În seara asta anunț ceva care mă entuziasmează nebunește: după aproape 14 ani în care am construit Funky Citizens de la zero și cu multă încăpățânare, trecem într-o nouă etapă. Mă retrag din operațional și rămân președinte al Consiliului Director. Dar mai important – eliberez spațiu pentru ca organizația asta să crească mai departe decât orice aș putea eu să îi ofer acum.

Știți ce am învățat la facultate (proudly FSP UB)? Că o adunare de oameni devine cu adevărat o organizație când supraviețuiește membrilor ei fondatori sau liderului care a inițiat-o. Și Funky Citizens e acum o organizație pentru că am reușit să construim ceva mai mare decât noi înșine. Face curând 14 ani – e în plină adolescență – și ca orice adolescent care se respectă, are nevoie de spațiu să își găsească propria voce.

Așa că…drum rolls:

Ana Mocanu va fi noua directoare executivă. De fapt, pentru că e la Funky, titlul ei va fi de Șefa Cancelariei

E cu noi de 4 ani. Are 23 de ani. E indecent de tânără și probabil că unii dintre voi veți ridica din sprâncene. Perfect. Pentru că tot ce am construit eu am construit la 26 de ani, când toată lumea îmi spunea că sunt prea tânără, prea naivă, prea tot. Și uite că am ajuns aici. Ana e determinată, inteligentă, și are exact energia de care Funky Citizens are nevoie acum. Împreună cu Cosmin și Radu, rămânem puternic implicați – dar Ana va fi cea care conduce zilnic, în timp ce eu îmi împart timpul între București și Bruxelles, Pojo bagă și muncă în privat, iar Radu bate drumurile dăruind bucurie prin muzica OCS.

Un pic de context

Am început să lucrăm la asta în 2011, Cosmin Pojoranu și cu mine (cu o mână de ajutor de la Quickdata family & Chris, de unde și marea bucurie că sunt cu noi în seara asta). Am înregistrat oficial organizația pe 22 mai 2012. Și am lansat-o cu o petrecere memorabilă pe 9 decembrie 2012, când USL câștigase cu majoritate covârșitoare parlamentarele și mulți dintre noi simțeam că democrația românească e pe un teren alunecos. Dacă nici asta nu e simbolic…

De atunci am crescut prin Roșia Montană, prin Colectiv, prin OUG 13, prin proteste, prin valuri de alegeri, prin pandemie. Am fost în „crisis mode” timp de 14 ani – mereu alergând la următorul incendiu, mereu răspunzând la următoarea urgență.

Și am fost buni la asta. Uneori foarte buni.

Dar acum vine partea interesantă: trecem în „construction mode”

Pentru că România asta are nevoie de mai mult decât pompieri. Are nevoie de vizionari, de constructori, de oameni care să îndrăznească să imagineze cum arată o țară care și-a terminat tranziția – cu adevărat terminat-o. O Românie mândră că e europeană nu doar pe hârtie, ci în valori și în realitate.

Și asta mă entuziasmează. Pentru că înseamnă că am trecut de faza în care doar supraviețuim. Acum construim.

Două lucruri pe care vreau să vi le cer

1. Dați-i timp și spațiu noii generații de lideri

Ana și generația ei merită încrederea noastră, nu (doar) îndoielile noastre. Tânăra generație de lideri (civici) are nevoie de mentori generoși și de spațiu să greșească și să învețe. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face e să o întrebați „ce ai nevoie?” în loc de „ești pregătită?”.

2. Rămâneți implicați civic

Pentru că activismul civic nu e despre o singură organizație sau un singur om. E despre toți care cred că pot schimba ceva și aleg să o facă. Fiți acolo, în comunitatea voastră, în organizațiile voastre, în dezbaterile voastre. Construim un ecosistem, nu construim supereroi. Și dacă am obosit acum, o să fie din nou foarte greu și dramatic când va exploda mămăliga data viitoare. Și data aia viitoare e foarte aproape.

Ce urmează pentru mine

Rămân pentru advocacy, pentru reprezentare, pentru bătălii publice – astea îmi plac și le fac bine. Dar rutina zilnică, energia operațională, viteza de reacție – astea acum aparțin altcuiva. Și e eliberator. Pentru că înseamnă că am reușit să construiesc ceva care poate exista și fără mine în prim-plan.

Când alții făceau copii, eu am făcut o organizație. Și acum învăț să o las să crească singură. Nu cred că îmi va fi ușor, deci mai dați și voi cu un sfat dacă mă vedeți pufnind

În seara asta avem o petrecere – exact cum am făcut când am lansat organizația în 2012. Pentru că asta am vrut mereu: să facem activismul civic fun, nu doar necesar. Să fie despre speranță și energie, nu doar despre furie și frustrare.

Încă cred că pot schimba lumea. Încă cred în activism civic ca datorie individuală. Și încă cred că următorul capitol va fi cel mai tare de până acum.

Miaaau!