Dragoș Pîslaru continuă seria de negocieri interinstituționale la Bruxelles privind Instrumentul de Asistență Tehnică pentru eforturile de redresare post-pandemie
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), co-raportor al Parlamentului European privind Instrumentul de Asistență Tehnică, continuă miercuri seria de negocieri cu instituțiile de la Bruxelles pe acest dosar, parte a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, care va permite guvernelor naționale ale statelor membre să solicite sprijin tehnic de la Comisia Europeană pentru redactarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
Ca parte a măsurilor de încurajare a redresării din criza COVID-19, Uniunea Europeană a decis că va sprijini eforturile de reformă ale statelor membre, pentru a stimula creșterea și a pune economiile înapoi pe picioare, prin instituirea unui “instrument de asistență tehnică”.
Raportul privind Instrumentul de Asistență Tehnică coordonat de Pîslaru a fost anterior adoptat de Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European.
De asemenea, pe lângă activitatea din cadrul plenarei Parlamentului European, din perioada 19-23 octombrie, întâlniri de grup și de comisii, Dragoș Pîslaru mai are întâlniri importante pe Mecanismul de Redresare și Reziliență cu delegațiile țărilor membre, cu co-raportorii și întâlniri tehnice pe dosar. Amintim că eurodeputatul Renew Europe este co-raportor, alături de colegul din PPE, Siegrfried Mureșan, pe acest dosar.
Ținând cont de experiența și de activitatea de la Bruxelles, Dragoș Pîslaru se va „reîntoarce la catedră” pe 20 octombrie, pentru a le vorbi studenților de la ASE despre Uniunea Europeană și activătățile din Parlamentul European. Tot mâine, va participa ca vorbitor la un eveniment despre viziunea pentru consumatorii europeni de energie: Let’s ASPIRE!.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe