OraNoua.ro
Publicat în 9 decembrie 2015, 16:43 / 264 elite & idei

Floriana Jucan: Cât de liber este Pollard în libertate?

Floriana Jucan: Cât de liber este Pollard în libertate?

de Floriana Jucan

Jonathan Pollard a fost arestat în 21 noiembrie 1985. Lucra ca analist de informații pentru  Navy Field Operational Intelligence Office (NFOIO), birou în cadrul Comandamentului de Informații Naval. A fost acuzat că a furnizat informații clasificate despre securitatea Statelor Unite ale Americii  unui stat aliat, respectiv Israelului. Verificările ulterioare au arătat că Pollard nu a fost plătit de Israel să spioneze, ci a făcut-o din pură convingere. El a spus la vremea respectivă că rațiunea pentru care a transmis Israelului acele informații a fost aceea că erau importante pentru securitatea acestui stat, iar oficiali americani le blocau, nefurnizându-le așa cum prevederea Acordul de colaborare în domeniul Intelligence-ului dintre SUA şi Israel.

A fost condamnat la închisoare pe viață.

După 30 de ani petrecuți în închisoare, a fost eliberat vinerea trecută. La poarta închisorii federale din Butner, Carolina de Nord, l-a așteptat soţia lui, Esther, alături de care a zburat spre New York, petrecând şi primul Shabbat liber din ultimii 30 de ani.
Președintele Israelului Reuven Rivlin i-a urat bun venit în libertate, în mod public. „În toți acești ani, durerea noastră a fost durerea lui Pollard şi ne-am simțit responsabili şi obligați să asigurăm eliberarea sa”, a spus Rivlin.  La rândul său, într-un mesaj televizat, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat bucuria pentru aceasta eliberare. El este unul dintre oficialii israelieni care a uzat de orice oportunitate diplomatică sau politică pentru a cere  președinților americani eliberarea lui Pollard şi dacă acest fapt s-a întâmplat, iată, în sfârșit, i se datorează în mare parte lui Netanyahu. La negocierile acordului de la Wye River (1998) dintre israelieni şi palestinieni, Netanyahu a cerut administraţiei americane să îl elibereze pe Pollard.
Bill Clinton a fost de acord, însă directorul de atunci al CIA, George Tenet, s-a opus, ameninţându-l pe preşedintele american că va demisiona dacă Pollard va fi eliberat. În schimb, fostul director al CIA, James Woolsey, sau secretarii de stat George Shultz şi Henry Kissinger au pledat pentru eliberarea lui Pollard.

Dar cât de liber este acum Pollard?

Este controlat permanent de  un ofițer judiciar şi poate oricând să se întoarcă în închisoare pentru „comportament necorespunzător”. Nu poate părăsi New York-ul si nu poate acorda interviuri fără permisiunea Serviciului de Informații din Marina Militară americană.

Trebuie să poarte mereu o brățară electronică prin care este monitorizat prin GPS, iar computerul său trebuie să fie permanent controlat. De altfel, Pollard primise o ofertă de muncă din partea unui fond de investiții american care voia să îl angajeze ca analist la Departamentul Financiar, însă, ulterior, oferta a fost retrasă din cauza că în sediul şi în computerul angajatorului urmau să fie introduse sisteme de monitorizare. Cine îl va angaja vreodată pe Jonathan Pollard în aceste condiții?

Inițial, i se interzisese complet să folosească vreun computer sau să aibă acces la Internet, dar avocații sau au reușit să obţină în instanță anularea acestei interdicții, cu condiția de-a accepta să i se instaleze un sistem de monitorizare a oricărui computer pe care îl va folosi acasă sau la un eventual loc de muncă.

Săptămâna aceasta,  Eliot Lauer şi Jacques Semmelman, cei doi avocați care îl apără pe Pollard pro bono, au o nouă înfățișare în procesul prin care atacă toate aceste condiții de eliberare pe care le consideră nerezonabile, răzbunătoare şi ilegale.

pollard-1Cei doi apărători spun  că aceste interdicții nu au sens atât timp cât oficiali din sistemul de securitate american, aflați în funcție la data arestării spionului israelian, şi inclusiv membri ai Comisiei de eliberare, au considerat că Pollard nu a obținut nicio informație importantă despre Statele Unite ale Americii. „Ideea de a fi luptat toți acești ani pentru eliberarea care, iată, a venit, pentru ca acum să furnizeze informații vechi de 30 de ani, este absurdă”, au declarat avocaţii apărării. „Nemaivorbind despre aspectul că furnizând orice informație, chiar nefolositoare cum sunt ele, poate schimba libertatea domnului Pollard cu întoarcerea sa în închisoare şi ispășirea întregii sentințe, adică închisoare pe viață”, au mai spus avocații.

Ei sunt de părere că monitorizarea şi urmărirea impuse clientului lor sunt măsuri întâlnite mai degrabă la pedofili, la hărţuitori sau la persoane periculoase care trebuie controlate permanent pentru a proteja eventualele lor victime.

În sprijinul lor, pentru a contrazice presupunerea că Pollard ar putea răspândi informații despre securitatea americană, avocații au citat o declarație a lui Robert McFarlane, consilier pe probleme de securitate al președintelui Ronald Regan, în 1985, când s-a produs arestarea spionului israelian.

„Nu văd niciun motiv de îngrijorare că domnul Pollard ar putea dezvălui cuiva informații clasificate. Chiar dacă am admite că acest fapt s-ar întâmpla, vorbim de informații de acum 30 de ani, care astăzi nu mai sunt folositoare nimănui”, a spus McFarlane.

La rândul său, fostul senator democrat de Arizona,  Dennis DeConcini, care a făcut parte din Comitetul de Informații al Senatului la momentul arestării şi care este la curent cu aspectele clasificate ale cazului, a declarat că „informațiile obținute atunci de Pollard nu i-ar mai folosi nimănui astăzi”.

Doi congresmeni democrați de New York, Eliot Engel şi Jerrold Nadler, i-au scris Procurorului General al SUA, Loretta Lynch, cerându-i să îi permită lui Pollard să se deplaseze in Israel şi să ia în considerare că  acesta a cerut să renunțe la cetățenia americana, având în vedere precedentul creat de un spion cubanez căruia i s-a permis să renunțe la cetățenia americană şi să se mute în Cuba. La rândul sau, Netanyahu i-a cerut președintelui american, Barack Obama, în urma cu două săptămâni, să intervină pentru ca Pollard să poată veni în Isarel, însă oficiali de la Casa Alba au declarat că o astfel de intervenție nu va fi luată în considerare.


Actualmente, pe rolul Curții Supreme din SUA există un proces prin care Jonathan Pollard a cerut să renunțe la cetățenia americană şi dacă acest fapt ar fi acceptat el ar putea sa plece legal în Israel – Pollard a obținut cetățenia israeliană în 1995. Nu am nici un dubiu că acest fapt se va întâmpla, mai de vreme sau mai târziu. Pollard nu va fi doar un cetăţean al Israelului, ci el este deja un erou al acestui stat. Pentru nimeni altcineva nu s-au folosit toate canalele diplomatice, politice sau economice în vederea negocierii eliberării sale. Şi, având in vedere condamnarea sa la închisoare pe viață, putem spune că Israelul a înregistrat o victorie.

Până atunci însă, Jonathan Pollard nu are voie să-şi părăsească locuința din New York înainte de ora 7 dimineața şi nici să ajungă acasă după ora 19, ceea ce îi limitează posibilitatea obținerii unui loc de muncă pentru care ar trebui să călătorească, fie şi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, îi elimina posibilitatea participării la slujbele de la Sinagoga desfășurate seara, târziu, face imposibilă acceptarea unor invitații la cina de Shabbat sau de alte sărbători din partea rudelor sau a prietenilor săi.

Într-un discurs rostit duminică, la un eveniment public în New York,  avocatul Eliot Lauer a spus că în fapt, deși a părăsit închisoarea, Pollard nu este încă liber, făcând apel la comunitatea evreiască de a lupta în continuare pentru libertatea lui Pollard. Libertatea este, deci, o stare relativă. Putem spune doar că Jonathan Pollard se află acum într-o închisoare… mai mare!

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe