OraNoua.ro
Publicat în 25 noiembrie 2015, 19:48 / 25 elite & idei

Flavius Baias: Suntem de departe pe primul loc în lume sau…

Flavius Baias: Suntem de departe pe primul loc în lume sau…

Conf. univ. dr. Flavius Baias, Decan al Facultății de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, s-a referit, în cadrul dezbaterii Cultura juridică în secolul XXI. Școala juridică românească spre modernitate şi digitalizare, organizate de Societatea de Științe Juridice, la numărul mare de facultăţi de drept din România, raportat la numărul de locuitori, constatând că există o supraaglomerare.

Flavius Baias: “Suntem cam de departe pe primul loc în lume sau, în orice caz, pe primele locuri din lume, în ceea ce priveşte numărul de facultăţi de drept pe cap de locuitor. Avem, după un calcul de-al meu, o facultate de drept la 450.000 de locuitori, adică există în România 60 de programe de drept, funcţionând independent în cadrul unor facultăţi de drept sau alături de alte programe de studii în cadrul altor facultăţi. Există facultăţi de drept în cadrul unor facultăţi de economie, în cadrul unor facultăţi de litere, în cadrul unor facultăţi de istorie şi aşa mai departe. Se poate face o comparație după această statistică, – încă o dată spun, nevalidată de nimeni – în care am ajuns la concluzia că Statele Unite care sunt de departe considerate ca fieful formării juriștilor în lumea democratică sau, dacă nu fieful, poate nu e cel mai bun cuvânt, atunci locul în care profesia de jurist este extrem de căutată, apreciată și, pe cale de consecință, este extrem de căutată, așa precum am spus. Față de Statele Unite, din ce îmi aduc aminte, acolo există o facultate de drept la un milion și ceva de locuitori. În Franța sunt, de asemenea, aproximativ 60 de facultăți de drept, ca și la noi, la 60 de milioane de locuitori. În Germania, cunoaște domnul profesor – Dan Oancea – foarte bine, e o facultate de drept cam la două milioane de locuitori. Deci, din această perspectivă, reiese limpede că există o supraaglomerare în ceea ce privește facultățile de drept din România, cel puțin raportat la numărul de locuitori din țara noastră.“

Av. Alina Matei

JURIDICE.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe