Eliza Vaș: De Ziua Internațională a Democrației, am avut ocazia de a vorbi despre economia circulară
De Ziua Internațională a Democrației, am avut ocazia de a vorbi despre economia circulară. Mulțumiri lui Stoian Marius și Adrianei Băițan pentru posibilitatea de a-mi transmite ideile cu această ocazie.
Am contribuit la Caietul Documentar nr. 6, publicat sub egida Editurii Club România, cu un material despre delimitările conceptuale ale economiei circulare și aplicabilitatea principiilor pentru construirea unui nou sistem economic.
Cred că economia circulară are potențialul de a revoluționa sistemul actual și de a pune bazele pentru un nou contract economic și social. Astfel că, m-am uitat la cercetările care au fost realizate despre definițiile economiei circulare pentru a vedea ce fel de înțelegere există asupra conceptului.
Am identificat două concluzii importante:
- Înțelegerea economiei circulare ca modalitate de punere în aplicare a celor 4R (reducere, recuperare, reutilizare, recuperare) a prevalat înainte de 2012; ulterior, definițiile au căpătat noi elemente și a început să fie pus accentul pe construirea unui nou sistem economic, nu doar repararea celui vechi;
- În mai puțin de 20% dintre definiții, este inclus și elementul echității sociale, iar una din criticile aduse modului în care a fost înțeleasă economia circulară anterior este legată de accentul pus pe schimbările generale care pot fi de folos mediului de business, dar detrimentale oamenilor.
În continuare, am explicat principiile economiei circulare și am oferit exemple despre modalitățile de punere în practică. De exemplu, principiul regenerării naturale este ilustrat de un institut de cercetare din Letonia care utilizează cenușa de lemn ca îngrășământ forestier.
Principiul extinderii utilizării materialelor și produselor este regăsit în crearea de jucării din cauciuc natural pentru copii sau în rândul companiilor care oferă asistență tehnică pe o perioadă mai lungă de timp.
Principiul eliminării poluării și deșeurilor încă din etapa de design poate fi reflectat în modul în care unele companii înlocuiesc materialele din care fabrică produsele și oferă alternative mai prietenoase pentru mediu: ex. mobilă de carton în locul mobilei din PFL.
Economia circulară înseamnă, pe de o parte, oportunități de afaceri, prin prisma inovării modelelor existente, dar înseamnă și costuri pentru aplicarea standardelor și lansarea unor produse și servicii care sunt circulare.
Totodată, economia circulară presupune schimbări pe piața forței de muncă și respecializarea oamenilor pentru a acoperi nevoia de resursă umană în domeniile emergente.
În egală măsură, regândirea unui nou sistem economic trebuie făcută în aceeași ecuație cu implicațiile asupra democrației și luate măsuri astfel încât să fie prevenite sau reduse efectele potențial negative.
Ce ar trebui să ne întrebăm ca să putem găsi răspunsuri prin măsuri de politică publică: - Cum pot fi aplicate cu succes principiile economiei circulare în România în condițiile în care avem probleme atât de mari la partea de gestionare a deșeurilor?
- Cine suportă costurile tranziției către economia circulară și cum putem asigura o distribuție echitabilă pentru producători și consumatori?
- Ce surse de finanțare pot fi puse la dispoziția mediului de afaceri pentru a implementa tranziția către practici circulare?
- Cum pot fi sprijinite IMM-urile pentru a inova și a pune pe piață produse și servicii competitive bazate pe principiile economiei circulare?
- Care sunt implicațiile pentru democrație ale construirii unui nou sistem economic? În ce măsură există riscul de a apărea mișcări politice cu o agendă extremistă?
- Care sunt implicațiile pentru calitatea vieții ale implementării principiilor economiei circulare (unde câștigăm și unde putem pierde?)
- În ce măsură vom avea materialele, produsele și serviciile necesare, la nivel comunitar, pentru a implementa tranziția către economie circulară sau cât vom depinde de piețe extra-UE?

Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


