Sunt dintre cei care cred că și politicul, și religiosul țin de umanitate. Că există ceva în natura umană care caută contexte și oameni în/ prin care aceste două valențe să existe. Însă, din păcate pentru noi, nu cred că există în ultimii ani nici instituțiile, nici personajele care să împlinească (fie și imperfect) nevoia noastră de a găsi politicianul acela care poate, poate; ori preotul acela care are și har, și pe vino-încoa.

Unii i-ar spune ghinion, alții ar spune că suntem blestemați să nu avem parte de așa ceva, alții că oricum nu se poate așa ceva. Eu aș zice că suntem în curs de. Mai avem un pic. Nu până când vom găsi manifestările perfecte, ci decente pentru nevoile noastre firești de reprezentare și încredințare a sentimentelor politice și religioase. Până atunci, mai avem de dus ceva dezamăgiri și imposturi. Dar asta nu e vina politicului. După cum, în seara asta, nu e vina religiosului. Ci a instituționalizării lor care permite personaje dubioase și încărcarea de speranță pe altele oarecum „reformiste” dar poate și mai dubioase.