OraNoua.ro
Publicat în 19 august 2015, 17:01 / 253 elite & idei

Dorel Şandor: Secretele “domniei” la români în ultimul deceniu

Dorel Şandor: Secretele “domniei” la români în ultimul deceniu

de Dorel Şandor

Lumea românească la zi pare o casă de nebuni lăsată în paragină, bântuită de intruşi care răstoarnă mobilierul peste balcon, demontează instalaţiile, desenează pe ziduri lozinci strigătoare la cer. Sună uşor suprarealist, mai cu seamă dacă păstrezi ambiţia de a vedea lucrurile cu bun simţ…

 

La o analiză mai atentă, situaţia apare ceva mai complicată, derivată din combinaţii parşive, între ambiţii şi interese complet străine valorilor publice, într-o dinamică pe cât de zgomotoasă, pe atât de săracă în conţinut. Săracă pentru că este animată şi susţine cu tenacitate câteva dependenţe majore, cum ar fi: abandonarea interesului naţional, acapararea mecanismelor decizionale, susţinerea îmbogăţirii rapide, în dispreţul legii… Iar „conţinutul” a devenit predominant penal.

Desigur, nu este deloc simplu. Adesea e chiar complicat , apar încă multiple obstacole, riscuri, confruntări. Nu întotdeauna cei mai bine plasaţi în jocurile puterii, redute ale intervalului, ajung unde visau.

Au parte de necazuri, chiar coşmaruri. O selecţie „naturală” dură, a micilor animale, fiare politice, devine legea de bază. Constituţia şi bunul simţ au fost depuse oficial la „Muzeul de istorie al partidului…”

Iată deci, un spaţiu de operare dominant, deosebit de animat, procesând indiferent de domeniu, la toate nivelele, o complexitate oarecum surprinzătoare prin ingeniozitate, forţă de străpungere şi mai ales eficacitate. Eficacitate în a pune la cale şi practica fraude de proporţii, dislocări structurale masive, degradarea ireversibilă a spaţiului public.

La început, în primii ani, păreau incidente trecătoare, ici şi colo, dezvăluite oarecum întâmplător. Doar luând în considerare dinamica DNA, un vârf de iceberg plutind pe o mare învolburată, putem înţelege că de fapt, atât ca structură  cât şi ca funcţionalitate, aceasta este lumea în care vieţuim.

Totul e azi la vedere, o prezenţă imposibil de ignorat, dimpotrivă, tot mai des etalată cu tupeu, obrăznicie, agresivitate expresă, pe toate canalele. Cu figuri de „top”  rânjind, minţind şi acaparând tot ce misca, marcate chiar de temerea că ar putea fi depăşiţi sau inlocuiţi în viclenie, fapte de pomină şi lovituri, de alţii. Din imediata apropiere, din alte sectoare, şi adesea, de prospături elevate, importate de pe alte meleaguri.

Nu este deci o treaba uşoară. Presupune condiţionări, exigenţe, praguri greu de atins. Deci nu e chiar pentru oricine…Am putea spune că a generat, în contexte din ce in ce mai variate, „o nouă cultură a guvernării”. Are principii. Modalităţi de asumare, vizând ţinte ambiţioase, împachetate într-un tot unitar, asumate şi aplicate coerent, la scară mare, pe cele mai importante câmpuri de operare. A devenit deja o „meserie”, o menire, o soartă jucată cu sânge rece, cu cinism, cu succes..

Iată deci, câteva dintre principiile de bază, din „secretele” care asigură succesul, forţa de neoprit a acestui „nou val” care inundă România şi o scufundă probabil ireversibil într-o mlaştină puturoasă. O noua formă a „domniei” la oraşe şi sate.

1. Reconstrucţia  perversa a mediului instituţional, contaminată de spaţii de operare, structuri şi factori de influenţă decisivi, operând după  reguli şi conform unor interese oculte. Cadrul formal, oficial, devine un simplu paravan  menit să acopere activităţi ilegale, cu largă răspândire şi influenţă în ansamblul guvernării. Această complementaritate asigură  „complicităţi” într-o dezordine optimă pentru traficul de inluenţă, deturnarea resurselor şi asigurarea suportului oficial.

2. Accesul privilegiat la informaţii aprofundate cu privire la stările critice şi mai ales la oportunităţile emergente ca materie primă pentru exploatare partizană, profitabilă, deplin străină interesului public. Dublată desigur de formule de acoperire, ignorare, mistificare a demersurilor aflate la limita legii şi dincolo de aceasta. Prin contrast, blocarea oricăror demersuri de interpretare sintetică, anticipare şi prevenire a unor consecinţe negative, costuri şi responsabilităţi derivate din ignorarea unor informaţii relevante referitoare la evoluţii problematice. Desigur, o atentă supraveghere a posibilei concurenţe şi de ce nu diverse complicităţi la nivel mediatic?

3. Comunicare publică toxică, prin dezinformare, demagogie si omisiune, tot mai abil elaborată şi difuzată pe multiple canale conform vechii reţete: minciună, iluzie, promisiune. Deplasarea atenţiei de la tematica prioritară prin senzaţional, scandalos, seducator, derivate dintr-o  materie primă vulgară, uşor de digerat, asigură nu doar o ignoranţă proaspătă în raport cu stările reale, dar şi inerţia şi indiferenţa indispensabile unei pasivităţi publice cvasipermanente. Declinul oarecum subit, substanţial al presei din România (îşi mai aminteşte cineva  de media anilor 90) asigură atât contextul cât şi instrumentarul indispensabil evitării unor judecăţi de bun simţ „comunitar”, ca martor lucid şi exigent la dinamica vieţii publice.

4. Reprezentare selectivă, clientelară, ca resursă a populismului conjunctural reprezintă nu numai o „captură de top”  în raport cu mecanismele democraţiei, dar a devenit un factor hotărâtor în accesarea la putere prin teste electorale tot mai formale. O complicitate greu de ignorat între „aleşi” şi alegători, frecventă în noile democraţii, dar care poate fi transformată, pe termen nedefinit într-un pilon solid al „democraţiei-surogat”, un veritabil „Bollywood” instituţional, răvăşit de scandaluri. Paradoxal, aparent, un efect pe termen mediu îl constituie absenteismul progresiv!

5. Alianţe. Asocierea vremelnică, deficitară, reciproc profitabilă între formule politice efemere care se revendică din curente ideologice diferite, chiar opuse. Se pretind „partide”, dar nu se ridică dincolo  de nivelul unor găşti cu lideri de faţadă , programe trase la xerox  şi implicări publice cere nu depăşesc prin conţinut, determinare, finalizare o simpla emisune de divertisment la o televiziune de apartament. „Stânga” şi „Dreapta” au devenit în România  proteze sau cârje de ţopăit pe o scară politică deplin  golită de dimensiunea axiologică, de credinţe asumate şi împărtăşite ca dimensiuni de bază ale unui comportament individual şi colectiv coerent şi consecvent. Dincolo de profitabilitatea politicianistă de moment, această labilitate înrădăcinată adânc în „clasa politică” actuală, anulează orice încercare de decolare efectivă prin susţinerea unor proiecte, opţiuni startegice menite să provoace o desprindere efectivă de un trecut apropiat sau indepărtat, infect.

6. Frica, fuga, falimentul în asumarea confruntării cu starea de fapt, cu sfidări din cele mai acute ale realităţii, în asumarea de responsabilităţi pe proiecte curajoase, în asumarea competitivităţii autentice. Tupeul, viclenia şi cinismul sunt, în mod curent, atuurile „masculinităţii” la nivel de leadership. Curajul de a fi mitocan, de a sfida bunul simţ, nu de puţine ori de a trişa legalitatea, au devenit atuuri curente, menite nu doar să asigure competitivitatea în practica uzuală, dar s-au impus treptat ca sursă de popularitate într-o viaţă publică dominată de scandaluri şi confurntări primitive. Eroii neamului actual se înghesuie în „Caţavencii” care a devenit, prin forţa imprejurărilor, una din cele mai relevante publicaţii in domeniul analizei de risc pentru piata politică  din Romania.

7. O capacitate, demnă de cauze mai bune, pentru tergiversarea proiectelor, angajamentelor şi desigur,  a obligaţiilor care decurg din tăbliţa de pe clădiri măreţe, stampile severe şi cărţi de vizită livrate la receptii de top in dreapta şi stanga. Prăbuşirea standardelor de performanţă la nivelul guvernării atât în raport cu agenda internă, cât mai ales în raport cu cerinţe şi obligaţii declarate, asumate în contextul intergrării euro-atlantice, definesc o tendinţă de neoprit. In acest fel, România se menţine cu tenacitate la periferia lumii moderne. O sursă activă, de neatins, harnică şi imposibil de expediat pe tuşe, o reprezintă tocmai clasa politică. Reproducerea acesteia în diverse formule organizaţionale, schimbări de măşti pe feţe uzate, complicităţi jalnice la preţuri ieftine, a devenit un obstacol de netrecut. Legitimarea apărată prin criterii formal – democratice rămâne o „vestă de gloanţe” pentru pieptul scos în faţă, dar măcinat de un TBC ireversibil. Câţiva tehnocraţi rătăciţi prin politică înţeleg rapid că trebuie, fie să ţină „ciocu mic”, fie să furnizeze la momentul potrivit (de fapt, grav), explicaţii alambicate şi justificări elegante pentru eşecuri grave.

8. Ambivalenţa parteneriatelor externe în diverse formule şi în domenii de maximă relevanţă, atât în contextele trecute, dar mai ales, în încercările marcate de sfidari masive, cu larga răspândire şi impact necruţător, prezente şi viitoare.

Neândoielnic, Occidentul a reprezentat principala (adesea singura) sursă de iniţiere, susţinere şi consolidare a progresului istoric în România ultimilor 25 de ani. Nu întâmplător, chiar tot mai des, ţara noastră apare undeva la periferia Europei. Este, până la un punct, o veste oarecum  bună… Intrebarea ar fi : de la ce punct devine o veste proastă?!  Si persistă de  mulţi ani. Ani pierduţi. O problemă  strategică de prim rang la care am ramas, ca elita conducatoare, factori privaţi, civici , comunicatori de zi si de seara niste repetenţi incurabili. Numai buni de dus cu roaba in frigidere strategice bine gestionate de jucători  pricepuţi la toate.

Cultura modernizării, impulsuri instituţionale şi desigur suportul material consistent rămân sursele strategice care ar fi asigurat impulsuri primare, continuitatea şi, în nu puţine arii, revenirea ţărilor române în spaţiul european.  Am primit aceste sugestii. Mai ramânea sa ne luăm in serios şansa. Fuga de şansa la romani este de neântrecut!

Ne menţinem  totuşi, la margine… Adica  „pe acolo”.. Atenţie, marginea are întotdeauna două feţe. Una spre exterior şi alta spre sine. Iata de ce ne confruntăm, fără menajamente, în aceşti ani cu limitele instrinseci ale capacităţii de asumare si practicare efectivă a identităţii europene, atâta câtă este în România 2015.

Simplificând analiza, de câţi europeni dispune clasa politică românească? Prin identitate, calificare, rutină, consacrare, credibilitate, recunoaştere, influenţă? Să ridice mâna! Nu amândouă, că nu e vorba de ceva penal… Desigur, nu de putine ori, aranjamente informale, nu neaparat legale, pe teme critice si opţiuni majore au jucat şi vor avea şi in continuare, atat la nivel oficial cât şi privat, ca să nu spunem strict individual, un rol hotărâtor.

Deocamdată atât!  E mult?  E puţin?!

Este inevitabil, incomplet.

adevarul.ro

 

 

Ultima ora:

ObservatorAlina Bârgăoanu, la evenimentul de lansare a raportului „Stop Coronavirus #Disinformation”

PoliticAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAlina Bârgăoanu, la evenimentul de lansare a raportului „Stop Coronavirus #Disinformation”

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialBarbu Mateescu: Puneți-vă centurile, pilotează PNL



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe