OraNoua.ro
Publicat în 12 august 2015, 17:20 / 225 elite & idei

Dorel Şandor: Românii nu protestează. De ce?!

Dorel Şandor: Românii nu protestează. De ce?!

de Dorel Şandor

Nu au de ce. Trăiesc în lumea care li se potriveşte! Oare?! Câţi? Cât timp şi pe ce paliere? Cum le ajunge, fiecăruia sau în grup, ca populaţie, ceea ce este? De unde atâta linişte?!

Printre analişti bântuie o oarecare derută…chiar nervozitate. „Minţile publice”, lucide şi responsabile nu prea intră în vacanţă. Faptele vorbeşte! O realitate curentă, bântuită, bulversată, de la un punct măcinată, curent de căderi la vârf, dezvăluiri, scandaluri, molimă de neoprit, prin confruntarea cu bunul simţ şi diverse calificări de specialitate , poate fi întemeiată în aşteptarea unei reacţii publice negative. Chiar consistente. De ce nu, cu  influentă semnificativa în tranşarea unor momente critice, în conturarea unor optiunu colective lucide şi responsabile.

Vax!

Asistăm de ani „buni” la teste populare din ce în ce mai caraghioase. În contrast cu modelul poate uşor simplist, „academic” oferit în anii  90 de proiectul de inspiratie ocidentală şi direct prin susţinerea unor schimbari curajoase, şi bine intenţionate, pe multiple planuri, de reconstituire a societăţii civile în România. În România postceauşistă (eram tentat să spun postcomunistă…din cauza tematicii).

Viziune ce includea într-o combinaţie prezumtiv sistemică (sistemul apare în final): dinamica pozitivă a vieţii publice, transparenţa generalizată, presa liberă, independentă, activă, dezbaterea la subiect, ONG-uri spontane, sindicate reprezentative, calificate şi ambiţioase, Parlament generat prin „alegeri libere şi corecte”. O listă fantastică, sau doar o fantasmă rulată ca la carte, în lumea în care trăim, cu ochii pe Facebook. Statul de drept şi cetăţenii au devenit pariul istoric al intervalului.

Revenind cu picioarele pe pământ, mai exact pe maidan, problema este cât din acestea funcţionează, chiar există efectiv în lumea de azi? Aici, pe malul Dâmboviţei. În 2015, în pragul unor teste electorale majore?

Va fi o simplă rutină. Urmată de ce?!…

Dar să revenim la subiect. Care ar putea fi influenţa directă, impactul la nivel instituţional, generat democratic, al reacţiei publice directe pe teme şi stări critice definite, clare pe toate gardurile asupra următoarei configuraţii instituţionale pe o piaţa electoral uşor decompensată, confuză şi…chiar inertă. Simplificând cazul în căutarea unui diagnostic corect al intervalului, câteva întrebări preliminare.

Cine protestează dintre români?

De ce protestează românii care protestează?

Cu ce impact influenţează protestul românilor cursul lucrurilor?

O trigramă simplă, cu variabile clare, într-o logică de laborator. Ar putea fi chiar semnificativă, prin anticiparea unor confirguraţii de risc, surse de dezvoltări menite să alimenteze stări, în confruntarea cu inerţia, regresii, deturnări de la cursul firesc al lucrurilor într-o ţară prea adesea marcată de ambiguităţi şi prăbuşiri costisitoare. Avem deja o colecţie toxică, de toată frumuseţea, în dosarul de ţară.

Revenind la zi.

Suntem o ţară tăcută. Nu mă refer la bâlbâiala media subordonată ratting-ului. Avem o tăcere publică profundă. Sau poate doar un autism generalizat la nivel de mase. România, ca populaţie, cel mult doreşte. Prin discoteci, bodegi. De ce nu, chiar şi în biserici?

E un fapt, nu e o reclamaţie.

Înainte românii tăceau de frică. Totalitarismul, prin menirea sa istorică, ca sistem organizaţional deplin acuperitor producea tăcere la hectar. Supunere apatică. Eventual, un entuziasm de faţadă de 1 Mai sau 23 August.

Desigur, astăzi toate acesteau au dispărut. Problema este, ce a apărut?! Tăcerea e peste tot, deşi nu ar lipsi teme, stări, oportunităţi, pentru reacţie individuală şi colectivă. Totuşi, tăcerea este generalizată, acidă şi seacă şi cu largă răspândire. Bine împachetată într-o atmosferă zgomotoasă, adesea distractivă, cu evenimente „senzaţionale”, ţâşnind din dezvăluiri incredibile, urmate de prăbuşiri şi disoluţii devastatoare.

Care nu spun, doar sunt.

Deci, ce vor românii astăzi?

Vor românii ceva? Cât de mulţi români, dorind ceva pentru ei, vor ceva pentru blocul în care locuiesc, pentru satul, oraşul, comunitatea din care fac parte, mă rog, pentru România. Sună uşor caraghios, nu-i aşa? Cu riscul de a părea caragios întreb: vor românii ceva azi, în ţara lor, ca cetăţeni? (riscant…) Enervez pe cineva?

Dincolo de ridicolul abordării, să luăm în atenţie câteva aspecte „tehnice”.

Asistăm la un declin instituţional major pe plan intern. Performanţa guvernării, o telenovelă ieftină livrată la canal. Canal TV. Verificată, cuantificată şi invalidată în locaţii transatlantice (nu mă refer la vapoare de lux). Starea Parlamentului, ca instanţă supremă a democraţiei, o mică babilonie cu picanterii DNA din cele mai suculente. Baronizarea adiminstraţiei locale, într-o saturaţie toxică, deplină şi definitivă. Despre toate acestea, o tăcere prezidenţială care nu mai poate fi oprită, o simplă briză a mării.

Opoziţia, scuze pentru utilizarea termenului, a uitat cu ce se ocupă, Ş.A.M.D.

Pentru a pune capac la toate, contextul regional exploziv, cu surse multiple, praspete şi ambiţioase, bate la uşă. O uşă larg deschisă. Mai avem oare pereţi, garduri? De ziduri nu mai vorbim de mult…

Totuşi, câteva parteneriate strategice parafate de-a lungul anilor. UE, NATO, FMI, BM…în care livrăm poziţionări de un amatorism tragi-comic, cu angajamente rar onorate si oportunitati ignorate cu ambitie.

Există un domeniu în care tăcerea aduce bani. Puţini pentru ţară, destui pentru cei şmecheri, aflaţi, trecător, în poziţii cheie. Vânzarea României se apropie de sfârşit. Amuzant este faptul că nimic din ceea ce se întâmplă nu mai are loc în culise, în secret. Despre ce am mai avea secrete de protejat ca ţară, ca stat? Cele mai importante date, analize, programe despre România le primim din afară. Eventual „nuanţăm”…

Limpede ca lumina zilei! Ştim cu toţii care este starea de fapt! Ne putem plânge, da cu capul de pereţi, eventual da vina pe alţii (atenţie, fără antisemitism!) Totuşi, oficial zăcem. Iar public, tăcem. Să fie asta o acceptare leneşă sau o indiferenţă comună sau poate o incapacitate în raport cu stări, contexte şi dezvoltări neaşteptate după câteva decenii de evoluţii contradictorii? Acceptare sau respingere, refuz, negare. Adica „Nu!”. Mai avem, ca români, un „nu” faţă de ceea ce se întâmplă? Mai poate „nu” sa fie formulat la nivel colectiv, exprimat public, susţinut într-un cadrul legal şi impus ca un factor, suport semnificativ pentru a conta pe piaţa publică?

Avem, în intervalul actual, în realitatea românească, resurse şi factori,  eventual jucători recunoscuţi şi credibili,  proaspeţi, în stare să recepteze, să inspire, să formuleze şi să scoată pe piaţa comunicării, dezbateri  şi aborări alternative? Relevante, consistente, credibile.

Un „nu” vag şi ambiguu ar fi nu doar inconsistent ca simplă imitaţie. Ar fi o capcană periculoasă (nu este exclus să o întrezărim curând). Să facem distincţie între conţinut şi conjunctură, între intenţie, proiect şi capacitate efectivă. Între eşec şi dezvoltări critice, la zi. Între critică şi cinism, între iluzie, speranţă, egocentrism naţional şi asumare lucidă, colectivă. Nu suntem chiar aşa de fraieri.

Până la urmă, câteva întrebări seci, fără mofturi, rămân în cratiţă.

Cât contează, în „bucătăria guvernării”,  reacţia socială? Cât contează ignorarea reacţiei sociale şi cât costă? Cât din reacţia socială poate deveni o sursă de înţelegere corectă a realităţii, şi  o sursă de inspiraţie pentru regândirea guvernării? Desigur, aici pândeşte fantoma populismului.

Şi de ce nu, în ce măsură, noile reacţii sociale conţin indici, poate chiar confirmă tendinţe noi pe piaţa problemelor şi pe piaţa soluţiilor? Pe piaţa muncii, pe piaţa liberei iniţiative?

Aşa…ca poantă finală… Cine ar fi în măsură să înţeleagă, să să clarifice, să decanteze, sa reconstruiască poziţionarea instituţională pe paliere şi la nivele distincte, o nouă abordare, ca răspuns la noile aşteptări, temeri şi, de ce nu, delimitări pe piaţa reacţiilor publice în România 2015-2018 ? Ar putea deveni astfel,  acest interval un veritabil „turning point”?

Va fi oricum. Rămâne de văzut, cine, pentru cine, în ce modalităţi şi cu ce rezultate se va înfăptui…

Deocamdată, piaţa protestului public este bântuită de ignoranţă, indiferenţă, inerţie.

Să tot domneşti…..

adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieDaniel Dăianu: Chestiunea Energiei şi bugetul public

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe