Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru consideră că viitorul Europei se poate construi având la bază legătura dintre economic și social, în special în contextul în care pandemia COVID-19 a arătat că dincolo de soluțiile economice, fibra proiectului european o reprezintă cetățenii în ansamblul său.
Dragoș Pîslaru este co-negociator privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și membru în echipa de supraveghere a Parlamentului European privind implementarea acestui instrument, precum și membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL).
„Granițele dintre economic și social s-au destrămat în timpul pandemiei. Pandemia ne-a demonstrat ca în momentul în care ai populație vulnerabilă, chiar dacă șocul este simetric, economia nu poate fi redeschisă dacă nu ai grijă de aceasta. Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Pe de-o parte, vorbim despre recalibarea economică în perioada următoare prin desăvârșirea proiectelor europene precum uniunea piețelor de capital, uniunea bancară, utilizarea semestrului european post-pandemie, despre întărirea lanțurilor valorice și politica industrială a UE. Pe de altă parte, nu putem discuta despre viitorul Europei fără a discuta despre cea mai importantă parte a sa: despre cetățeni. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni care creează viitorul Europei. În pandemie toți am fost afectați, dar am văzut cât de importantă este solidaritatea la nivel paneuropean”, a declarat eurodeputatul Renew Europe, la evenimentul de lansare a Manifestului USR PLUS privind Viitorul Europei.
Politicianul a mai spus că, la nivel european, în acest moment problema socială devine critică, nemaifiind o chestiune de stânga sau dreapta, ci care trebuie privită din perspectiva apărării valorilor noastre democratice. În acest sens, el explica vineri, cu prilejul Summit-ului Social de la Porto că „temerile și nesiguranța persoanelor vulnerabile vor fi apoi exploatate prin mesaje populiste sau naționaliste, extremiste, care nu oferă soluții”. Astfel, indiferent de afilierea politică, Dragoș Pîslaru a subliniat cât de important este ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.
Manifestul USR PLUS pentru Viitorul Europei “Începem viitorul împreună” este disponibil la pagina viitoruleuropei.ro și el statuează că Conferința privind Viitorul Europei este o șansă unică de a remodela Europa pornind de la viziunea cetățenilor.
Acesta cuprinde propuneri și angajamente pe mai multe domenii precum democrația, justiție și Schengen, mediu și sănătate, coeziune, agricultură, justiție socială, piață internă, buget și infrastructură, economie, muncă, transformare digitală, securitate și rolul UE în lume.
Astăzi se împlinesc 71 de ani de când ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman, rostea textul declarației ce îi poartă numele și prin a cărui însemnătate ziua de 9 mai a devenit Ziua Europei pentru a celebra momentul de debut al construcției unificatoare europene.
La un an distanță de când celebra exclusiv virtual și de la distanță Ziua Europei, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Uniunea Europeană marchează acest moment fundamental în istoria sa sub semnul unor noi începuturi. Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a convenit asupra celui mai mare buget și pachet de redresare economică din istorie (1.824 de miliarde de euro), care presupune asumarea unor datorii comune, și a devenit „farmacia lumii“, fiind cel mai mare exportator de vaccinuri anti-COVID-19. Astăzi, animată de cadrul festiv al Zilei Europei, liderii Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului UE și președintele Franței vor deschide lucrările Conferinței privind Viitorul Europei, un demers privit drept un exerciţiu de democraţie deliberativă fără precedent, deschis şi incluziv care să le ofere cetăţenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce aşteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcţiei viitoare a UE şi a politicilor sale.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


