Emil Hurezeanu, George Maior si Adrian Cioroianu au fost numiti ambasadori
Fostul director al SRI, George Maior, este propus ambasador în Statele Unite, iar jurnalistul Emil Hurezeanu în Germania. Sunt doar două dintre propunerile semnate de preşedintele Klaus Iohannis. Vor putea merge însă la posturi după ce obţin avizul comisiilor de politică externă din Parlament.
După o întrerupere de aproape 20 de ani, fostul şef al SRI, George Maior, e la un pas să redevină diplomat. E propus ambasador în Statele Unite, în locul lui Iulian Buga. Maior revine astfel la Washington, unde a şi făcut în anii 90 un master în drept internaţional.
Prin telefon, la Ora de Știri, analistul politic Cristian Pârvulescu despre noii ambasadori ai României
Profesorul Cristian Pârvulescu a comentat joi seara, la Ora de Ştiri, propunerile aprobate de preşedintele Klaus Iohannis. Puteţi urmări comentariul lui Cristian Pârvulescu în secţiunea VIDEO.
La ambasada României din Germania ar urma să se instaleze scriitorul şi publicistul Emil Hurezeanu. El are, de altfel, şi cetăţenie germană şi a locuit în Germania de Vest.
Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu este propus să îl înlocuiască la reprezentanţa României pe lîngă UNESCO pe criticul Nicolae Manolescu.
Cei doi ambasadori din ţări cu mari probleme la votul de la prezidenţiale, Marea Britanie şi Franta, îşi pierd funcţiile de la Londra şi Paris, dar capătă altele în schimb. Bogdan Mazuru trece de la Paris la Viena, iar Ion Jinga devine reprezentant pe lângă oficiul ONU. Deocamdată, locul de ambasador al României în Franţa rămâne vacant.
Reprezentanţa României pe lângă Uniunea Europeană va fi condusă de fostul secretar de stat din Ministerul de Externe, Luminiţa Odobescu, iar reprezentant permanent pe lângă oficiul ONU de la Geneva ar urma să fie Adrian Vieriţă.
Înainte să preia funcţia de şef al statului, Klaus Iohannis îi cerea lui Traian Băsescu să îi recheme din post pe cei care nu au gestionat corespunzător scrutinul.
Iată comunicatul Administraţiei Prezidenţiale:
„În conformitate cu prevederile constituționale (art. 91 al. 2 din Constituția României) privind numirea/rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României şi în baza consultărilor cu Primul ministru şi cu ministrul Afacerilor Externe, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a aprobat următoarele propuneri de rechemare/numire de ambasadori:
a) Rechemări
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Iulian Buga, ambasador în SUA
•Dna Maria Ciobanu, ambasador, Şeful Misiunii României pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Silvia Davidoiu, ambasador în Republica Austria
•Dna Daniela Grigore Gîtman, ambasador în Republica Cehă
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador în Republica Franceză şi în Principatul Monaco
•Dl . Ion Jinga, ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Nicolae Manolescu Apolzan, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dna Răduţa Matache, ambasador în Regatul Suediei
•Dna Simona Miculescu, ambasador, Reprezentant permanent la ONU- New York
b) Numiri
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Austria
•Dl. Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar şi plenipotentiar în Republica Federală Germania
•Dna Luminiţa Teodora Odobescu, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Cristian George Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA
•Dl. Adrian Cosmin Vieriţă, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Carmen Liliana Podgorean, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Argentina şi Republica Paraguay
•Dl. Iulian Buga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei
•Dl. Mihai Constantin Coman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Arabiei Saudite
•Dl. Constantin Mihail Grigorie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă
•Dl. Adrian Mihai Cioroianu, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dl. Ion Jinga, ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU
•Dl. Viorel Moşanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Belarus
•Dl. Adrian Davidoiu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Norvegiei
În privinţa numirilor, conform reglementărilor şi cutumelor în materie, urmează solicitarea agrementului statelor/organizaţiilor aferente şi audierile în Comisiile de Politică Externă ale Parlamentului, iar apoi emiterea decretelor de numire”.
– See more at: http://stiri.tvr.ro/klaus-iohannis-aproba-noi-propuneri-de-ambasadori-e-hurezeanu-germania-g-maior-sua-lista-completa_59820.html#sthash.XdvQEQ63.dpuf
Ultima ora:
ObservatorKaroly Borbely: „În această toamnă vom anunța primele PROIECTE concrete pe care le vom demara”
PoliticNicolae Ciucă: Am decis în coaliţia de guvernare să sprijinim planul liberal “România produce”, de reindustrializare a României
EconomieKaroly Borbely: „În această toamnă vom anunța primele PROIECTE concrete pe care le vom demara”
ExternMarco Badea: Referitor la explozia pagerelor folosite de membrii Hezbollah pentru comunicații între ei
SocialMarian Staș: Manifest puternic din partea unui expert în educație pentru redarea demnității de „meseriaș”, după eroarea școlii românești care a scos generații întregi de „șomeri cu diplomă” – „Toată lumea trebuie să înțeleagă că meseria e brățară de aur”
EvenimenteDiana Stafie: I was invited to attend an HP event – AI & Automation Summit in Bucharest – and share my perspective on the Future of Work in the AI reality
EditorialTeodor Baconschi: Viața la țară în secolul 21. Efectul european și glasul valorilor ancestrale într-o alianță de nota 10
CulturaAna-Maria Mihaescu: Salbek Opera Masterclass & Gala, 21-25 August 2024 – film of the event
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe