Nu îmi amintesc o perioadă în ultimii ani în care regiunea Europei Centrale și de Est să fi fost mai instabilă ca acum. Probabil ar trebui să mergem niște zeci de ani în urmă să mai găsim un moment cu la fel de mult haos și fără direcție în atât de multe țări. Să recapitulăm:

• La noi, în România, coaliția de guvernare nu prea mai e, premierul e dat jos prin moțiune de cenzură, Președintele nu prea mai mediază, noi coaliții stabile par improbabile și pare că niște alegeri anticipate ar putea fi la orizont.
• În Polonia sunt proteste și multe necunoscute după ce Curtea Constituțională a decis că dreptul național bate dreptul UE; asta după ce de câteva luni deja e o ciocnire permanentă cu instituțiile europene și deja prea radicală pentru a mai fi doar scăldată.
• În Cehia, e ditamai scandalul cu premierul Andrej Babiš care a apărut în Pandora Papers, opoziția a cam câștigat alegerile de duminică și Președintele lor e la terapie intensivă, deci nominalizarea unui eventual nou premier e nițel în aer.
• În Bulgaria deja nu mai țin minte la a câta rundă de alegeri anticipate or fi (a treia, dar pare că nu prea mai are rost să numărăm) și nu pare că lucrurile se vor clarifica prea curând.
• În Ungaria, e tot Viktor Orban. Nimic de adăugat. În afara faptului că urmează și acolo alegeri cât de curând și posibil un referendum destul de toxic.
  – În Austria, cancelarul Sebastian Kurz tocmai și-a dat demisia pentru că a folosit niște bani publici, niște sondaje, niște presă, niște manipulări, ceva ce sigur nu e rușinos cât de demisie ceva mai la est. Dar îl pun aicișa pentru a vedea mai clar unde e granița, de fapt.
  Urmează niște luni tare grele inclusiv pentru Uniunea Europeană și pentru ideea care acum ceva ani asigura totuși ceva stabilitate, indiferent cât de razna o luau lucrurile.
  Urmează o iarnă grea în care pandemia și facturile la energie vor adânci și mai mult rănile care nu au cum să fie tratate ca în vestul european și din cauză că noi aicișa avem „pre-existing conditions”.
  Urmează multe zile în care cel puțin eu mă voi întreba, plină de frustrări – ce naiba o fi în mintea guvernanților noștri? Cum să ratăm iar ocazia să fim un factor de stabilitate și de maturitate în regiune? De ce ne-o mânca așa de tare să ne tragem singuri preșul de sub picioare?