri?! Ceva grav, complex, expus la confruntarea cu realitatea curentă, în efortul anunţat formal de a răzbate dincolo de ameninţări, către siguranţă, progres, bunăstare?!… Puţin probabil… De fapt, cel mai greu este să aperi, să acoperi, să ţii la secret, nimicul. Nimicul este greu de împachetat, de clasificat şi de pus deoparte.

Cel mai grav secret de stat, de stat degeaba, într-o ţară, ca România-2016, este să ascunzi nimicul. Ai nevoie de motociclişti, sirene, supraveghere telefonică, IT şi, în teren, de mii de oameni pricepuţi, responsabili, dedicaţi slujbei.

Păzind o valiză goală, într-o haltă uitată de lume. Halta România…

O colecţie viguroasă de lacune definesc mediul politic falimentar din România, în prezent. Un prezent marcat de absenţă. Un vacuum acumulat, consolidat şi robust instalat la nivelul unui trib vioi şi vesel care circulă prin pieţe, birouri, săli de spectacol, în adunări oficiale, din care nu se adună nimic.

Sterilitatea deplină în raport cu agenda  reală. Cel mult plecăciuni şi supuşenie către autorităţi, jucători externi, globali, exigenţi şi cinici.

NB. Nu intrăm aici în tema corupţiei, a vânzării de ţară, sau la asocieri dubioase cu factori oculţi……….

Doar “fişa de caz” standrad pentru o persoană care se vrea, se vede, se dă lider în România ultimilor ani. Alegem opt intrări:

1. Trecut sumar, adesea contradictoriu, marcat de fapte individuale şi implicări colective tipice pentru o tranziţie de la “comunismul ceauşist” către o lume neclar definită structural şi îmbrâncită practic la marginea unui capitalism marcat de sfidări şi incertitudini. Un trecut parşiv, menit să blocheze asumarea efectivă a prezentului, o implicare explicită, fără zumzetul unor tinichele definitiv agăţate pe bara din spate. Oricând trezite, scoase la iveală, la “momentul potrivit”, sau mai grav, bântuind în gând, în faptă, în raportarea la ceilalţi jucători second hand. Maşinuţe cu cheie.

Ar fi, ar putea să apară o şansă?! O nouă generaţie, oameni tineri, intraţi în viaţă în lumea de după dictatură, deci în plin pluralism, economie de piaţă, libertate de exprimare şi asociere. “Raiul” pe pământ românesc.

Ca un blestem, noile apariţii, chiar dintre flăcăi finanţaţi la studii în străinătate, umblaţi prin lumea întreagă, reveniţi periodic în ţară, ADN-ul rămâne suveran, neschimbat. Băieţi şi fete care se sparg în fiţe, reînnoiesc, cu o carne proaspătă, tradiţia otrăvită a politicianismului steril, bazat pe demagogie, asociere perversă şi fraudă. Am putea avea, acum în plin an electoral, şi în următorii, un “nou val”? Sau rămânem în mlaştină?

2. Identitatea. Sărăcie mare… Începând cu “distanţa legală” faţă de credinţă, simple deplasări la biserică de Paşte şi de Crăciun, cultura spiritualităţii împărtăşită, trăită şi susţinută în miezul existenţei publice, lipseşte cu desăvârşire.

Valori, principii şi norme asumate individual şi colectiv, conferind “culoare” politică, generare de alternative distincte şi desigur disponibilităţi pentru competiţie, confruntări la nivel de idei, rămân de domeniul “science-fiction”.

Avem aici, de fapt, una dintre premisele de bază, cu extindere nelimitată şi funcţionalitate curentă în mediile politice autohtone: Traseismul.

Traseismul ca impuls, trădare, un “adulter” masiv derulat în viaţa politică, publică şi, desigur, administrativă. Fără “ateismul” ideologic, traseismul ar fi lipsit de disponibilitatea nelimitată, deplină, adâncă şi definitivă a jucătorilor politici pentru orice. Adică pentru nimic ce ţine de o cauză, orizont, mod de a fi distinct, individual, colectiv, comunitar.

Schimbarea de şapcă, de bască şi pălărie ţine de “anotimp”, de schimbări de context, conjunctură şi mai ales de distribuţia ocultă de avantaje personale dintre cele mai ordinare. Vânzarea de sine se constituie ca mecanism dominant în dinamica politică la toate nivelurile.

Întrebarea jenantă: ce “cauză” îşi asumă, pe ce cale şi cu ce integritate, un personaj voios, ambiţios şi viclean, prin expunere publică şi acţiune – rămâne fără răspuns. Nu mai e nici măcar român… E orice, oricine, oricum, în funcţie de conjunctură şi profit personal. Poate de aceea, în istoria sumară şi jenantă a tranziţiei politicului în draga noastră ţară, trădarea, traseismul, tra-la-la-ul asociat reprezintă dimensiunea definitorie, dominantă. O absenţă harnică, neobosită, de neoprit.

3. Reprezentarea cetăţenilor la nivel local, regional şi naţional – un rost uitat, ignorat, speculat în termeni de telenovelă. Un decalaj enorm, o prăpastie mortală (pentru democraţia efectivă) între promisiunile, pretenţiile şi polologhia,  afişate în campaniile electorale, cu ţintă directă pe oameni simpli, comunităţi, chiar naţiune şi prestaţia ulterioară, curentă în valori şi poziţii dobândite prin alegeri libere şi corecte. O miniciună colectivă bine pusă la punct.

Iată de ce, printre deturnările simbolice, materiale şi funcţionale care bântuie ca nişte uragane lumea în care trăim, fraudarea reprezentării reprezintă una dintre practicile cele mai toxice, grave prin consecinţe, săvârşite la vedere, pe terenul lipsit de marcaje şi arbitraj al jocului “democratic”.

Avem de-a face, în mod curent, cu una dintre cele mai grave, masive şi costisitoare capcane din colecţia de bază a “lumii noi” derivată din evoluţiile convulsive şi falimentare ale tranziţiei. Românii nu sunt reprezentaţi. Sunt doar folosiţi, la vot sau ca pretext în jocuri meschine de cabinet, de Cameră, la nivel de buget, legiferare conjuncturală dedicată unor noi privilegii sau, pur şi simplu, uitaţi pe toată durata mandatului.

Absenţa reprezentării autentice, responsabile, efective a cetăţenilor reprezintă una dintre cele mai grave şi ruinătoare carenţe ale lumii româneşti, în anii trecuţi, prezenţi şi în viitorul posibil, aproape sigur.

Să urmărim, deci, cu minimă atenţie, luciditate elementară şi judecată neutră, festivalul electoral din 2016.

4. Viziune. Ne complacem masiv în infantilismul popular, în slăbiciunea de a alinta poporul cu ceea ce-i place, de la slăbiciuni ale consumerismului vulgar curent, la radicalism ieftin, de provincie. Liderii autentici se ridică deasupra contextelor şi obsesiilor curente. Prin viziune!

Să-i vedem la “viziune” pe flecarii care traversează în viteză, în maşini negre, încărcate cu girofaruri, drumurile patriei. Luminează oare viziunea lor, neamul românesc, mai mult decât lumina discontinuă, ţipătoare şi sâcâitoare, lipită ca o “icoană” vulgară la drumul mare.

Chiar aşa, arată drumul?! Găsim în mintea lor cărarea? Nu folosim termenul de “cale”…  Deşi măcar o ieşire de incendiu dintr-o casă fumegând de scandaluri, eşecuri, împotmoliri pe multiple planuri… Într-un blocaj general, generat de stagnare şi deturnări de la interesul public, în dispreţ sau doar în indiferenţă politicoasă (“tehnocrată”) faţă de nevoi şi suferinţă în masă.

Nu este, desigur, uşor să găseşti ieşirea dintr-o realitate pe cât de confuză subiectiv, pe atât de eterogenă structural şi de ambivalentă funcţional. Poate părea deja o stare instalată profund, pe termen mediu sau chiar lung, această incapacitate de a găsi ieşirea, calea, de a defini clar, public ce ar fi potrivit să se întâmple, să înfăptuim, ducând până la capăt un set minim de transformări pentru a ieşi la liman. Un liman istoric. Îndelung amânat, ocolit, ratat.

Da. Tocmai de aceea, rolul şi misiunea liderilor este de neînlocuit. Ei au, aduc, livrează o viziune pe cât de clară, pe atât de motivantă pentru a fi urmată, pentru a depăşi împotmolirea istorică a neamului în nimic, în nicăieri, către niciunde.

Vax viziune!

5. Capacitate operaţională. Desigur, nu visează oricine visul neamului. Trebuie să te pricepi la ceva. Nu doar la lucruri simple, curente. Să te pricepi să gestionezi “obiecte mari”, tendinţe structurale, curente subiective şi o dinamică a evenimentelor, adesea contradictorie. Să ai control, influenţă şi determinare în iniţierea, operaţionalizarea şi mai ales finalizarea unor proiecte macro. În domenii-cheie. Activând efortul public şi colectiv. Gestionând resurse, mijloace, oameni. Domenii-cheie din România care a mai rămas… Capacitatea operaţională defineşte fără egal şi fără substitut, rolul şi performanţa liderului. Am avut, avem şi vom avea nenumăraţi miniştri la televizor… Mai nou, şi pe facebook… Întrebarea este, câţi sunt cei care, aflaţi în poziţii-cheie, la “butoanele” disponibile, pot să pună la bătaie, să asigure resurse şi, mai ales, să ducă la bun sfârşit proiecte publice dedicate unor ţinte clar definite, în acord cu interesul public, în domenii diverse, la nivel regional, local. În timp real!!

O capacitate de neînlocuit. În lipsa lor, clădirile oficiale (Cotroceni, Victoria, ministere, agenţii, regii autonome, primării) rămân doar clădiri în care cei mai importanţi cetăţeni rămân paznicii şi femeile de serviciu.

6. Curaj. Am cunoscut nenumărate personaje circulând, bântuind sau doar executând zboruri meteorice prin spaţiile oficiale. Nu puţini dispuneau de capacitate profesională semnificativă în domenii-cheie, unii erau chiar vestiţi. Între aceştia, erau şi unii marcaţi de bună credinţă, de bun simţ sau măcar de o oarece teamă, grijă de a nu se face de ruşine (înainte de a se întoarce acasă la vechea slujbă)…

Degeaba! Oricât de înalt să fie etajul la care ţi s-a încredinţat cabinetul, de masa critică a problemelor din mapă şi de aşteptările care urmează, nimic nu poate înlocui un detaliu. (Piperul de pe friptură…).

Curajul de a juca rolul încredinţat, dobândit, moştenit, de a duce până la capăt misiunea anunţată şi asumată prin program, disponibilitatea de a înfrunta blocaje, capcane şi nu de puţine ori advesari din ce în ce mai parşivi, calificaţi şi bine susţinuţi în spaţiile de desfăşurare a jocului. Fără curaj rămâi un simplu bibliotecar. Onorabil, timid, chiar simpatic, cu ieşiri publice de rutină. Fără confruntări, fără rezultate, fără ecou.  O tăcere funcţională deplină.

Cum ziceai că-l cheamă pe ăla?! Care ăla? Păi apare pe la Parlament, Minister, Victoria, Cotroceni sau undeva în centru, la primărie….

7. Exprimare publică inspirată, credibilă, convingătoare.

Dincolo de capacitatea şi performanţa efective, jocul public deivne o problemă de prezenţă. De prezenţă publică. Nu e uşor să generezi, să susţii şi să confirmi pozitiv prezenţa publică. Uşor?! E o adevărată dramă! Cine intră pe scenă? Cine joacă mai convingător? Cine obţine aplauze? Cine obţine voturi?!

Şi mai ales, cine creează suport, dependent pentru un electoral stabil şi conştient?

Totul vine din prezenţă! Prezenţa publică este ca rama de la tablou. Sau nu, poate fi chiar tabloul. Motivul pentru care aruncăm privirea, revenim, revenim, revenim. Poate deveni obsesie. Evident o dependenţă. În funcţie de repere, de deschideri. Chiar un punct cardinal. O stea pe cerul patriei! (Aproape o lozincă…) Cum stăm azi? Confuzie deplină. Ceaţă? Oare de ce?! Simplu. Grav. Greu de depăşit. Ceea ce lipseşte major şi masiv în lumea politică românească-2016 este tocmai rezonanţa. Între exprimarea publică, inspirată, autentică, cu adevărat nevoia de repere şi credibilitate. Temă gravă. Pentru moment, nerezolvabilă. După atâţia ani de nimicuri, farse şi dezvăluiri ruşinoase e greu să mai crezi, ca cetăţean, oameni obişnuiţi, pe cineva. Şi mai greu este, pentru cei care mai vor să iasă pe piaţă, să creadă că merită încredere!… Spune ceva, şefu’!

8. Recunoaşterea externă. Rătăciţi într-un labirint intern (prea preţios), doar o mahala, rămânem dependenţi de o fereastră. Fereastra către “extern”. Uneori poate fi chiar o uşă. Sau, de ce nu, o poartă!

Recunoaşterea, implicarea în structuri instituţionale, jocuri de interese, dezvoltari dintre cele mai complexe şi contradictorii, care implică, fie şi sumar, România, fac din desfăşurarea externă a liderului, politic sau altfel, un câmp de evadare, adesea mimat, evident decisiv, nu doar într-o aventura personală dar, nu de puţine ori pentru interesul public. Pentru şansele sau dimpotrivă, pentru ambiţiile păguboase la care avem expunere ca ţară, ca stat, ca lume pe cât de doritori de a ieşi la liman, pe atât de ieşită din joc. Mândri de a fi români! Unde?! Cu ce venim, cu cine, în ce ne aruncăm? În care dintre jocurile dure, critice, marcate de hazard ne putem implica? În care vom fi aruncaţi prin forţa împrejurărilor?! De fapt, doar puţini dintre cetăţenii României (unii s-ar putea să aibă dublă cetăţenie) legitimaţi prin funcţie, rol şi responsabilităţi au acces la nivel regional, european sau chiar global. Câţiva…

Cât de capabili, reprezentativi şi implicaţi sunt ei în a face faţă jocului strategic şi cât de determinanţi, recunoscuţi şi prezenţi sunt în a pune în valoare interesul public, naţional, aşteptările şi disponibilităţile celor rămaşi “acasă?!

E complicată întrebarea?! Să vedeţi ce complicate sunt consecinţele. Cât de mare, în permanentă creştere, sunt costurile şi riscurile unei reprezentări sumare a României, pe diverse domenii şi categorii de interese, pe o piaţă tot mai fragmentată, şi nu de puţine ori toxică.

Evoluţiile convulsive ale terorismului, reale şi extrem de periculoase, sunt totodată şi un mecanism de deplasare a atenţiei de la mecanisme mult mai complexe, determinante şi sever monopolizate care au sub control, influenta, evoluţia de ansamblu a lumii în care trăim.

Sau poate doar supravieţuim.

Avem lideri reprezentativi pe această piaţă? Conectaţi, implicaţi, cât de cât ascultati fie şi pe teme direct legate de interesul naţional? Sau suntem doar nişte pasageri fără bilet într-un “runaway train” în care se înghesuie de-a valma clienţi de toate culorile?!

Final.

Deci, care mai vrei să te dai lider la noi în ţară, şefule?!

P.S. Aştept cu bucurie şi nerăbdare să fiu contrazis. Prin date, fapte, idei. Deci cu argumente şi alternative. Spor la treabă. Scuze pentru anticipări pricinoase…

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe