Doru Lionăchescu: „Intrăm într-o epocă de petrol ieftin care va zgudui industria de profil”
Sursa: www.bursa.ro
Giganţii din energie vor fi zguduiţi de căderea liberă a preţului petrolului, consideră specialiştii, care avertizează că vor urma mişcări importante în domeniul energetic şi că investiţiile de profil ar putea fi îngheţate.
Doru Lionăchescu, preşedintele Capital Partners, preconizează că preţul petrolului îşi va continua trendul de scădere accentuată şi constantă şi în 2015, la nivel global.
Domnia sa ne-a precizat: „Este posibil să asistăm la o perioadă îndelungată, la o epocă de cel puţin 3-5 ani, de petrol ieftin şi acest lucru se datorează, în primul rând, deciziei fără precedent a OPEC (n.r. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) să păstreze producţia, iar costurile legate de reducerea producţiei să nu mai fie suportate doar ţările membre OPEC.
Un petrol scump subvenţionează implicit tehnologiile neconvenţionale. Dacă scade preţul petrolului, tehnicile neconvenţionale nu mai sunt atât de atractive”.
Potrivit domnului Lionăchescu, şi cererea se află pe un trend descendent accentuat, importurile de petrol ale Chinei scăzând cu circa 10%, pe fondul încetinirii creşterii economice.
De asemenea, America nu mai importă petrol, odată cu revoluţia gazelor de şist SUA ieşind de pe piaţa de profil, ne-a mai spus domnia sa, adăugând: „La acest fapt se acumulează efectele dezvoltărilor tehnologice din ultimii ani, în sectoare precum auto şi aviaţia, unde generaţiile noi de motoare au redus pe ansamblu consumul.
Nu cred în conspiraţii de genul celor potrivit cărora la nivel mondial a fost gândită o strategie care să îngenuncheze Rusia”.
Va fi nevoie ca producţia de petrol să se ajusteze, susţine Doru Lionăchescu, opinând că vor avea loc falimente răsunătoare în domeniu, fuziuni între giganţii din piaţă, mişcări importante, care vor avea repercusiuni şi la noi: „Vom asista la o vibraţie mare pe piaţa petrolului şi a energiei, în 2015. Producători mari din domeniu îşi vor încetini sau opri programul de investiţii”.
Pentru economiile importatoare ca Europa, America, Japonia, China, efectul scăderii preţului petrolului va fi unul net pozitiv, concideră Doru Lionăchescu, subliniind că, în schimb, economiile mono-sectoriale cum ar fi Rusia, Quatar, Arabia Saudită, Iran, Venezuela, vor intra în recesiune, aceasta din urmă fiind posibil să intre chiar în default.
În timp ce Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, subliniază că evoluţia de pe piaţa petrolului are deja efecte şi în ţara noastră, fiind înregistrată o reducere a preţului combustibilului la pompă, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că evoluţia preţului petrolului este văzută ca un stimulent economic, urmând să aibă ca efect reducerea valorii facturilor la energie, care va conduce la creşterea competitivităţii în industrie.
Totodată, domnul Pârvan estimează că veniturile companiilor din energie vor scădea, iar investiţiile planificate nu vor mai fi realizate.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


