În ultima perioadă am văzut patru noi filme românești: Teambuilding, Ramon, Mirciulică și Taximetriști. Nu fac pe pudibondul, dar cu excepția lui Ramon în toate celelalte trei se înjură prea mult. De asemenea, nu voi exagera cu aprecieri calitative extinse, doar le ierarhizez: pe 1 îl pun pe Ramon, pe 2 este Mirciulică, locul 3 optez pentru Taximetriști și 4 pe Teambuilding.

La Mirciulică unde se înjură autentic ardelenește, trebuie să recunosc că m-a amuzat, trezindu-mi amintiri. De vreo câteva uitasem, cum ar fi înjurătura cu Stalin.

De exemplu, eu am scos din ultimul meu roman aproape total înjurăturile. Dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi sugerate, atunci când se impune. Să dăm și implicitului ce-i al implicitului.

Dar dacă ai copii suficient de mari ca să priceapă, dar nu suficient de mari cât să nu ia drept model limbajul suburban, la niciuna din cele patru producții cinematografice (cu excepția lui Ramon) nu te poți uita în compania lor.

În fine, poate asta-i noua modă, înjurătura explicită. Dar cred că am văzut 90% din filmele românești de după 1990, dar ca anul acesta (și anul trecut) eu nu m-am mai întâlnit cu așa volum de înjurături pe „centimetru pătrat” de peliculă.

Mi-au plăcut toate patru, fiecare în felul său. Toate au un mesaj. În Teambuilding este vorba despre alienare, în Mirciulică despre corupție, în Taximetriști este despre prejudecăți iar Ramon surprinde tot prejudecățile omenești într-o lume în care sinceritatea e luată drept prostie.

No, vizionare plăcută!