OraNoua.ro
Publicat în 25 noiembrie 2015, 18:52 / 199 elite & idei

Dorel Şandor: Şansele încrederii la români

Dorel Şandor: Şansele încrederii la români

de Dorel Şandor

Un diagnostic pe cât de simplu, pe atât de grav: România suferă de o criză acută şi extinsă de încredere! Pe de o parte, cetăţenii au epuizat naivitatea, impulsul spontan faţă de noutate, răbdarea pentru cele pretinse şi amânate la nesfârşit, pe de altă parte, “clasa politică” a irosit sistematic şi în adâncime ÎNCREDEREA! Tocmai premisa de bază a democraţiei”.

 

Fără încredere nu avem reprezentare. Nici aşteptări întemeiate, nici angajamente credibile, nici suport public pentru iniţiative instituţionale pe durata mandatului legitimat prin vot.

Involuţia vieţii politice, declinul vieţii publice, a practicii curente în administraţie, în rutina jocului politic, în telenovela leadership-ului la vârf şi la bază s-au dovedit a fi, luate împreună, cea mai păguboasă, gravă prin consecinţe, stare de fapt în realitatea românească.

Atât de gravă, încât azi este evidentă pentru toţi! Pentru cetăţenii obişnuiţi, pentru media internă şi internaţională, pentru partenerii externi, chiar şi pentru cei împricinaţi, la putere sau în opoziţie. Nu întâmplător, deferenţa uzuală între “putere” şi “opoziţie” a dispărut deplin şi oarecum definitiv, dacă ne referim la “triburile” actualmente în teren. Ceea ce subliniază sever gravitatea îndoielii…

După 25 de ani de libertate, exprimare liberă a opiniei, alegeri libere şi stat de drept, ca români suntem (surprinşi?) să recunoaştem că nu mai avem încredere în politicieni, prin aceasta evităm şi urcăm cu reţinere în vehicolul democraţiei practicăm absenteismul de masă – ca o recunoaştere involuntară a votului formal din vremea comunismului abject. Şi iată cum, alegerile libere, libere de conţinut şi candidaţi autentici au devenit o simplă telenovelă, sau de ce nu, o capcană vicleană.

O capcană în care, ademeniţi cu promisiuni şi demagogie, acordăm puteri ştiute şi neştiute unor indivizi şi grupuri, menite a deveni, mai devreme sau mai târziu (spre DNA) dintre cei mai performanţi practicanţi ai infracţionalităţii. Mult peste nivelul curent. Ca pagubă publică de amploare, blocaj administrativ, declin de prestigiu şi legitimitate în cele mai variate câmpuri de operare. O adevărată autoinvazie, distrugere prin forţe propii! România nu este pusă în pericol de duşmani, ci de nu puţini dintre aleşii neamului.

Iată de ce, oarecum surprinzător, Guvernul technocrat lansat de Klaus Iohannis, Preşedintele României, apare ca o “scară de incendiu” într-un cămin cultural părăsit şi cu pereţii nimiciţi de igrasie. Igrasie egal demagogie…

Ce fac, nu puţini români şi nu neînsemnaţi prin educaţie, experienţă, preocupare, prin raportare la un context pe cât de confuz pe atât de riscant?! Mărşaluiesc agitaţi, rostind mesaje simple, clare şi sincere prin pieţele câtorva oraşe mai mari, într-o trezire tardivă, amestec neclar de nemulţumire şi scârbă. Surprinzător, a apărut ca o surpriză!!!

Apoi în evaluări de cabinet, de fapt de salon, s-a conturat ca un impas public major. Evident. Recunoscut de toţi! Chiar şi de mincinoşi, şmecheri şi tupeişti, care nu cu puţin timp în urmă rânjeau pe prima pagină a cotidianelor naţionale sau traversau capitala în convoaie zgomotoase.

Ar putea fi o trezire.

Cât de amplă în implicarea colectivă, eventual comunitară, pe ce arii şi cu ce ecou de multiplicare şi extindere?! Cât de profundă în înţelegere, reacţie şi mai ales, în persistenţă?

Cu ce pondere în viaţa publică efectivă, de zi cu zi, această trezire s-ar putea instala ca un pilon al realităţii; nu doar ca un episod trecător pe Calea Victoriei?

În ce măsură, persoane respectabile şi cu influenţă, politicieni şi formatori de opinie ar putea sesiza, ar putea lua în considerare, intervalul noiembrie 2015 ca un moment de răspântie către o tranziţie a societăţii româneşti către civilizaţie şi modernitate?

Care ar putea fi sau ar putea deveni sursele autentice şi consistente ale unei reconectări exigente a societăţii româneşti în politică, prin altfel de politicieni, prin altfel de funcţionari şi formele de operare pe suprafeţe redefinite ale vieţii publice şi angajate explicit în raport cu interese dedicate unei agende definite, inspirate de modernizare, transparenţă şi competitivitate?! Grea întrebare…

Fără încredere, nimic nu e! În viaţa publică, în regimul democratic. Aşa cum, fără credinţă, nimic nu e în viaţa personală şi colectivă a lumilor prezente şi viitoare.

Revenind la surse.

Un examen naţional, amânat excesiv, prin autocontemplarea narcisistă şi desprinderea (oarecum superficială) de cinismul totalitar, rămâne o probă de neînlocuit. Să fim serioşi…

De fapt, cât de serioşi, chiar lucizi şi calificaţi, putem fi, individual şi colectiv cu referire la pragul atins şi practicat constant în responsabilitatea civică şi publică, în susţinerea reprezentării legale şi prin acestea în impulsivitatea unei guvernări performante?!

Nu întâmplător, dependenţa prelungită, oarecum suspectă, de factori externi (UE, FMI, NATO, capitale occidentale, transnaţionale, ş.a) prin care “ţinem direcţia”, schimbăm pase în 16 metri, ne aruncăm festiv în atac şi ne retragem discret, cu ochii pe ceas, cu ambiţia de a scoate un “egal”… a devenit o rutină naţională în UE, NATO şi alte scene de pozat festiv.

Iată de ce o clarificare a surselor încrederii, adusă la zi, o recunoaştere şi o asumare a “majorităţii” emergente, efective a devenit o temă de neînlocuit în intervalul actual. Pentru cei din stradă, pentru cei care ar fi disponibili şi capabili să treacă la treabă. Cu o abordare distinctă, delimitată clar, şi asumată în profunzime.

Capcana comodă a reprezentării prin reactivarea rutinelor păguboase, practicate de-a lungul anilor, al plângerii colective, altfel commode şi deja perverse, “la noi nu se poate”, precum şi a slugarniciei “moderniste” şi ipocrite faţă de parteneri externi, înfăţişaţi ca ”strategici” dar mai nou uşor stresaţi de propriile probleme, merită recunoscută şi aruncată la coş.

Este clar. Al naibii de clar! Este tot mai grav să minţim, să ne minţim, şi să credem ca ne mai crede cineva! Dacă par aşa, atunci e clar că şi ei ne mint, poate chiar mai abil, mai pervers, mai păgubitor.

O altfel de desprindere ar putea fi o primă sursă a încrederii proaspete!

Recunoaşterea minciunii colective, organizate, sistemice, în care ne complacem ca populaţie, mârâind pe la colţuri de stradă, sau ca elită culturală, ca analişti şi gânditori subtili şi invitaţi la conferinţe pe diverse meleaguri străine a devenit o provocare colectivă majoră! Unde vă veţi ascunde stimaţi tovarăşi?!

Sună banal, dar fatal… Încrederea se bazează, se hrăneşte şi se exprimă prin adevăr.

Cât adevăr suntem disponibili să percepem, să înţelegem , să recunoaştem, să ne asumăm, şi mai ales să punem la bătaie în noile opţiuni cu referire la realitatea în care trăim, implicit, cu referire la noi înşine?! Sau pare prea mult, prea devreme, prea nuanţat?…

Cât de grave ar trebui să devină, ca amplitudine, extindere şi costuri un pachet contextual de crize, în “România care este”, pentru ca în plină dramă cotidiană, colectivă, trezirea din noiembrie să devină, cu adevărat o trezire la nivel naţional?!

Să devină sursa şi testul de autenticiate al încrederii colective pe baza căreia să putem identifca şi susţine calea ieşirii din impasul generalizat şi persistent, aproape pervers în care coexistăm?!

Şi totuşi, impasul nu ajunge!

Necazul la români se bucură de o tradiţie perversă. Subliniată subtil în doinit. Suferinţa colectivă, nemulţumirea persistentă s-au instalat de veacuri pe aceste meleaguri ca o particularitate a neamului. Poate chiar ca o dependenţă.

Până la un punct, are şi o funcţie pozitivă, alimentează supravieţuirea tenace în spaţii şi contexte ostile, trecerea dincolo de nenorocire, de momente funeste, fără scăpare. Da. Nu dispărem! Problema e, dacă existăm!?…

Pentru supravieţuire, coabitare cu suferinţa, mizeria şi asuprirea străină am jucat pe diverse roluri şi drame prin actori deveniţi celebri în manualele de istorie. Dar mai puţin ca prilejuri de evoluţie, modernizare, reprezentare avantajoasă în contexte regionale…

Nu de puţine ori au rămas ca simple rutine pentru restaurarea diferitelor moduri de pasivitate, conformism şi compensaţii minore. Simple slugi. Datorită lor, inerţia profund instalată în timp, uşor de criticat prin pix, rămâne principalul obstacol pentru ieşirea pe un nou liman, spre modernizare la standarde recunoscute, prin competitivitate, nu prin ajutoare umanitare, pentru bucuria de a trăi într-o lume extinsă, diversă, dinamică, pretenţioasă şi nu de puţine ori marcată de surprize.

Deci. De unde o nouă încredere?!

În noi, în cei din jur, în cei care se duc peste mări şi ţări, pe poziţii-cheie, în proiecte ambiţioase şi de ce nu, în împlinire, în succes?! Sau ne e frică de succesul individual sau colectiv?! Am uitat să ne bucurăm, să-l practicăm, să-l dăruim?!

Schimbarea de perspectivă devine astfel o premisă-cheie. Am putea să descoperim că dispunem de resurse şi oportunităţi, că suntem capabili şi calificaţi pentru traiectorii performante dintre cele mai bine cotate pe piaţa locală şi globală.

Putem să ne recunoaştem şi prin cele bune! La defecte am ajuns deja narcisişti.

Deci, ce ne opreşte? Acum în noiembrie-decembrie 2015?!

Rămâne de văzut. Jucăm cu cărţile pe masă!

Oare putem vorbi fără a minţi?!!

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe