de Floriana Jucan

Efectul Snowden continuă şi devine devastator pentru Statele Unite ale Americii. Refugiat în Rusia pentru un an (la sfârşitul căruia ţara-gazdă poate decide inclusiv că nu îi mai este folositor), Edward Snowden, fostul contractor al Serviciilor de Informaţii americane, face publice, cu o ciclicitate neîntâmplătoare, noi documente din care rezultă magnitudinea spionajului american în lume. Șefi de stat sau de guverne, oameni simpli sau jurnaliști… suntem cu toții în raportul de dimineață al NSA. Ne salvează (relativ) algoritmul de transcriere a conversaţiilor şi trasabilitatea.

 Read here the English version

Profitând de o recentă vizită la Washington – „where the (private intelligence) business is going” ca să-l citez pe Dewey Clarridge – am sondat în opiniile unor consumatori ai domeniului, încercând să înțeleg ca jurnalist, dar şi ca cetăţean al planetei, cum a fost posibilă o asemenea defectare.

Damage-ul produs imaginii serviciilor americane este uriaș şi poate avea inclusiv consecințe economice în această perioadă în care Uniunea Europeană era în faza avansată de negociere a Acordului de comerț şi investiții transatlantic. Chiar dacă ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a declarat că nu vrea să folosească acest amănunt într-un „şantaj” diplomatic, este evident că liderii europeni vor fi presați de opinia publică să pedepsească sau măcar să reducă apetitul SUA pentru interceptări.

Sigur, niciuna dintre ţările europene nu a trăit drama unui atac terorist în urma căruia să moară 3.000 de oameni pentru că această „black swan” ar fi schimbat cu siguranță percepția asupra a ceea ce poate fi accesat şi spionat în numele interesului național.

9/11 a declanșat în SUA o schimbare de paradigmă care a abilitat CIA-ul, pe care directorul ei de atunci, George Tenet, voia s-o ţină departe de politică şi care se ocupă în mod tradițional de culegerea de informații, să devină o mașină de omorât teroriști (cu o marjă de eroare admisă în orice sondaj… mai ales când remote-controlul dronelor depinde de câteva secunde de întârziere ale poziției comunicate din satelit).

Înaintea acestui moment, Pentagonul avea foarte puțini lucrători dedicați spionajului, iar Agenției nu îi era permis oficial să ucidă. De aici încolo… nimic nu a mai fost la fel şi noul război pe care America a trebuit să-l ducă împotriva unui inamic aparent rudimentar, dar fanatic până la suicid eroic, a creat nu doar scuza unor misiuni sub acoperire care violau teritoriul şi spațiul altor ţări, ci şi a unor abuzuri a căror dimensiune n-o vom cunoaște niciodată cu exactitate. Dar cum definim abuzul în lumina Patriot Act, care, pe lângă capitolele clar definite cuprinde inclusiv atât de generosul şi de subiectivul „Miscellaneous”? Răspunsul va purta personalitatea celui care îl formulează, așa încât demersul este inutil.

Deşi SUA sunt o putere mondială incontestabilă, analiștii de intelligence sunt de părere că CIA-ul nu a dobândit niciodată rafinamentul unor servicii precum cele britanice sau israeliene care, în cel din urmă caz, conduc detașat în topul eficienţei şi al succesului misiunilor naționale. Printre connaisseuri, este renumită gluma potrivit căreia evreii nu duc războaie mai mult de şase zile (în care le şi câștigă, evident) pentru că în a şaptea trebuie să se odihnească (aluzie la Războiul Celor Şase Zile în care Israelul a înfrânt coaliția dintre Egipt, Iordania şi Siria).

În acest sens, este elocventă concluzia pe care o trage Sir Richard Dearlove. Imediat după atacurile de la 11 septembrie, însoţit de alţi oficiali ai intelligence-ului britanic, Dearlove face o vizită la Langley unde exprimă nu doar solidaritatea, ci şi suportul celor pe care îi conduce (este şi momentul istoric în care britanicii deschid pentru omologii lor americani ușile unei arhive valoroase privind baza de date a teroriștilor din toată lumea). La sfârșitul celor câteva zile petrecute la Washington, Dearlove va spune apropiaților că americanii au mai mulți bani decât creiere.

Întrebarea legitimă la 12 ani după este ce-ar fi fost americanii fără uriaşul aparat de ascultare şi interceptare? Câți ani ar mai fi trăit Bin Laden, Anwar al-Awlaki şi alții ca ei?

Din perspectiva comparației cu Mossadul care, în circa doi ani şi fără arsenalul militar şi de supraveghere pe care îl au astăzi Statele Unite, a ucis nouă teroriști responsabili pentru Munich, americanii par cei din imprimeurile umoristice care se regăsesc în unele birouri din clădirea Aman-ului (cu un m, nu cu doi!): „America, don’t worry, Israel is behind you!”.

Lipsa de informații a determinat Statele Unite ca după 11 septembrie nu doar să facă alianțe inimaginabile cu Mukhabaratul egiptean, cu Directoratul iordanian şi cu Serviciul libian condus de Senussi, ci şi să externalizeze o mare parte din operațiunile de intelligence (o analiză a relației cu ISI-ul pakistanez ar necesita o abordare exhaustivă şi separată).

Insiderii consideră că aceste slăbiciuni şi decizii de atunci reprezintă geneza efectelor de astăzi care poartă numele de Snowden sau Bradley Manning sau oricum s-or mai fi chemând ele în viitor.

Mefienţa lui Donald Rumsfeld în informațiile furnizate de CIA pentru teatrele de operațiuni a dus la o luptă internă corozivă, dar şi la o ranforsare a unităţii „Gray Fox”, care a ajuns mult mai rafinată la nivelul Humint-ului decât Agenția.

Predilecția americanilor pentru tehnologie a „alienat” capacitatea de analiză şi de penetrare a inamicului, un inamic care a învăţat să nu vorbească la telefon, să transmită mesajele din mână-n mână şi din gură-n gură, să recunoască zumzetul dronelor şi atunci când le percep aproape să se arunce în mașini şi să conducă în direcții diferite pentru că știu incapacitatea Predator-ului de a executa ţinte aflate în mișcare. Că cei peste 2.500 de oameni omorâți de drone în Pakistan nu au fost toți teroriști şi nici măcar „militanți” o spun inclusiv rapoartele secrete care vor ieși curând la lumină.

Şi dacă violarea dreptului la privacy rămâne mai mult o luptă principială şi filosofică, uciderea nevinovaților va fi o temă de dezbatere nu atât în Europa cât mai ales în America, o ţară obosită de războaie interminabile, fără un deznodământ triumfal şi cu niște costuri pe care americanii nu mai sunt dispuși să le plătească.

Un fost analist al CIA îmi mărturisea dezamăgit că Agenția a fost complet surprinsă de evenimentele Primăverii Arabe şi de evoluția acestora din cauza focusării departamentelor operative asupra Afganistanului, Pakistanului şi, mai nou, a Yemenului. Abia la câteva zile după, câţiva ofiţeri de Desk au fost însărcinaţi cu monitorizarea, procesarea şi analiza revoluțiilor Facebook şi Twitter

Iar Clarridge, într-un discurs rostit în 2007, reproșa atrofierea angajaților CIA care sunt incapabili să furnizeze informații valoroase despre Iran sau Coreea de Nord, din cauza „dependenţei de spionajul prin satelit şi a interceptărilor”. Câţiva ani mai târziu, viața avea să-l confirme pe fostul angajat al Agenției, când Statele Unite n-au aflat decât în momentul comunicării oficiale de moartea liderului nord-coreean Kim Jong-il.

Chiar şi această neexhaustivă trecere în revistă a slăbiciunilor serviciilor de informații americane şi cred că ar fi suficient a ne întreba qui prodest interceptarea planetară a NSA, atât timp cât istoria post factum ne-a arătat că şi atunci când au avut informațiile şi early warning, America nu a evitat dezastre precum cel de la Turnurile Gemene sau de la Pearl Harbor când avertismentele lui Dusko Popov despre proximul atac al japonezilor au fost ignorate?

Cât îl privește pe Edward Snowden, ale cărui dezvăluiri vor continua, l-am putea încadra perfect în sala porumbeilor de la Muzeul Spionajului din Washington, cu o singură modificare a motto-ului care tutelează această aripă, din „Fly and spy”, care descrie operațiunea prin care porumbeii antrenați zburau în teritoriile inamice şi culegeau informații prin dispozitivele purtate la gât, în „Spy and fly”.

În anul fiscal 2012, Departamentul de Stat a cerut aproape 13 miliarde de dolari pentru antrenarea, dotarea şi suportul armatei şi poliţiei din Afganistan, ceea ce înseamnă aproape jumătate din PIB-ul ţării arabe. Suma era mai mare, de pildă, decât cheltuielile prevăzute pentru Joint Strike Fighter, generaţia următoare de avioane militare destinate protecţiei Statelor Unite. Nici viitorul nu sună mai ieftin! Pentru susţinerea a circa 365.000 de membri ai Forţelor de Securitate Naţională afgane SUA vor cheltui circa 6 miliarde de dolari anual. Privită dintr-o altă perspectivă, finanţarea forţelor armate şi ale poliţiei costă de şase ori mai mult decât bugetul pe care Afganistanul îl alocă pentru acestea.

Cât costă spionajul?

Primele dovezi ale unui act de spionaj au fost înregistrate în anul 1800 î.Hr. când Hammurabi a inscripţionat pe o tabletă de lut detalii despre spionii lui.

Numărul mediu de agenţii într-o ţară: 7. Cel mai mare număr de agenţii într-o ţară: peste 100.

Câte pagini avea dosarul lui Einstein de la FBI? 1.427.

67% dintre americani cred că au întocmite dosare pentru motive necunoscute.

2.242.602 de angajaţi ai guvernului au autoritatea de a clasifica un document drept secret.

Bugetul Intelligence-ului SUA este secret, dar se estimează că ar fi undeva la peste 
30 de miliarde de dolari.

Cât cheltuieşte pe zi America pentru Intelligence? Suma este estimată la 82.191.780 de dolari.

Numărul mediu al aplicaţiilor la un job în CIA înainte de 11 septembrie 2001: 110. 
Numărul aplicanţilor, în prezent: 1.100. Salariul de pornire este de 43.500 de dolari anual.

NSA este cea mai mare agenţie de spionaj din lume, are aproximativ 38.000 de angajaţi.

Cât costă factura anuală de curent a NSA? 21 de milioane de dolari.

Alte cifre…

Aproximativ 1.271 de organizații guvernamentale și 1.931 de companii private lucrează la programe legate de combaterea terorismului, securitatea naţională și securitatea informații lor în aproximativ 10.000 de locații din Statele Unite.

Se estimează că aproximativ 854.000 de persoane, de aproape 1,5 ori mai mulți oameni decât trăiesc în Washington DC, dețin autorizaţii de securitate de top-secrete.

În Washington și zona înconjurătoare sunt în construcție sau au fost construite, începând cu septembrie 2001, 33 complexe pentru activități de informare top-secretă. Împreună, acestea ocupă o suprafaţă de aproape trei ori mai mare decât a Pentagonului sau 22 de ori mai mare decât Capitoliul – peste 5 milioane de metri pătrați.

Multe agenții de securitate și informații fac aceeași muncă, ceea ce înseamnă redundanţă şi risipă. De exemplu, 51 de organizații federale şi comandamente militare, care operează în 15 de orașe din SUA, urmăresc fluxul de bani către și de la rețelele teroriste.

Analiștii care au acces la documente și conversații obținute prin spionaj intern şi internaţional îşi împărtăşesc investigaţiile prin publicarea a 50.000 de rapoarte în fiecare an – un volum atât de mare încât multe dintre ele sunt, de obicei, ignorate.