OraNoua.ro
Publicat în 8 iulie 2015, 16:01 / 21 elite & idei

Eugen Tomac: Parteneriatul nostru cu președintele Traian Băsescu este unul solid

Eugen Tomac: Parteneriatul nostru cu președintele Traian Băsescu este unul solid

Parteneriatul dintre PMP și Traian Băsescu este unul solid, iar partidul are acum obligația să răspundă încrederii fostului președinte prin aplicarea principiilor politice deja stabilite, a afirmat duminică, la Pitești, liderul PMP, Eugen Tomac.

„Parteneriatul nostru cu președintele Traian Băsescu este unul solid (…), există foarte multă încredere, este și timpul nostru să răspundem cu aceeași seriozitate și fermitate în ceea ce privește obiectivele politice pe care le-am stabilit”, a spus Tomac la începutul ședinței Colegiului Național al PMP.

Președintele PMP a anunțat, totodată, că principalele obiective ale partidului sunt, în prezent, definitivarea organizării interne și pregătirea pentru alegerile locale din 2016.

„Cred că fiecare dintre noi conștientizează cât de importante sunt obiectivele stabilite, legate de alegerea și stabilirea candidaților pentru viitoarea competiție electorală. Ne-am asumat ca în următoarea perioadă să deschidem larg partidul către toți cei care sunt membrii noștri și sunt simpatizanții partidului nostru, pentru o competiție internă în cea ce privește candidații pentru funcțiile de consilieri comunali, consilieri orășenești, consilieri pentru municipii, candidații pentru funcțiile de primari de comune, orașe și municipii. Cred că criteriile pe care le-am stabilit sunt extrem de clare, cred că partidul are în clipa de față resurse suficiente pentru a atinge acel obiectiv pe care l-am stabilit și pentru merge mai departe și în ceea ce privește linia de organizare a partidului”, a mai spus Eugen Tomac.

El s-a pronunțat și în favoarea unei implicări directe a liderilor de organizații în viitoarea competiție electorală.

„Eu promovez ideea ca fiecare lider să candideze la alegerile locale. Nu putem face politică fără a ne prezenta în fața cetățenilor și a le cere votul”, a precizat președintele PMP.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe