Dincolo de simpatii sau antipatii pentru unii dintre ei, primarii de municipii și de orașe au dreptate să se revolte pe tema banilor puțini care le revin de fiecare dată când li se mai dă câte o responsabilitate sau de cum sunt puși în fața faptului împlinit când vine vorba de decizii care îi implică. Atenție! Faptul că un primar este cumva și pe dincolo nu e argument pentru a stabili cine are dreptate.
De ce cred eu că primarii au o parte foarte mare de dreptate?

1. Avem o problemă uriașă (și veche de când hău) cu descentralizarea care e doar pe responsabilități și nu și pe bani care să o acompanieze. Din această cauză, servicii publice esențiale depind mult prea mult de disponibilitatea primarului (nu doar bănească, ci și de bună voință), ceea ce duce la o furnizare inegală a acestor servicii descentralizate către cetățeni.
2. Autoritățile locale au fost în ultimii ani și mai mult sub-jugate arbitrariului câte unui ministru sau câte unui politician. De la „revoluția fiscală” cu scăderea impozitului pe venit (care a decimat prin bugetele locale la cotele defalcate), până la derogările dese de la legislația finanțelor publice pentru a permite un grad mult prea mare de subiectivism în sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, multe dintre deciziile ultimilor ani au făcut ca primarii să depindă din ce în ce mai tare de pixul PNDL-ist.
3. Autoritățile locale trebuie să devină parte a soluțiilor pe care le găsim pentru cum gestionăm criza generată de Covid-19, dar și politicile de redresare ce vor urma. Ele nu pot fi doar niște actori cărora le trântești în brațe câte o decizie și după să te aștepți să o respecte sau să se descurce cu a găsi resurse. Primarii sunt în continuare cei care sunt și cel mai aproape de cetățeni, și cei pe care un guvern cu mintea-n cap trebuie să se bazeze pentru decizii grele ce vor urma.
4. Majoritatea autorităților sunt active în asociații care, spre uimirea mea, au fost în ultimii ani mai echilibrate decât mă așteptam, criticând atunci când a fost cazul, indiferent de culoarea politică a guvernului și indiferent de culoarea politică a membrilor asociației. Asta înseamnă că există potențiali parteneri de dialog și da, consultarea publică trebuie să vină la pachet și cu consultarea lor în mod activ.
5. Am auzit de multe ori explicații de tipul – e criză, nu avem vreme de dezbatere publică, trebuie să acționăm rapid. Cu foarte foarte puține excepții, sunt în dezacord. Ne permitem 10 zile de dezbatere publică, fie și din simplul motiv că dacă ne uităm la anul ce a trecut, o să vedem nenumărate OUG reparate ulterior prin nu știu câte alte OUG din cauză că nimeni nu s-a gândit să lase timp pentru input din partea celor ce trebuiau să aplice acele reglementări. Graba strică treaba. Și leneșul mai mult aleargă. Și mai pot găsi vreo câteva zicale și proverbe.
   Cine nu înțelege că orașele vor deveni poate cel mai important actor al anilor ce vor veni, atât din perspectivă economică, cât și din perspectivă socială, ratează una dintre cele mai importante tendințe din dezvoltarea comunităților în care trăim. Oameni mult mai înțelepți decât mine vorbesc deja de o bună perioadă de timp despre secolul 21 ca fiind secolul orașelor la fel cum secolul 19 a fost secolul națiunilor.
   Primarii vor avea un rol tot mai mare de jucat, inclusiv la nivel european și global, așa că în loc să ne comportăm ca și cum sunt niște trepăduși care trebuie să facă ce e de făcut, poate e momentul de schimbat discursul și văzut cum se poate să (re)contruim un model de dezvoltare în care oamenii ăștia să fie aduși alături ca parteneri. Da, unii dintrei ei sunt meh. Însă, în loc să îi facem să se simtă ca și cum acum au de ascultat de o nouă stăpânire, poate e timpul să îi facem să înțeleagă că s-a terminat cu genul ăsta de atitudine. Investiția într-un dialog cu ei nu are cum să strice.