Expunerea unui astfel de subiect necesita o analiza profunda ce poate constitui o tema de gandire si de creatie cu valoare stiintifica, efort masurat in ani. Ca si avocat, notiunea eticii imi este apropiata sub valenta eticii profesionale, a eticii in afaceri si chiar si a eticii unui act normativ, desi poate mai rar intalnit.

Indraznesc sa intuiesc teoria ante-enuntata cu ocazia altor intalniri potrivit careia in virtutea eticii – ca o valoare sociala imuabila – prin mijloace ce respecta mecanismele juridice – detinatorii si beneficiarii resurselor materiale acumulate intr-o comunitate sociala aleg in mod liber si voluntar sa accepte o (re)distribuire a resurselor, in tot sau in parte. Resursele intelectuale se distribuie mai usor si nu starnesc dezbateri sub acest aspect.

Conceptul corespunde intocmai notiunii eticii, ca si o rezultanta a unor bune practici morale intr-o societate, prin care se raspunde unor nevoi morale.

Din punctul meu de vedere insa, daca etica presupune (re)distribuirea atunci (re)distribuirea are putin de-a face cu etica. Eu cred ca niciodata distributia resurselor, prin mecanisme si sisteme politice, prin transparenta juridica ori chiar prin acte de vointa gratuite, nu poate acoperi nevoia sociala, completa si continua. Din acest motiv rezultatul nu intruneste reprezentarea unei recunoasteri generale si astfel etice.

Desigur, alocarea de catre diversi beneficiari din propriile resurse pentru a acoperi o nevoie punctuala si imediata sau de a raspunde in acest fel unei comunitati pentru o integrare armonioasa si sustenabila – acel „return to the community”, este etica. Insa scopul in care este realizata nu corespunde nevoii de redistribuire a resurselor.

Redistribuirea resurselor este un concept ce nu doar suna amenintator dar este si periculos fiind motivat de ideologii politice, trecute sau actuale, invocand calitatea beneficiarilor, nevoia resurselor sau modul de dobandire, raportat desigur la nevoia sociala identificata in mod revolutionar si la cei ce o clameaza.

Pentru a pastra caracterul etic al unei (re)distribuiri trebuie acceptata mereu componenta personala, profund umana a actiuni de redistribuitie, alegerea personala a fiecaruia dintre beneficiari de resurse – mai bogate sau mai reduse – complet motivate de valori morale.

Eu cred in individ, in abilitatea fiecaruia de a discerne, mai devreme sau mai tarziu, ca fiecare este parte a unui sistem interconectat, uneori mai subtil alteori direct si evident, in care depindem unul de celalalat. Din fericire, in opinia mea, redistributia resurselor se realizeaza in mod natural, uneori in termeni de ani alteori de generatii, prin cauze de consum de alcool abuziv sau criza economica, insa in mod cert aceasta se intampla si se va intampla mereu, poate nu chiar transparent si in mod sigur nu etic.

Kant sustinea ca etica se fondeaza in jurul intrebarii :”Was soll ich tun ?” si cred ca avea dreptate fiind intodeauna o valoare personala, in functie de care definim si discernem binele de rau.

Editorial scris de Flavius Cimpian