Eugen Tomac: Lucrarea începută în 1859, atunci când s-au unit cele două Principate, rămâne de actualitate
Deputatul Mișcării Populare (MP), Eugen Tomac, a declarat duminică, în deschiderea Conferinței Românilor de Pretutindeni de la Palatul Parlamentului, că lucrarea începută la 1859 rămâne de actualitate, având în vedere că națiunea română nu este întreagă.
„Lucrarea începută în 1859, atunci când s-au unit cele două Principate, rămâne de actualitate și astăzi pentru că națiunea noastră nu este întreagă și cred că este un bun prilej de a discuta astăzi și despre acest subiect”, a spus Tomac.
El le-a mai transmis celor aproximativ 400 de români din Diaspora aflați în sală că prezența lor numeroasă reprezintă un semnal important adresat statului român, în contextul în care evenimentul este organizat fără implicarea instituțiilor statului, ci de deputatul Tomac, în parteneriat cu un comitet de inițiativă format din Federația Asociațiilor de Români din Europa, Fundația Națonală pentru Românii de Pretutindeni, Consiliul Româno-American și Asociația Românilor din Italia.
La primul atelier al Conferinței a sosit și fostul președinte Traian Băsescu.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


